1 O, dacă ai fi fost frate cu mine
și dacă ai fi fost alăptat de mama mea!
Atunci te-aș fi găsit afară, te-aș fi sărutat,
și nimeni nu m-ar fi disprețuit!
2 Te-aș fi luat și te-aș fi condus în casa mamei mele,
care m-a învățat.
Ți-aș fi dat să bei vin aromat,
nectar din rodiile mele.
3 Mâna lui stângă să fie sub capul meu
și cu mâna lui dreaptă să mă îmbrățișeze!
4 Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului:
de ce stârniți și de ce treziți iubirea
până nu-i face ei plăcere?
Corul
5 Cine este aceea care vine din deșert,
sprijinindu-se de iubitul ei?
Șulamita
Te-am trezit sub măr,
acolo unde mama ta te-a conceput,
acolo unde a suferit durerile pentru a te naște.
6 Așază-mă ca un sigiliu pe inima ta
și ca un semn pe brațul tău.
Fiindcă dragostea este puternică, precum moartea,
iar gelozia, ca Locuința Morților.
Flăcările ei sunt flăcări de foc,
flăcări mistuitoare.
7 Apele mari nu pot să stingă dragostea,
râurile nu sunt în stare s-o înece.
Dacă un om ar da toate bogățiile din casa lui pentru iubire,
acestea a fi profund disprețuite.
Corul
8 Avem o soră tânără
căreia nu i-au crescut încă sânii.
Ce vom face pentru sora noastră
în ziua când va fi pețită?
9 Dacă este un zid,
vom construi pe ea un șir de pietre de argint,
iar dacă este o ușă,
o vom închide cu scânduri de cedru.
Șulamita
10 Eu sunt un zid,
iar sânii mei sunt ca niște turnuri.
Și, astfel, am devenit în ochii lui
o femeie care i-a adus împlinire.
11 Solomon avea o vie în Baal-Hamon;
a încredințat-o unor îngrijitori
și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei
o mie de șecheli de argint.
12 Via mea este a mea și numai a mea!
Cei o mie de șecheli să-ți revină ție, Solomon,
iar două sute să le revină celor ce-i îngrijesc rodul.
Iubitul
13 Tu, cea care locuiești în grădini,
niște prieteni ascultă cu atenție glasul tău.
Lasă-mă să-l aud și eu!
Șulamita
14 Aleargă, iubitul meu,
fii asemenea unei gazele
sau asemenea unui pui de cerb
peste munții plăcut mirositori.
1 O, de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele!
Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta
și nimeni nu m-ar ține de rău.
2 Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele;
ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin mirositor,
must din rodiile mele.
3 Mâna lui stângă să fie sub capul meu
și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –
4 Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului,
nu stârniți, nu treziți dragostea
până nu vine ea. –
5 Cine este aceea care se suie din pustie
rezemată de iubitul ei și zicând:
„Te-am trezit sub măr;
acolo te-a născut mamă-ta,
acolo te-a născut și te-a făcut ea”? –
6 Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău;
căci dragostea este tare ca moartea,
și gelozia este neînduplecată ca Locuința morților;
jarul ei este jar de foc,
o flacără a Domnului.
7 Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,
și râurile n-ar putea s-o înece;
de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,
tot n-ar avea decât dispreț. –
8 Avem o soră micuță ,
care n-are încă țâțe.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni pețitorii?
9 Dacă este zid,
vom zidi niște zimți de argint pe ea;
dar dacă este ușă,
o vom închide cu o scândură de cedru. –
10 Eu sunt un zid și țâțele mele sunt ca niște turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon;
a închiriat-o unor păzitori
și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12 Via mea, care este a mea, o păstrez eu.
Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli,
și două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –
13 Tu, care locuiești în grădini,
niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău:
binevoiește și fă-mă să-l aud! –
14 Vino repede, iubitule,
ca o căprioară sau ca puiul de cerb
pe munții plini de mirozne!