Reglementări privind divorțul și recăsătoria
1 Când un bărbat se va căsători cu o femeie și, la un moment dat, ea nu va mai găsi bunăvoință înaintea lui, deoarece acesta a descoperit ceva rușinos la ea, când el îi va scrie o scrisoare de despărțire, i-o va da în mână și o va alunga din casa lui, 2 iar ea va pleca din casa acestuia și va deveni soția altui bărbat, 3 dacă al doilea soț o urăște, să-i scrie o carte de despărțire, să i-o dea în mână și s-o alunge din casa lui. Dar, dacă cel de-al doilea soț va muri, 4 atunci primul soț, care a alungat-o, nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s-a pângărit. Aceasta ar fi o urâciune înaintea Domnului. Să nu aduci vreun păcat asupra țării pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire.
5 Dacă un bărbat și-a luat de curând o soție, să nu meargă la război și să nu se pună asupra lui vreo povară. Timp de un an să fie scutit din cauza familiei și să-și înveselească soția pe care și-a luat-o.
Reglementări privind dreptatea și grija pentru ceilalți
6 Să nu iei drept garanție pietrele de moară – nici piatra de jos, nici piatra de deasupra – deoarece este ca și cum ai lua drept garanție viața cuiva.
7 Dacă se va descoperi că un om l-a furat pe unul dintre frații lui, dintre fiii lui Israel, și l-a tratat ca pe un sclav sau l-a vândut, hoțul acela să moară. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău.
8 Vegheați cu privire la plaga infecțioasă, păzindu-vă bine și făcând tot ce v-au învățat preoții, leviții! Aveți grijă să faceți ce le-am poruncit. 9 Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Miriam pe drum, la ieșirea voastră din Egipt.
10 Când vei împrumuta cu ceva pe semenul tău, să nu intri în casa lui ca să iei lucrul stabilit drept garanție. 11 Să stai afară, iar omul pe care l-ai împrumutat să-ți aducă afară lucrul stabilit drept garanție. 12 Dacă omul este sărac, să nu te culci acoperindu-te cu lucrul luat drept garanție de la el. 13 La apusul soarelui să-i dai neapărat înapoi garanția, ca să se culce în haina lui și să te binecuvânteze. Lucrul acesta este considerat dreptate de către Domnul, Dumnezeul tău.
14 Să nu-l asuprești pe zilierul sărac și nevoiaș, fie că este unul dintre frații tăi, fie că este vreun străin care locuiește în regiunea ta, în cetatea ta. 15 Să-i dai plata în fiecare zi înainte de apusul soarelui, pentru că este sărac și sufletul lui o dorește. Altfel, ar striga împotriva ta către Domnul, Dumnezeul tău, și te-ai face vinovat de păcat.
16 Să nu-i omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți. Fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui.
17 Să nu pervertești dreptul străinului sau al orfanului și să nu iei drept garanție haina văduvei. 18 Adu-ți aminte că ai fost sclav în Egipt, iar Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat de acolo. De aceea îți poruncește să împlinești poruncile acestea.
19 Când îți vei secera recolta de pe câmpul tău și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale. 20 Când îți vei scutura măslinii, să nu mai culegi de pe ramuri ce a rămas în urma ta. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă. 21 Când îți vei culege via, să nu mai strângi ce a rămas în urma ta. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă. 22 Adu-ți aminte că ai fost sclav în țara Egiptului. De aceea îți poruncesc să împlinești aceste porunci.
Divorțul
1 Când un bărbat se însoară și se întâmplă ca nevasta lui să nu mai aibă trecere înaintea lui fiindcă a descoperit ceva rușinos în ea, să‑i scrie un act de despărțire și, după ce i‑l înmânează, s‑o alunge din casa lui. 2 Dacă ea, ieșind din casa lui, se duce și se mărită cu alt bărbat, 3 dar acesta din urmă o respinge, îi scrie un act de despărțire și, după ce i‑l înmânează, o alungă din casa lui – sau dacă moare acest bărbat din urmă care a luat‑o de nevastă –, 4 atunci bărbatul dintâi, care o alungase, nu o va putea lua iarăși de nevastă, după ce a fost pângărită, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea DOMNULUI; să nu aduci păcat peste țara pe care ți‑o dă moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău.
Scutirea de oaste
5 Dacă un bărbat și‑a luat o nevastă de curând, să nu se ducă la oaste și să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie liber la casa lui timp de un an și să‑și bucure nevasta pe care a luat‑o.
Protejarea datornicilor săraci
6 Să nu iei zălog cele două pietre de râșniță sau piatra de moară de deasupra, căci ar însemna să iei zălog însăși viața cuiva.
Răpirea de persoane
7 Dacă se descoperă că cineva l‑a răpit pe vreunul dintre frații lui, dintre fiii lui Israel, și l‑a făcut rob sau l‑a vândut, răpitorul acela să fie pedepsit cu moartea. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău.
Lepra
8 Aveți grijă la rana de lepră, împlinind tot ce vă vor învăța preoții leviți; să împliniți ceea ce le‑am poruncit! 9 Aduceți‑vă aminte ce i‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul vostru, Mariei pe drum, la ieșirea voastră din Egipt!
Drepturile săracului
10 Dacă‑l împrumuți cu ceva pe aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să‑i iei lucrul pus zălog, 11 ci să stai afară, și cel pe care l‑ai împrumutat să‑ți aducă afară lucrul pus zălog. 12 Dacă omul acela este sărac, să nu păstrezi peste noapte zălogul luat de la el; 13 să‑i înapoiezi negreșit zălogul la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui și să te binecuvânteze ; acest lucru ți se va socoti ca dreptate înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău.
14 Să nu‑l asuprești pe simbriașul sărac și nevoiaș, fie că este dintre frații tăi, fie că este dintre străinii care locuiesc în țara ta, înăuntrul porților tale. 15 Să‑i dai plata în aceeași zi, înainte de apusul soarelui, căci este sărac și sufletul lui o așteaptă; altfel, ar striga către DOMNUL împotriva ta și te‑ai face vinovat de păcat.
16 Să nu fie omorâți părinții din pricina fiilor și nici fiii din pricina părinților; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.
17 Să nu judeci strâmb pricina străinului sau a orfanului și să nu iei zălog haina văduvei. 18 Adu‑ți aminte că ai fost rob în Egipt și că DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a răscumpărat de acolo; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta.
19 Când îți seceri holda pe ogor și uiți un snop pe câmp, să nu te întorci să‑l iei: să fie al străinului, al orfanului și al văduvei, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale. 20 Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi roadele rămase pe ramuri : să fie ale străinului, ale orfanului și ale văduvei. 21 Când îți culegi via, să nu te întorci după ciorchinii rămași în urma ta: să fie ai străinului, ai orfanului și ai văduvei. 22 Adu‑ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta.