1 Samuel a luat sticluța cu ulei, l-a turnat pe capul lui Saul și l-a sărutat, zicând:
‒ Nu te-a uns Domnul să fii conducător peste moștenirea Lui? 2 După ce vei pleca de la mine, vei întâlni doi bărbați lângă mormântul Rahelei, în teritoriul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor spune: „Măgărițele, pe care te-ai dus să le cauți, au fost găsite. Tatăl tău însă nu mai este îngrijorat pentru măgărițe, ci este îngrijorat pentru voi. El întreabă: «Ce să fac pentru fiul meu?»“. 3 Treci de locul acela și mergi mai departe până la stejarul din Tabor. Acolo te vor întâlni trei bărbați care merg să se închine lui Dumnezeu în Betel. Unul dintre ei duce cu el trei iezi, altul trei pâini, iar altul un burduf cu vin. 4 Ei te vor saluta și îți vor dărui două pâini, iar tu le vei lua din mâna lor.
5 După aceea, vei merge la Ghiva lui Dumnezeu, unde se află o garnizoană de-a filistenilor. Cum vei intra în cetate, vei întâlni un grup de profeți coborând de pe înălțime cu harfe, tamburine, flaute și lire, și profețind. 6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei profeți împreună cu ei și vei fi preschimbat într-un alt om. 7 Când ți se vor împlini aceste semne, fă ceea ce vor găsi mâinile tale potrivit să facă, pentru că Dumnezeu este cu tine.
8 Coboară înaintea mea la Ghilgal. După aceea, voi coborî și eu la tine ca să aduc arderi-de-tot și jertfe de pace. Vei aștepta șapte zile până voi veni la tine ca să-ți fac cunoscut ce vei avea de făcut.
9 Imediat după ce Saul s-a întors cu spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă și toate semnele acestea s-au împlinit în acea zi. 10 Au ajuns la Ghiva și iată că un grup de profeți i-a ieșit în întâmpinare. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a profețit în mijlocul lor. 11 Când toți cei care-l cunoșteau înainte au văzut că profețea împreună cu ei, au zis unul către celălalt: „Ce i s-a întâmplat fiului lui Chiș? Este oare și Saul printre profeți?“. 12 Iar un localnic a zis: „Și cine este tatăl lor?“. Astfel s-a ajuns la următoarea zicere: „Este oare și Saul printre profeți?“.
13 Când a terminat de profețit, Saul a venit pe înălțime.
14 Atunci, unchiul său l-a întrebat pe el și pe slujitorul său:
‒ Pe unde ați umblat?
Saul i-a răspuns:
‒ În căutarea măgărițelor. Însă, când am văzut că nu sunt de găsit, ne-am dus la Samuel.
15 Unchiul lui l-a întrebat:
‒ Spune-mi, te rog, ce v-a zis Samuel?
16 Saul i-a răspuns unchiului său:
‒ Ne-a zis că măgărițele au fost găsite.
Însă nu i-a spus nimic din ce i-a vorbit Samuel cu privire la domnie.
Desemnarea oficială a lui Saul ca rege al lui Israel
17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Mițpa. 18 El le-a zis fiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu l-am scos pe Israel din Egipt și v-am eliberat din mâna egiptenilor și a tuturor regatelor care vă asupreau». 19 Voi însă Îl respingeți astăzi pe Dumnezeul vostru Care v-a scăpat din toate nenorocirile și necazurile voastre, zicându-I: «Când vei desemna un rege peste noi?». De aceea, înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile și clanurile voastre“.
20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, iar sorțul a căzut pe seminția lui Beniamin. 21 Apoi a apropiat seminția lui Beniamin după clanuri, iar sorțul a căzut pe clanul lui Matri. În cele din urmă, sorțul a căzut pe Saul, fiul lui Chiș. Când l-au căutat însă, n-a fost găsit.
22 Ei l-au întrebat în continuare pe Domnul:
‒ A sosit omul acesta aici?
Domnul a răspuns:
‒ Iată, s-a ascuns printre bagaje.
23 Ei au alergat și l-au scos de acolo. Când a stat în picioare în mijlocul poporului, era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor. 24 Atunci Samuel a zis întregului popor:
‒ Îl vedeți pe acela pe care l-a ales Domnul? Nu este altul ca el în tot poporul.
Și toți au strigat:
‒ Trăiască regele!
25 Samuel a făcut cunoscută poporului legea monarhiei și a scris-o într-un sul, pe care l-a așezat înaintea Domnului. După aceea, Samuel a trimis întregul popor, pe fiecare în parte, la casa lui.
26 Apoi și Saul a plecat acasă, în Ghiva, însoțit de vitejii ale căror inimi le atinsese Dumnezeu. 27 Au fost însă și niște oameni de nimic care au zis: „Cum ar putea acesta să ne elibereze?“. L-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Saul însă s-a făcut că nu-i aude.
1 Samuel a luat ulciorașul cu untdelemn și l-a turnat pe capul lui Saul . Apoi l‑a sărutat și a zis: „DOMNUL te‑a uns căpetenie peste moștenirea Lui! 2 Astăzi, după ce vei pleca de la mine, vei întâlni doi oameni lângă mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah . Ei îți vor zice: «Măgărițele pe care te‑ai dus să le cauți s‑au găsit și, iată, tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: ‘Ce să fac pentru fiul meu?’» 3 De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde te vor întâmpina trei oameni care se suie la Dumnezeu, în Betel: unul va duce trei iezi, altul – trei turte, iar altul – un burduf cu vin. 4 Te vor întreba de sănătate și‑ți vor da două pâini, iar tu le vei lua din mâna lor. 5 După aceea vei ajunge la Ghibea‑Elohim , unde se află o garnizoană a filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de profeți coborându‑se de pe înălțime cu lire, tamburine, fluiere și harfe și profețind. 6 Duhul DOMNULUI va pune stăpânire pe tine, vei profeți împreună cu ei și vei fi alt om. 7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă după cum vei găsi de cuviință, căci Dumnezeu este cu tine! 8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal și, iată, eu mă voi coborî la tine ca să aduc arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. Să aștepți șapte zile, până voi veni la tine și‑ți voi spune ce ai de făcut!”
9 De îndată ce Saul a întors spatele să plece de la Samuel, Dumnezeu i‑a dat o altă inimă, și toate semnele anunțate s‑au împlinit în aceeași zi. 10 Au ajuns la Ghibea și tocmai atunci i‑a ieșit înainte o ceată de profeți. Duhul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe Saul , și el a profețit în mijlocul lor. 11 Când toți cei care îl cunoșteau mai dinainte s‑au uitat și l‑au văzut profețind împreună cu profeții, au început să‑și zică unul altuia: „Ce s‑a întâmplat cu fiul lui Chiș? Oare și Saul este între profeți?” 12 Cineva din partea locului a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare și Saul este între profeți?” 13 Când a sfârșit de profețit, s‑a dus pe înălțime.
14 Unchiul lui Saul le‑a zis lui Saul și slujitorului lui: „Unde v‑ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele; dar, când am văzut că nu le găsim, ne‑am dus la Samuel.” 15 Unchiul lui Saul a zis: „Povestește‑mi ce v‑a spus Samuel!” 16 Și Saul i‑a zis unchiului său: „De spus, ne-a spus că s‑au găsit măgărițele.” Dar despre ungerea lui ca rege și despre cuvintele lui Samuel nu i‑a povestit nimic.
Saul este ales rege prin sorți
17 Samuel a chemat poporul înaintea DOMNULUI la Mițpa 18 și le‑a zis fiilor lui Israel: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Eu l‑am scos pe Israel din Egipt și v‑am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor regatelor care vă asupreau. 19 Astăzi însă voi L‑ați lepădat pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și I‑ați zis: ‘Pune un rege peste noi!’ Iar acum înfățișați‑vă înaintea DOMNULUI, după semințiile și miile voastre!»”
20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin. 21 A apropiat seminția lui Beniamin pe clanuri și a ieșit la sorți clanul lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chiș. L‑au căutat, dar nu l‑au găsit. 22 L‑au întrebat din nou pe DOMNUL: „A venit oare omul acesta aici?” Și DOMNUL a zis: „Iată, se ascunde printre calabalâcuri.” 23 Au alergat și l‑au luat de acolo, și el s‑a înfățișat în mijlocul poporului. Era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor. 24 Samuel a zis întregului popor: „Îl vedeți pe cel pe care l‑a ales DOMNUL? Nu este nimeni ca el în tot poporul!” Și tot poporul a strigat: „Trăiască regele!”
25 Samuel a spus întregului popor drepturile regelui și le‑a scris într‑o carte, pe care a pus‑o înaintea DOMNULUI. Apoi Samuel a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă. 26 Și Saul s‑a dus acasă, în Ghibea, însoțit de aceia dintre războinici a căror inimă o mișcase Dumnezeu. 27 Însă niște oameni de nimic s‑au găsit să zică: „În ce fel ne va izbăvi acesta?” Și l‑au disprețuit și nu i‑au adus niciun dar. Dar Saul s‑a făcut că nu‑i aude.