1 Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu. Și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2 Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar știm că, atunci când Se va arăta El , vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are speranța aceasta în El se curățește, așa cum și El este curat.
4 Oricine săvârșește păcatul săvârșește și fărădelegea; iar păcatul este fărădelege. 5 Știți că El S-a arătat ca să îndepărteze păcatele; și în El nu este păcat. 6 Oricine rămâne în El nu trăiește în păcat. Oricine trăiește în păcat nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cel ce înfăptuiește dreptatea este drept, așa cum Acela este drept. 8 Cel ce săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că diavolul păcătuiește de la început. Pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el. Și el nu poate continua să păcătuiască, fiindcă a fost născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta sunt scoși la iveală copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu înfăptuiește dreptatea nu este de la Dumnezeu, și nici cel ce nu-l iubește pe fratele său.
Să ne iubim unii pe alții
11 Acesta este mesajul pe care l-ați auzit de la început: să ne iubim unii pe alții. 12 Să nu fim precum Cain, care era de la cel rău și l-a ucis pe fratele lui. Și de ce l-a ucis? Pentru că faptele lui Cain erau rele, iar cele ale fratelui său erau drepte. 13 Nu fiți uimiți, fraților, dacă lumea vă urăște. 14 Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați. Cine nu iubește rămâne în moarte. 15 Oricine își urăște fratele este un ucigaș. Și știți că niciun ucigaș nu are viața veșnică rămasă în el. 16 Prin aceasta am cunoscut dragostea: prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi. Și noi deci suntem datori să ne dăm viața pentru frați. 17 Dacă însă cineva are bunurile acestei lumi și-l vede pe fratele său în nevoi, dar își închide inima față de el, atunci cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? 18 Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci prin faptă și adevăr. 19 Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile în prezența Lui, 20 oricând ne-ar condamna inimile noastre. Căci Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre și cunoaște totul. 21 Preaiubiților, dacă nu ne condamnă inimile noastre, avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, 22 iar dacă cerem ceva, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui. 23 Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a poruncit. 24 Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul, pe Care ni L-a dat.
1 Vedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El. 2 Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s‑a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat.
4 Oricine face păcat face și fărădelege ; căci păcatul este fărădelege. 5 Și știți că El S‑a arătat ca să ridice păcatele; și în El nu este păcat. 6 Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L‑a văzut, nici nu L‑a cunoscut.
7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în dreptate este drept, după cum El Însuși este drept. 8 Cine face păcat este de la Diavolul, căci Diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S‑a arătat tocmai ca să nimicească lucrările Diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu face păcat, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii Diavolului. Oricine nu trăiește în dreptate nu este din Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.
Iubirea creștină
11 Căci aceasta este vestea pe care ați auzit‑o de la început: să ne iubim unii pe alții; 12 nu cum a fost Cain , care era de la Cel Rău și l‑a ucis pe fratele său. Și de ce l‑a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
13 Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea! 14 Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că îi iubim pe frați. Cine nu‑l iubește [pe fratele său] rămâne în moarte. 15 Oricine îl urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș nu are viața veșnică fiindcă aceasta nu rămâne în el. 16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și‑a dat viața pentru noi; astfel , și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați. 17 Dar dacă cineva are bogățiile acestei lumi și îl vede pe fratele său în nevoie, dar își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? 18 Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul!
Încrederea în Dumnezeu
19 Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile înaintea Lui, 20 dacă ne osândește inima noastră; Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile. 21 Preaiubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. 22 Și orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui.
23 Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, după cum ne‑a poruncit El. 24 Cine păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L‑a dat.