Restaurarea Templului
1 În al douăzeci și cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea cetății, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost peste mine și m-a dus acolo. 2 M-a adus, în vedenii dumnezeiești, în țara lui Israel și m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt. În partea de sud a acestuia se afla ceva ca structura unei cetăți. 3 M-a adus acolo și, iată că în acel loc se afla un bărbat a cărui înfățișare era asemenea bronzului. El stătea la poartă și avea în mâini o funie de in și o trestie de măsurat. 4 Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, uită-te, ascultă bine și fii atent la tot ce-ți voi arăta, căci ai fost adus ca să ți se arate aceste lucruri! Fă cunoscut Casei lui Israel tot ceea ce vezi!“.
Poarta de est a curții exterioare
5 Și, iată că, de jur împrejur, Casa avea un zid, iar în mâna bărbatului era o trestie de măsurat de șase coți. Cotul acesta era mai lung cu un lat de palmă decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului și era de o trestie, iar înălțimea lui – tot de o trestie. 6 S-a dus la poarta care era în partea de est, a urcat pe treptele ei și a măsurat pragul porții. Era de o trestie lățime. Celălalt prag era tot de o trestie lățime.
7 Fiecare cameră de la poarta de est era de o trestie lungime și o trestie lățime, iar între camere era o distanță de cinci coți.
Pragul porții de lângă porticul porții ce dădea înspre curtea interioară a Casei era de o trestie lățime .
8 A măsurat porticul porții, 9 iar acesta avea o lungime de opt coți. Stâlpii ei aveau o grosime de doi coți. Porticul porții dădea înspre curtea interioară a Casei.
10 Camerele de la poarta de est erau trei de-o parte și trei de cealaltă parte. Măsurile lor erau aceleași. De asemenea, și măsura stâlpilor era aceeași, atât a celui dintr-o parte, cât și a celui din cealaltă parte.
11 A măsurat deschizătura porții; aceasta era largă de zece coți, iar lungimea pasajului porții era de treisprezece coți. 12 Înaintea camerelor de pe o parte era un zid de un cot, iar înaintea camerelor de pe cealaltă parte era un zid tot de un cot. Fiecare cameră avea șase coți pătrați, atât cele de pe-o parte, cât și cele de pe cealaltă parte.
13 A măsurat poarta: de la acoperișul unei camere până la acoperișul camerei opuse – a căror deschizături se aflau față în față – era o distanță de douăzeci și cinci de coți. 14 A măsurat partea interioară a porții, de-a lungul zidului, și a găsit șaizeci de coți; a măsurat până la porticul care dădea înspre curte. 15 Din fața porții de la intrare până în fața porticului porții interioare erau cincizeci de coți. 16 Camerele, precum și zidurile lor, pe partea interioară a porții, de jur împrejur, aveau niște ferestre înguste. De asemenea, și porticul avea ferestre înspre interior, de jur împrejur. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri.
Curtea exterioară
17 Apoi m-a dus în curtea exterioară. Și iată că acolo erau niște camere și un paviment care fusese făcut de jur împrejurul curții. Erau treizeci de camere de-a lungul pavimentului. 18 O serie de porți mărgineau pavimentul care se întindea pe toată lungimea acestora. Acesta era pavimentul de jos.
19 A măsurat distanța din fața porții de jos până în capătul celălalt al curții interioare și a găsit o sută de coți, atât în partea de est, cât și în partea de nord.
Poarta de nord a curții exterioare
20 După aceea, a măsurat lungimea și lățimea porții din partea de nord a curții exterioare. 21 Camerele ei, în număr de trei de o parte și trei de cealaltă parte, zidurile dintre camere și porticul ei erau de dimensiunea porții dintâi, și anume cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime. 22 Ferestrele ei, porticul ei și palmierii gravați pe ziduri erau de dimensiunea porții care era orientată spre est. La ea se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. 23 În fața porții de nord era o poartă înspre curtea interioară, ca și la poarta de est. A măsurat de la o poartă la alta și erau o sută de coți.
Poarta de sud a curții exterioare
24 M-a dus apoi în partea de sud și iată că și în partea de sud era o poartă. I-a măsurat stâlpii și porticul și aveau aceeași măsură ca a celorlalte. 25 Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur, de mărimea celorlalte ferestre, și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. 26 La poartă se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri, atât pe cele de pe-o parte, cât și pe cele de pe cealaltă parte. 27 Curtea interioară avea și ea o poartă înspre sud. El a măsurat înspre sud, de la o poartă la alta, și a găsit o sută de coți.
Poarta dinspre sud a curții interioare
28 După aceea, m-a dus în curtea interioară, la poarta dinspre sud. A măsurat poarta dinspre sud și avea aceeași măsură ca și celelalte. 29 Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. 30 (De jur împrejur existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci și cinci de coți și o adâncime de cinci coți.) 31 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
Poarta de est a curții interioare
32 M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de est. A măsurat poarta și avea aceeași măsură ca a celorlalte. 33 Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. 34 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
Poarta de nord a curții interioare
35 M-a dus apoi la poarta de nord. A măsurat-o și avea aceleași dimensiuni ca ale celorlalte. 36 Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei erau la fel, și avea ferestre de jur împrejur. Poarta avea o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. 37 Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta, erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
Camerele pentru pregătirea jertfelor
38 Era o cameră care avea intrarea în porticurile porților interioare; acolo trebuiau spălate arderile-de-tot. 39 În porticul porții se aflau două mese pe o parte și două mese pe cealaltă parte. Pe aceste mese erau înjunghiate arderile-de-tot, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină. 40 Lângă peretele exterior al porticului, cum se urcă înspre intrarea porții de nord, erau două mese, iar lângă celălalt perete exterior al porticului porții erau alte două mese. 41 Așadar, erau patru mese de o parte a porții și patru mese de cealaltă parte, în total opt mese pentru înjunghierea jertfelor. 42 De asemenea, mai erau patru mese din pietre cioplite pentru arderile-de-tot, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele cu care se înjunghiau arderile-de-tot și celelalte jertfe. 43 Rafturi duble de un lat de palmă erau așezate în interiorul casei, de jur împrejur. Pe mese trebuia așezată carnea ofrandei.
Camerele preoților
44 În partea din afară a porții interioare, în curtea interioară, erau două camere, una la poarta de nord, cu fața spre sud, iar cealaltă la poarta de sud, cu fața spre nord. 45 El mi-a spus: „Această cameră orientată spre sud este a preoților responsabili cu supravegherea Casei, 46 iar camera orientată spre nord este a preoților responsabili cu supravegherea altarului. Aceștia sunt fiii lui Țadok, singurii dintre urmașii lui Levi care se pot apropia de Domnul ca să-I slujească“.
47 A măsurat apoi curtea, care era în formă de pătrat: avea o sută de coți lungime și o sută de coți lățime. Altarul se afla în fața Casei.
Noul Templu
48 M-a dus la porticul Casei și a măsurat stâlpii porticului. Fiecare avea cinci coți grosime , atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. Lățimea intrării era de paisprezece coți, iar cea a zidurilor laterale de trei coți. 49 Lungimea porticului era de douăzeci de coți, iar lățimea de doisprezece coți; se ajungea la el urcând pe zece trepte, iar lângă stâlpi erau două coloane, una de-o parte și alta de cealaltă parte.
Vedenia noului Ierusalim
1 În anul al douăzeci și cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetății, tocmai în ziua aceea, a venit mâna Domnului peste mine și m-a strămutat în țara lui Israel. 2 M-a dus acolo, în niște vedenii dumnezeiești, și m-a așezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită. 3 M-am dus acolo și iată că acolo era un om a cărui înfățișare era ca înfățișarea aramei; el avea în mână o sfoară de măsurat de in și o prăjină de măsurat și stătea la poartă. 4 Omul acela mi-a zis: „Fiul omului , privește cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale și ia aminte la toate lucrurile pe care ți le voi arăta, căci ai fost adus aici ca să ți le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.” 5 Un zid înconjura Templul pe dinafară de jur împrejur. În mâna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de șase coți, fiecare cot având o palmă mai mult decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului, care era de o prăjină, și înălțimea, care era tot de o prăjină. 6 A mers la poarta de răsărit și i-a suit treptele. A măsurat pragul porții, care era lat de o prăjină, și celălalt prag, care era lat de o prăjină. 7 Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină și largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coți. Pragul porții, de lângă tinda porții dinăuntru, era de o prăjină. 8 A măsurat și tinda porții dinăuntru; era de o prăjină. 9 A măsurat apoi tinda porții; era de opt coți și stâlpii ei erau de doi coți. Tinda porții era spre partea dinăuntru. 10 Odăile de pază ale porții de răsărit erau în număr de trei de o parte și trei de cealaltă; câteșitrele aveau aceeași măsură și stâlpii de fiecare parte aveau tot aceeași măsură. 11 A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porții, care era de zece coți, și lungimea porții, care era de treisprezece coți. 12 Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte și de cealaltă; fiecare odaie de pază avea șase coți de o parte și șase coți de cealaltă. 13 A măsurat poarta de la acoperișul unei odăi de pază, până la acoperișul celeilalte; între cele două deschizături care erau față în față era o lățime de douăzeci și cinci de coți. 14 A măsurat tinda porții și a găsit douăzeci de coți; tinda da într-o curte, de jur împrejurul porții. 15 Locul dintre poarta de la intrare și tinda porții dinăuntru era lung de cincizeci de coți. 16 La odăile de pază și la stâlpii lor dinăuntrul porții de jur împrejur erau niște ferestre îngrădite; ferestre erau și înăuntru în tinzile porții de jur împrejur, iar pe stâlpi erau săpate ramuri de finici. 17 M-a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi și un caldarâm de jur împrejur; pe caldarâmul acesta erau treizeci de odăi. 18 Caldarâmul era lângă porți și era de-a lungul porților: acesta era caldarâmul de jos. 19 A măsurat lățimea de la poarta de jos până la partea de afară a curții dinăuntru, și avea o sută de coți la răsărit și la miazănoapte. 20 A măsurat lungimea și lățimea porții de miazănoapte a curții de afară. 21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte și trei de alta, stâlpii și tinda ei aveau aceeași măsură ca poarta dintâi: cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime. 22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei aveau aceeași măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru. 23 La curtea dinăuntru era o poartă, în fața porții de miazănoapte și în fața porții de răsărit; a măsurat o sută de coți de la o poartă până la cealaltă. 24 M-a dus în partea de miazăzi, unde se afla poarta de la miazăzi. I-a măsurat stâlpii și tinda, care aveau aceeași măsură. 25 Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca și celelalte ferestre, și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți. 26 La ea te suiai pe o scară de șapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru; pe stâlpi era câte un finic de fiecare parte. 27 Curtea dinăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat de la o poartă până la cealaltă spre miazăzi o sută de coți. 28 M-a dus în curtea dinăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi și a găsit că avea aceeași măsură. 29 Odăile ei de pază, stâlpii și tinda ei aveau aceeași măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau ferestre de jur împrejur și poarta era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți. 30 (De jur împrejur erau tinde lungi de douăzeci și cinci de coți și late de cinci coți.) 31 Tinda porții dădea în curtea de afară; pe stâlpii ei erau finici și opt trepte pentru suit la poartă. 32 M-am dus apoi în curtea dinăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta și a găsit că avea aceeași măsură. 33 Odăile ei de pază, stâlpii ei și tinda ei aveau aceeași măsură. Poarta aceasta și tinda ei aveau și ele ferestre de jur împrejur, lungi de cincizeci de coți și late de douăzeci și cinci. 34 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stâlpi și opt trepte pentru suit la poartă. 35 M-a dus la poarta de miazănoapte. A măsurat-o și a găsit aceeași măsură. 36 Și ea avea odăi de pază, stâlpi, tindă și ferestre de jur împrejur; era lungă de cincizeci de coți și lată de douăzeci și cinci de coți. 37 Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stâlpii ei și opt trepte pentru suit la poartă. 38 Era o odaie care se deschidea spre tinda porții; acolo trebuiau spălate arderile-de-tot. 39 În tinda porții erau de fiecare parte două mese, pe care trebuiau junghiate arderea-de-tot, jertfa de ispășire și jertfa pentru vină . 40 Într-una din părțile de afară, cum te sui la intrarea porții de miazănoapte, erau două mese; și în cealaltă parte, spre tinda porții, erau iarăși două mese. 41 În cele două părți ale porții, se aflau astfel patru mese de o parte și patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe care trebuiau înjunghiate jertfele. 42 În fața meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile-de-tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu care se junghiau vitele pentru arderi-de-tot și pentru celelalte jertfe. 43 Pe dinăuntru, casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mână, care slujeau ca mese pentru carnea jertfelor. 44 Afară din poarta dinăuntru erau două odăi pentru cântăreți în curtea dinăuntru: una era alături de poarta de miazănoapte și avea fața spre miazăzi, cealaltă era alături de poarta de miazăzi și avea fața spre miazănoapte. 45 El mi-a zis: „Odaia aceasta dinspre miazăzi este pentru preoții care îngrijesc de slujba Templului. 46 Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoții care îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Țadoc sunt aceia care, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul, ca să-I slujească.” 47 A măsurat curtea, care era în patru colțuri, lungă de o sută de coți. Altarul era înaintea casei. 48 M-a dus în tinda casei. A măsurat stâlpii tindei și a găsit cinci coți de o parte și cinci coți de cealaltă. Lățimea porții era de paisprezece coți, iar peretele de pe laturile porții era de trei coți de o parte și de trei coți de cealaltă. 49 Tinda avea o lungime de douăzeci de coți și o lățime de doisprezece coți; te suiai la ea pe zece trepte. Lângă stâlpi mai erau și alți stâlpi, unul de o parte și altul de alta.