Dumnezeu încheie legământ cu David
(1 Cron. 17:1-15)1 După ce regele s-a stabilit în palatul lui și după ce Domnul i-a dat odihnă, scăpându-l de toți dușmanii din jurul lui, 2 i-a zis profetului Natan:
‒ Iată, eu locuiesc într-un palat din cedru, iar Chivotul lui Dumnezeu locuiește în mijlocul unor pânze de cort.
3 Natan i-a răspuns regelui:
‒ Du-te și fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Domnul este cu tine!
4 În noaptea aceea însă, Cuvântul Domnului a venit la Natan, zicând:
5 „Du-te și spune-i slujitorului Meu David: «Așa vorbește Domnul: oare tu Îmi vei construi Mie o Casă de locuit? 6 Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua în care i-am scos pe fiii lui Israel din Egipt și până în ziua aceasta, ci am călătorit cu ei într-un cort și într-un tabernacul. 7 Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu toți fiii lui Israel, am spus Eu oare vreun cuvânt vreuneia dintre semințiile lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu Israel, și le-am zis Eu: ‘De ce nu-Mi construiți o casă din cedru?’».8 Prin urmare, să-i spui slujitorului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te-am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu Israel. 9 Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i-am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume mare, precum numele celor mari de pe pământ. 10 Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi planta acolo, ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să-l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, 11 încă din zilele în care poruncisem să fie puși judecători peste poporul Meu Israel. Și îți voi da odihnă în mijlocul tuturor dușmanilor tăi.Acum Domnul te înștiințează că Domnul Însuși îți va întemeia o dinastie. 12 Când ți se vor împlini zilele și vei adormi alături de strămoșii tăi, voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi consolida domnia. 13 El va construi Numelui Meu o Casă, și Eu îi voi consolida pentru totdeauna tronul domniei lui. 14 Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Când va păcătui, îl voi mustra cu nuiaua oamenilor și cu loviturile fiilor omului, 15 dar îndurarea Mea nu se va depărta de la el, așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am înlăturat dinaintea ta. 16 Ci dinastia ta și regatul tău vor rămâne pentru totdeauna înaintea Mea, iar tronul tău va fi consolidat pentru totdeauna»“.17 Natan i-a spus lui David toate aceste cuvinte, relatându-i toată vedenia aceasta.
Rugăciunea de mulțumire a lui David
(1 Cron. 17:15-27)18 Regele David a intrat, s-a așezat înaintea Domnului și a zis:
„Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și cine este familia mea, de m-ai adus până aici? 19 Și, ca și cum lucrul acesta nu ar fi fost suficient, Stăpâne Doamne, ai mai vorbit și despre viitorul îndepărtat al familiei slujitorului Tău. Să fie aceasta o învățătură pentru om, Stăpâne Doamne!20 Ce-ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne Doamne, îl cunoști pe slujitorul Tău. 21 Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi slujitorului Tău.22 Cât de măreț ești Tu, Stăpâne Doamne! După câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. 23 Și cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura națiune de pe pământ pe care Dumnezeu S-a dus s-o răscumpere pentru Sine ca popor, ca să-Și facă un nume, înfăptuind pentru ea lucrări mărețe și de temut și alungând dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt pentru Tine, națiuni și pe dumnezeii lor? 24 Tu l-ai întemeiat pentru Tine pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pentru totdeauna; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor.25 Și acum, Doamne, Dumnezeule, fie ca promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la slujitorul Tău și la familia lui să rămână pentru totdeauna, și fă precum ai zis. 26 Astfel, Numele Tău va fi preamărit pe vecie și se va spune: «Domnul Oștirilor este Dumnezeu peste Israel». Iar familia slujitorului Tău David va fi consolidată înaintea Ta!27 Tu, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai descoperit slujitorului Tău planul Tău, zicând: «Îți voi întemeia o dinastie». De aceea a avut îndrăzneală slujitorul Tău să-Ți facă această rugăciune. 28 Așadar, Stăpâne Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu și ale Cărui cuvinte sunt adevăr, i-ai promis slujitorului Tău acest lucru bun. 29 Binevoiește deci să binecuvântezi familia slujitorului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Stăpâne Doamne, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, familia slujitorului Tău va fi binecuvântată pe vecie“.David dorește să‑I zidească lui Dumnezeu un Templu
1 Când regele s‑a așezat la casa lui și când DOMNUL i‑a dat odihnă, izbăvindu‑l de toți vrăjmașii din jur, 2 i‑a zis profetului Natan: „Iată, eu locuiesc într‑o casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuiește într‑un cort!” 3 Natan i‑a răspuns regelui: „Mergi și fă tot ce ai pe inimă , căci DOMNUL este cu tine!” 4 Dar, în noaptea următoare, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Natan astfel: 5 „Du‑te și spune‑i robului meu David: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Oare tu Îmi vei zidi o casă în care să locuiesc? 6 Dar Eu, din ziua când i‑am scos pe fiii lui Israel din Egipt până astăzi, n‑am locuit într‑o Casă, ci am călătorit într‑un Cort , într‑un Lăcaș. 7 Pretutindeni pe unde am călătorit cu toți fiii lui Israel, am întrebat Eu pe vreuna din căpeteniile lui Israel – cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu, Israel: ‹De ce nu Mi‑ați zidit o casă din lemn de cedru?›’»
8 De aceea, așa să‑i spui robului Meu David: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: ‘Te‑am luat de la pășune, de la oi, ca să fii conducător peste poporul Meu, peste Israel; 9 am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i‑am nimicit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta. Îți voi face numele mare , ca numele celor mari de pe pământ. 10 Voi da un loc poporului Meu, lui Israel, și‑l voi sădi să locuiască în el și să nu mai fie tulburat. Cei răi nu‑l vor mai apăsa ca mai înainte 11 și ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, peste Israel. Îți voi da odihnă , izbăvindu‑te de toți vrăjmașii tăi. DOMNUL îți vestește astfel : DOMNUL îți va zidi ție o casă! 12 Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat lângă părinții tăi, voi ridica după tine un urmaș care va ieși din coapsele tale și‑i voi întări domnia. 13 El va zidi Numelui Meu o Casă și voi întări pe vecie tronul stăpânirii lui. 14 Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul , îl voi pedepsi cu nuia omenească și cu lovituri din partea oamenilor, 15 dar îndurarea Mea nu se va depărta de la el, cum am îndepărtat‑o de la Saul, pe care l‑am dat la o parte din calea ta. 16 Casa ta și domnia ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și tronul tău va fi întărit pe vecie!’»”
17 Natan i‑a spus lui David toate aceste cuvinte și toată descoperirea aceasta. 18 Regele David s‑a dus și s‑a înfățișat înaintea DOMNULUI și a zis: „Cine sunt eu, Stăpâne DOAMNE, și ce este casa mea, de m‑ai adus până aici? 19 Și încă acest lucru a părut prea puțin în ochii Tăi, Stăpâne DOAMNE, astfel că Tu vorbești și despre casa robului Tău pentru viitor. Aceasta este legea omului , Stăpâne DOAMNE! 20 Ce Ți‑ar putea spune David mai mult? Tu îl cunoști pe robul Tău, Stăpâne DOAMNE! 21 Datorită cuvântului Tău și după inima Ta ai făcut toate aceste lucruri mărețe, ca să i le descoperi robului Tău! 22 Ce mare ești Tu, Stăpâne DOAMNE! Nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. 23 Cine este ca poporul Tău, Israel? Mai este pe pământ vreun neam al cărui dumnezeu s‑a dus să‑l răscumpere ca popor al lui, ca să‑și facă un nume și ca să facă pentru el lucrări mărețe și minunate? Tu ai izgonit dinaintea poporului Tău – pe care l‑ai răscumpărat din Egipt – neamuri și pe dumnezeii lor. 24 L‑ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu , DOAMNE, Te‑ai făcut Dumnezeul lui. 25 Acum, DOAMNE Dumnezeule, fă să dăinuie pe vecie cuvântul pe care l‑ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și fă așa cum ai făgăduit! 26 Mărit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: «DOMNUL Oștirilor este Dumnezeul lui Israel! Casa robului Tău David să rămână întărită înaintea Ta!» 27 Tu Însuți, DOAMNE al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i Te‑ai descoperit robului Tău zicând: «Eu îți voi zidi o casă!» De aceea a îndrăznit robul Tău să‑Ți facă această rugăciune. 28 Acum, Stăpâne DOAMNE, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr; Tu i‑ai vestit robului Tău binele acesta. 29 Acum, binevoiește să binecuvântezi casa robului Tău, ca să dăinuie pe vecie înaintea Ta, căci Tu, Stăpâne DOAMNE, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie!”