Condamnarea Ierusalimului
1 Vai de cetatea asupritoare,
răzvrătită și pângărită!
2 Ea n-ascultă de nici un glas,
nu primește nicio îndrumare.
Ea nu se încrede în Domnul,
nu se apropie de Dumnezeul ei.
3 Conducătorii ei, în mijlocul ei, sunt ca niște lei care răcnesc;
judecătorii ei sunt ca niște lupi seara,
care nu lasă nimic până dimineață.
4 Profeții ei sunt aroganți,
sunt niște oameni înșelători.
Preoții ei întinează ceea ce este sfânt
și încalcă în mod violent Legea.
5 Domnul este drept în mijlocul ei.
El nu comite nicio nedreptate.
În fiecare dimineață Își împarte judecata,
în fiecare zori de zi, fără greșeală,
însă cel nedrept nu știe de rușine.
Împietrirea Ierusalimului
6 „Am nimicit națiuni!
Turnurile lor sunt în ruină.
Le-am pustiit drumurile.
Acum nimeni nu mai umblă pe ele.
Cetățile lor sunt distruse
și au rămas fără oameni, fără locuitori.
7 Am zis: «Sigur te vei teme de Mine
și vei accepta mustrarea!».
În felul acesta, locuința nu i-ar fi fost distrusă
și n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele.
Dar ei s-au grăbit
să-și pervertească toate faptele.
8 De aceea, așteptați-Mă“, zice Domnul,
„până în ziua în care Mă voi ridica să iau pradă.
Căci am hotărât să adun națiunile
și să strâng regatele,
ca să-Mi revărs asupra lor indignarea
și toată mânia Mea.
Tot pământul va fi distrus
de focul geloziei Mele!
Restaurarea rămășiței lui Israel
9 Căci atunci le voi da popoarelor buze curate,
pentru ca toți să cheme Numele Domnului
și să-I slujească umăr la umăr.
10 De dincolo de râurile din Cuș,
închinătorii Mei, fiica poporului Meu risipit,
Îmi vor aduce daruri de mâncare.
11 În ziua aceea, nu va mai trebui să-ți fie rușine
de toate faptele prin care ai păcătuit împotriva Mea,
căci atunci îi voi îndepărta din mijlocul tău
pe cei aroganți cu care te mândreai,
iar tu nu te vei mai mândri vreodată
pe muntele Meu cel sfânt.
12 Dar voi lăsa în mijlocul tău
un popor asuprit și umil,
și ei își vor găsi refugiul în Numele Domnului.
13 Cei din rămășița lui Israel nu vor mai săvârși nedreptatea;
nu vor mai spune minciuni
și în gura lor nu se va mai găsi
o limbă înșelătoare.
Ci vor găsi pășune, se vor odihni
și nimeni nu-i va mai înspăimânta“.
Cântare de veselie
14 Strigă de bucurie, fiică a Sionului!
Strigă tare, Israel!
Veselește-te și bucură-te din toată inima,
fiică a Ierusalimului!
15 Domnul a îndepărtat judecata de la tine,
El l-a alungat pe dușmanul tău.
Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;
nu te vei mai teme vreodată de vreun rău!
16 În ziua aceea, se va zice Ierusalimului:
„Nu te teme, Sionule!
Să nu-ți slăbească mâinile!
17 Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău,
un viteaz care poate salva!
El va tresălta de bucurie pentru tine,
te va liniști cu dragostea Lui
și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de bucurie“.

18 „Îi voi îndepărta din tine
pe cei ce suspină după adunarea de sărbătoare.
Au fost o povară pentru tine,
o rușine.
19 Iată, în vremea aceea, îi voi pedepsi
pe toți cei ce te-au asuprit!
Îi voi salva pe cei șchiopi
și-i voi aduna pe cei alungați!
Le voi da onoare și renume
pe întreg pământul unde au fost făcuți de rușine.
20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi!
În vremea aceea, vă voi strânge!
Vă voi face parte de renume și cinste
între toate popoarele pământului,
când vă voi aduce înapoi captivii
înaintea ochilor voștri“, zice Domnul.
Pedeapsa Ierusalimului
1 Vai de cetatea îndărătnică și spurcată,
cetatea plină de asuprire !
2 Ea nu ascultă de niciun glas,
nu primește mustrarea,
în DOMNUL nu se încrede,
de Dumnezeul ei nu se apropie.
3 Căpeteniile din mijlocul ei sunt lei care răcnesc;
judecătorii ei sunt ca niște lupi la căderea serii ,
care nu lasă niciun os până dimineața.
4 Profeții ei sunt obraznici ,
oameni înșelători;
preoții ei pângăresc lucrurile sfinte,
calcă Legea.
5 DOMNUL este drept în mijlocul ei.
El nu face nicio nedreptate;
în fiecare dimineață Își vestește dreptatea
– la lumină nimic nu lipsește –,
dar cel nelegiuit nu știe de rușine.

6 „Am nimicit neamuri,
le‑am surpat turnurile de colț,
le‑am pustiit ulițele
și nu mai trece nimeni pe ele.
În cetățile lor pustii nu se mai vede nici țipenie,
nimeni nu mai locuiește în ele.
7 Ziceam : «Cu siguranță, te vei teme de Mine
și vei primi mustrarea, Ierusalime !
Astfel nu ți-ar mai fi nimicită locuința
cu toate cele hotărâte împotriva ei.»
Dar ei sunt tot mai grăbiți să-și strice toate faptele.
8 De aceea așteptați‑Mă ”, zice DOMNUL,
„până în ziua când Mă voi înfățișa ca martor
căci am hotărât să strâng neamurile,
să adun împărățiile,
să‑Mi vărs peste ele urgia,
toată aprinderea mâniei Mele,
căci focul geloziei Mele
va mistui tot pământul .

9 Atunci le voi schimba popoarelor vorbirea,
le voi da buze curate,
pentru ca toate neamurile să cheme Numele DOMNULUI
și să‑I slujească Lui, umăr la umăr.
10 De dincolo de râurile Nubiei,
și până la hotarele dinspre miazănoapte ,
popoarele Îmi vor aduce daruri.”
Făgăduințe pentru Iuda
11 „În ziua aceea, nu vei mai roși de toate faptele tale
prin care ai păcătuit împotriva Mea,
căci atunci îi voi scoate din mijlocul tău
pe cei petrecăreți și trufași
și nu te vei mai îngâmfa
pe muntele Meu cel sfânt.

12 Voi lăsa în mijlocul tău
un popor smerit și sărman.
Rămășița lui Israel
se va adăposti sub Numele DOMNULUI:
13 nu vor mai săvârși nedreptăți,
nu vor mai spune minciuni
și în gura lor nu se va mai găsi
o limbă înșelătoare,
ci vor paște și se vor odihni
și nimeni nu‑i va tulbura.”

14 Strigă de bucurie, fiica Sionului!
Strigă de veselie, Israele!
Bucură‑te și saltă de veselie din toată inima,
fiica Ierusalimului!
15 DOMNUL i-a înlăturat pe cei ce te judecau,
i-a îndepărtat pe vrăjmașii tăi;
DOMNUL, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;
de aceea nu te mai teme de niciun rău!

16 În ziua aceea, Ierusalimului i se va zice :
„Nu te teme de nimic, Sioane!
Să nu‑ți slăbească mâinile!
17 DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău ,
un viteaz care aduce izbăvire.
Se va bucura de tine cu mare bucurie:
uneori va tăcea în dragostea Lui,
alteori va izbucni în chiote de dragul tău.”

18 „Pe cei chinuiți din adunare îi voi vindeca de răni
și de ocara rostită asupra lor.
19 Iată, în vremea aceea,
voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi,
voi salva oaia șchioapă
și o voi aduce înapoi pe cea izgonită.
Voi face din voi o pricină de laudă și un nume mare
în toate țările unde ați fost de rușine.
20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi;
în vremea aceea, vă voi strânge,
pentru că vă voi da cinste și laudă
între toate popoarele pământului,
când vă voi schimba soarta în bine
sub ochii voștri”, zice DOMNUL.