1 Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. 2 Căci le mărturisesc că au zel pentru Dumnezeu, însă nu potrivit cu adevărata cunoaștere. 3 Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și însușească o dreptate a lor înșiși, ei nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. 4 Căci Cristos este împlinirea Legii, pentru dreptatea fiecăruia care crede.
Mântuirea este pentru toți cei care cred
5 Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care împlinește poruncile va trăi prin ele“ . 6 Însă dreptatea care vine din credință spune așa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în Cer?»“ – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7 „sau: «Cine va coborî în Adânc?» “ – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morți. 8 Și atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta și în inima ta“ .
Acesta este cuvântul credinței, pe care-l predicăm. 9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit. 10 Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea. 11 Într-adevăr, Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine“ . 12 Căci nu se face nicio diferență între iudeu și grec, deoarece Același Domn este al tuturor, fiind bogat în binecuvântare față de toți cei ce-L cheamă. 13 Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“ .
14 Așadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Și cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără să le predice cineva? 15 Și cum să predice, dacă nu sunt trimiși? Așa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc vești bune!“ .
16 Însă nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia spune: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit?“ . 17 Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. 18 Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da!
„Glasul lor a străbătut întreg pământul,
și cuvintele lor au ajuns
până la marginile lumii“ .
19 Însă eu întreb: oare n-a înțeles Israel? Mai întâi, Moise spune:
„Eu vă voi provoca la gelozie
prin cei ce nu sunt o națiune;
vă voi mânia printr-o națiune fără pricepere“ .
20 Iar Isaia îndrăznește și spune:
„M-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau.
M-am făcut cunoscut
celor ce nu întrebau de Mine“ .
21 Însă, despre Israel, spune:
„Toată ziua Mi-am întins mâinile
către un popor neascultător și împotrivitor“ .
1 Fraţilor, îndemnul inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israel este pentru mântuirea lor. 2 Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt lipsiţi de cunoaştere. 3 Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi statornicească ei înşişi dreptatea, nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu. 4 Căci ţinta Legii este Hristos spre îndreptăţirea oricărui om care crede.
Dreptatea vine prin credinţă
5 Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege: Omul care face acestea va fi viu prin ele. 6 Iar dreptatea care vine din credinţă vorbeşte aşa: „Să nu spui în inima ta: Cine se va sui la cer?” – adică să-L coboare pe Hristos – 7 „sau: Cine se va coborî în adânc?” – adică să-L ridice pe Hristos din morţi… 8 Dar ce spune Scriptura?
Cuvântul este aproape de tine,
în gura ta şi în inima ta.
Acesta este cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. 9 Căci dacă vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi te vei mântui. 10 Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. 11 Pentru că Scriptura spune: Oricine crede în El nu se va ruşina. 12 Fiindcă nu este deosebire între iudeu şi grec, şi pentru toţi este acelaşi Domn, care îi îmbogăţeşte pe toţi cei care-L cheamă. 13 Căci oricine va chema Numele Domnului se va mântui.
Credinţa vine prin ascultarea evangheliei
14 Dar cum vor chema Numele aceluia în care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Cel de care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără cineva care să vestească? 15 Şi cum vor vesti, dacă nu vor fi trimişi? Precum stă scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor care aduc veşti bune! 16 Dar nu toţi s-au supus evangheliei, căci Isaia spune: Doamne, cine a crezut cele auzite de la noi? 17 Prin urmare, credinţa vine din auzirea cuvântului, iar auzirea este prin cuvintele lui Hristos. 18 Dar întreb: Oare n-au auzit ei? Dimpotrivă.
Vestirea lor a ajuns pe tot pământul
şi cuvintele lor până la marginile lumii.
19 Dar întreb: Nu cumva Israel nu a înţeles? Moise spune cel dintâi:
Vă voi întărâta râvna prin oameni care nu sunt un popor
şi vă voi aţâţa mânia printr-un popor nepriceput.
20 Isaia îndrăzneşte şi zice:
Am fost aflat de cei care nu Mă căutau
şi m-am arătat celor ce nu întrebau de Mine.
21 Dar către Israel zice: Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi sfidător.