Granițele Canaanului
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Poruncește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara Canaanului, aceasta este țara care v-a căzut ca moștenire, țara Canaanului, potrivit granițelor ei:3 Partea de sud să se întindă de la deșertul Țin până la granița cu Edomul. Astfel, granița voastră de sud va începe de la marginea Mării Sărate spre est, 4 va trece pe la sud de Înălțimea Scorpionului și va continua spre Țin până la sud de Kadeș-Barnea. Apoi va trece prin Hațar-Adar spre Ațmon, 5 unde se va întoarce până la Râul Egiptului și se va sfârși la mare.
6 Granița de vest va fi Marea cea Mare. Aceasta vă va fi granița de vest.
7 Pentru granița de nord, trageți o linie de la Marea cea Mare la muntele Hor, 8 de la muntele Hor la Lebo-Hamat. Apoi granița va ajunge la Țedad, 9 va continua la Zifron și va sfârși la Hațar-Enan. Aceasta să vă fie granița de nord.
10 Pentru granița de est, trageți o linie de la Hațar-Enan la Șefam. 11 Granița va coborî de la Șefam la Ribla, la est de Ayin, și va continua pe marginea de est a mării Chineret. 12 Apoi granița va coborî de-a lungul Iordanului și se va sfârși la Marea Sărată.
Aceasta va fi țara voastră, cu granițele ei de jur împrejur»“.
13 Moise le-a poruncit fiilor lui Israel, zicând: „Aceasta este țara pe care o veți lua în stăpânire prin tragere la sorți. Domnul a poruncit să fie dată celor nouă seminții și jumătate, 14 căci seminția urmașilor lui Ruben, potrivit familiilor lor, seminția urmașilor lui Gad, potrivit familiilor lor și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea. 15 Aceste două seminții și jumătate și-au primit moștenirea la est de Iordan, în fața Ierihonului, spre răsărit“.
Numele celor care trebuie să împartă țara
16 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 17 „Iată numele bărbaților care trebuie să vă împartă țara: preotul Elazar și Iosua, fiul lui Nun. 18 Să numești împreună cu ei câte un conducător din fiecare seminție, care să-i ajute la împărțirea țării.
19 Iată numele acestor bărbați:
Caleb, fiul lui Iefune, din seminția lui Iuda;20 Samuel, fiul lui Amihud, din seminția lui Simeon;21 Elidad, fiul lui Chislon, din seminția lui Beniamin;22 Buchi, fiul lui Iogli, conducător din seminția fiilor lui Dan;23 Haniel, fiul lui Efod, conducător din seminția lui Manase, fiul lui Iosif;24 Chemuel, fiul lui Șiftan, conducător din seminția lui Efraim, fiul lui Iosif;25 Elițafan, fiul lui Parnak, conducător din seminția lui Zabulon;26 Paltiel, fiul lui Azan, conducător din seminția lui Isahar;27 Ahihud, fiul lui Șelomi, conducător din seminția lui Așer;28 Pedahel, fiul lui Amihud, conducător din seminția lui Neftali“.
29 Aceștia sunt cei cărora le-a poruncit Domnul să le împartă fiilor lui Israel moștenirea în țara Canaanului.
Hotarele Canaanului
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Poruncește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara Canaanului, aceasta este țara care va fi moștenirea voastră – țara Canaanului cu hotarele ei:
3 latura de miazăzi va atinge pustiul Țin până la Edom. Hotarul vostru de miazăzi va începe dinspre latura Mării Sărate , către răsărit, 4 se va întoarce din Neghev spre Suișul Scorpionilor , va trece prin Țin și capătul lui dinspre miazăzi va fi la Cadeș‑Barnea ; va ieși spre Hațar‑Adar și va ajunge la Ațmon; 5 de la Ațmon, se va întoarce până la Valea Egiptului și capătul lui va fi spre mare.6 Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare ; acesta va fi hotarul de apus.7 Hotarul de miazănoapte va fi acesta: va începe de la Marea cea Mare și va merge până la muntele Hor; 8 de la muntele Hor va merge spre Lebo‑Hamat , iar capătul lui va fi la Țedad; 9 hotarul se va întinde până la Zifron, iar capătul lui va fi la Hațar‑Enan : acesta va fi hotarul de miazănoapte.10 Hotarul de răsărit se va întinde de la Hațar‑Enan până la Șefam 11 și va coborî din Șefam spre Ribla , la răsărit de Ain; va coborî și se va întinde de‑a lungul mării Chineret , la răsărit; 12 apoi hotarul va coborî la Iordan, iar capătul lui va fi la Marea Sărată .Aceasta va fi țara cu hotarele ei de jur împrejur.»” 13 Moise le‑a dat porunca aceasta fiilor lui Israel zicând: „Aceasta este țara pe care o veți moșteni prin sorți și pe care a poruncit DOMNUL să le‑o dau celor nouă seminții și jumătate. 14 Căci seminția fiilor lui Ruben, după casele lor părintești, și seminția fiilor lui Gad, după casele lor părintești, precum și jumătate din seminția lui Manase și‑au luat moștenirea. 15 Aceste două seminții și jumătate și‑au luat moștenirea dincolo de Iordan, la răsărit de Ierihon, spre răsărit.”
Aleșii prin care să se împartă țara
16 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 17 „Iată numele bărbaților care vor împărți țara între voi: preotul Eleazar și Iosua, fiul lui Nun. 18 Să luați câte o căpetenie pentru fiecare seminție, ca să facă împărțirea țării. 19 Iată numele bărbaților acestora:
pentru seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;20 pentru seminția fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud;21 pentru seminția lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon;22 pentru seminția fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli;23 pentru fiii lui Iosif: pentru seminția fiilor lui Manase, căpetenia Haniel, fiul lui Efod,24 iar pentru seminția fiilor lui Efraim, căpetenia Chemuel, fiul lui Șiftan;25 pentru seminția fiilor lui Zabulon: căpetenia Elițafan, fiul lui Parnac;26 pentru seminția fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan;27 pentru seminția fiilor lui Așer: căpetenia Ahihud, fiul lui Șelomi;28 pentru seminția fiilor lui Neftali: căpetenia Pedael, fiul lui Amihud.”29 Aceștia sunt cei cărora le‑a poruncit DOMNUL să ia în stăpânire țara Canaanului pentru fiii lui Israel.