1 „Frați și părinți, ascultați-mi acum apărarea față de voi!“.
2 Când au auzit ei că li se adresează în limba ebraică, au făcut și mai multă liniște. Pavel a zis: 3 „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta și am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu strictețea Legii noastre părintești, fiind tot atât de plin de zel față de Dumnezeu cum sunteți voi toți astăzi. 4 Am persecutat până la moarte această Cale și am legat și aruncat în închisoare bărbați și femei, 5 după cum îmi sunt martori atât marele preot, cât și tot Sfatul Bătrânilor. De la ei am primit scrisori pentru frații din Damasc, ca să merg și să-i aduc legați la Ierusalim chiar și pe cei de acolo, ca să fie pedepsiți.
6 În timp ce eram pe drum și mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. 7 Am căzut la pământ și am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuți?». 8 Eu am întrebat: «Cine ești, Doamne?». El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus nazarineanul, Cel pe Care tu Îl persecuți!». 9 Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înțelegeau cuvintele Celui Care-mi vorbea. 10 Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?». Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, și acolo ți se va spune despre toate lucrurile pe care ai fost desemnat să le faci». 11 Fiindcă n-am mai putut vedea, din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au luat de mână și m-au dus în Damasc.
12 Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu , potrivit Legii, care avea o bună mărturie printre toți iudeii care locuiau acolo, 13 a venit la mine și, stând alături de mine, mi-a zis: «Frate Saul, să-ți revină vederea chiar acum!». Chiar în clipa aceea mi-a revenit vederea și m-am uitat la el. 14 Ananias a zis: «Dumnezeul strămoșilor noștri te-a ales ca să-I cunoști voia, să-L vezi pe Cel Drept și să auzi un mesaj din gura Lui, 15 pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut și auzit. 16 Iar acum, ce aștepți? Ridică-te, fii botezat și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!».
17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 și L-am văzut pe Domnul zicându-mi: «Grăbește-te, ieși repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!». 19 Eu am zis: «Doamne, ei știu că eu îi aruncam în închisoare și îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, dându-mi acordul și păzind hainele celor ce-l omorau». 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neevrei!»“.
Pavel și tribunul roman
22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi și-au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu merită să trăiască!“. 23 În timp ce ei țipau, își azvârleau hainele și aruncau cu praf în aer, 24 tribunul a poruncit ca Pavel să fie dus în fort, cerând să fie interogat prin biciuire, ca să afle din ce cauză strigau așa împotriva lui. 25 Dar când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiți un cetățean roman care n-a fost judecat?“. 26 Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun și l-a anunțat, zicând: „Ce vrei să faci? Căci omul acesta este roman“.
27 Tribunul a venit și l-a întrebat:
‒ Spune-mi, ești roman?
Pavel a zis:
‒ Da.
28 Tribunul a răspuns:
‒ Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta.
Pavel i-a zis:
‒ Eu sunt chiar născut roman .
29 Atunci cei ce urmau să-l interogheze s-au îndepărtat imediat de la el, iar tribunul, aflând că este cetățean roman, s-a temut, pentru că-l legase.
Pavel înaintea Sinedriului
30 În ziua următoare, dorind să știe exact de ce era acuzat de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se adune conducătorii preoților și tot Sinedriul. Apoi l-a adus pe Pavel jos și l-a pus să stea înaintea lor.
1 „Fraților și părinților, ascultați acum cuvântul meu de apărare față de voi!” 2 Când au auzit că le vorbește în limba aramaică, au făcut mai multă liniște. El a continuat: 3 „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta. Am fost educat cu strictețe în Legea strămoșească, la picioarele lui Gamaliel , și am fost plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți voi toți astăzi. 4 Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am aruncat în temniță bărbați și femei; 5 marele‑preot și tot sfatul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat de la ei scrisori și pentru frații din Damasc și am plecat să‑i aduc legați la Ierusalim pe cei ce erau acolo, ca să fie pedepsiți.
6 Pe drum , când mă apropiam de Damasc, pe la amiază, o lumină puternică din cer a strălucit deodată în jurul meu. 7 Am căzut la pământ și am auzit un glas care‑mi zicea: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești?» 8 «Cine ești, Doamne?», am răspuns eu. Și El mi‑a zis: «Eu sunt Isus din Nazaret, pe care‑L prigonești.» 9 Cei ce erau cu mine au văzut lumina [și au fost cuprinși de teamă], dar glasul Celui ce‑mi vorbea nu l‑au auzit. 10 Atunci, am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» «Ridică‑te» , mi‑a răspuns Domnul, «du‑te în Damasc și acolo ți se va spune tot ce ți‑a fost rânduit să faci!» 11 Cum nu vedeam nimic din pricina strălucirii acelei lumini, am ajuns în Damasc dus de mână de către cei ce erau cu mine.
12 Un anume Anania, bărbat evlavios după Lege, cu nume bun printre toți iudeii care locuiesc [în Damasc], 13 a venit, a stat lângă mine și mi‑a zis: «Frate Saul, recapătă‑ți vederea!» Chiar în clipa aceea mi‑am recăpătat vederea și am putut să‑l văd. 14 El mi‑a zis: «Dumnezeul părinților noștri te‑a ales să cunoști voia Lui, să‑L vezi pe Cel Drept și să auzi cuvânt din gura Lui; 15 căci Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor cu privire la cele pe care le‑ai văzut și le‑ai auzit. 16 Și acum, ce mai aștepți? Ridică‑te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele [Domnului]!»
17 După ce m‑am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut în extaz 18 și L‑am văzut pe Domnul , care‑mi zicea: «Repede! Ieși degrabă din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine!» 19 Și am zis: «Doamne, ei știu că eu îi întemnițam și‑i băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine 20 și că , atunci când era vărsat sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, încuviințând și păzind hainele celor ce‑l omorau!» 21 Iar El mi‑a zis: «Du‑te, căci te voi trimite departe, la neamuri…»
22 Ei l‑au ascultat până la cuvântul acesta, iar apoi și‑au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe fața pământului pe un asemenea om! Nu merită să trăiască!” 23 Fiindcă ei strigau, își smulgeau hainele de pe ei și aruncau țărână în văzduh, 24 tribunul a poruncit să‑l ducă pe Pavel în fortăreață și să fie cercetat sub lovituri de bici, ca să afle de ce strigau astfel împotriva lui. 25 În timp ce‑l întindeau ca să fie biciuit, Pavel i‑a zis centurionului care era de față: „Vă este îngăduit să bateți un cetățean roman care nici măcar nu a fost judecat?” 26 Auzind aceasta , centurionul a mers să‑i dea de știre tribunului, zicând: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetățean roman.” 27 Tribunul s‑a apropiat și i‑a zis lui Pavel: „Spune‑mi, ești cetățean roman?” „Da”, i‑a răspuns el. 28 Tribunul a zis: „Eu am dobândit cetățenia aceasta cu o sumă mare de bani.” Pavel a spus: „Eu o am chiar prin naștere.” 29 Îndată, cei ce urmau să‑l cerceteze l‑au lăsat în pace. Tribunului chiar i s‑a făcut teamă când a aflat că Pavel este cetățean roman, fiindcă îl ținuse legat.
Pavel, înaintea Sinedriului
30 A doua zi, fiindcă voia să știe adevărul despre învinuirile pe care i le aduceau iudeii, l‑a dezlegat și a poruncit să se adune preoții de seamă și tot Sinedriul; apoi, l‑a adus pe Pavel și l‑a înfățișat înaintea lor.