Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii
1 M-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său. 2 Și am auzit un glas din Cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al kitharozilor care cântă la kitharele lor. 3 Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea să învețe acea cântare, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. 4 Aceștia sunt cei care nu s-au pângărit cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel. 5 Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără cusur.
Mesajele celor trei îngeri
6 Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veșnică celor ce locuiesc pe pământ – oricărei națiuni, seminții și limbi, și oricărui popor. 7 El spunea cu glas tare: „Fiți temători de Dumnezeu și dați-I glorie, pentru că a sosit ceasul judecății Lui! Închinați-vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele!“.
8 Un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a dat să bea din vinul pasiunii preacurviei lui tuturor națiunilor!“.
9 Un alt înger, al treilea, le-a urmat, zicând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe frunte sau pe mână, 10 va bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și sulf înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului. 11 Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei și cei ce primesc semnul numelui ei“. 12 Aici este răbdarea sfinților, a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.
13 Am auzit un glas din Cer, zicând: „Scrie: fericiți sunt cei morți, cei care, de acum încolo, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de eforturile lor, căci faptele lor îi urmează“.
14 Apoi m-am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „cineva care era ca un fiu al omului“ . Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită. 15 Un alt înger a ieșit din Templu, strigându-i cu glas tare celui ce ședea pe nor: „Trimite secera ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“. 16 Cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat.
17 Un alt înger a ieșit din Templul care este în Cer, având și el o seceră ascuțită. 18 Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieșit de la altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită, zicând: „Trimite secera ta ascuțită și culege ciorchinii de struguri ai viței pământului, pentru că strugurii ei sunt copți!“. 19 Îngerul și-a aruncat secera pe pământ, a cules vița pământului și i-a aruncat strugurii în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu. 20 Strugurii din teasc au fost călcați în picioare în afara cetății și, din teasc, a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii.
Mielul și cei răscumpărați
1 Apoi m‑am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său. 2 Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca bubuitul unui tunet puternic; și glasul pe care l‑am auzit era ca al celor ce cântă cu harfa . 3 Cântau o cântare nouă înaintea tronului, a celor patru făpturi vii și a bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care fuseseră răscumpărați de pe pământ.
4 Aceștia nu s‑au întinat cu femei, căci sunt feciori , și‑L urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca prim rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. 5 Și în gura lor nu s‑a găsit minciună , căci sunt fără vină.
Mesajul celor trei îngeri
6 Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s‑o vestească locuitorilor pământului, de orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor. 7 El zicea cu glas tare:
„Temeți‑vă de Dumnezeu și dați‑I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați‑vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, care a zis:
„A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat de băut tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș!”
9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare:
„Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. 11 Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n‑au odihnă cei ce se închină fiarei și chipului ei și oricine primește semnul numelui ei. 12 Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.”
13 Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: «Ferice de morții care mor în Domnul de acum încolo!»”
„Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
Cele două recolte care vestesc sfârșitul
14 Apoi m‑am uitat, și iată un nor alb; și pe nor stătea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuțită. 15 Și un alt înger a ieșit din Templu și I-a strigat cu glas tare Celui ce stătea pe nor:
„Trimite‑Ți secera și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri și secerișul pământului este copt!”
16 Atunci, Cel ce stătea pe nor Și‑a aruncat secera pe pământ. Și pământul a fost secerat.
17 Și din Templul care este în cer a ieșit un alt înger, care avea și el o seceră ascuțită. 18 Și un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieșit din altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită:
„Trimite‑ți secera cea ascuțită și culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei s‑au copt!”
19 Atunci îngerul și‑a aruncat secera pe pământ, a cules via pământului și a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. 20 Iar teascul a fost călcat în picioare în afara cetății; și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie șase sute de stadii.