Mielul pascal și azimele
(Lev. 23:5-8Num. 28:16-25Deut. 16:1-8)1 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron în țara Egiptului, zicând: 2 „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. 3 Să-i spuneți întregii comunități a lui Israel astfel: «În ziua a zecea a acestei luni, să se ia un miel pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. 4 Dacă o familie este prea mică pentru a mânca un miel, să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, în funcție de numărul persoanelor, iar mielul să fie împărțit în funcție de cât mănâncă fiecare om. 5 Mielul vostru să fie fără cusur: un mascul de un an. Puteți lua un miel sau un ied. 6 Să aveți grijă de el până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare a comunității lui Israel să-l înjunghie între asfințit și întuneric. 7 Să ia din sânge și să-l pună pe cei doi stâlpi și pe pragul de sus al ușilor caselor în care-l vor mânca. 8 Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc cu azime și cu ierburi amare. 9 Să nu-l mâncați crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc, atât capul, cât și picioarele și măruntaiele. 10 Să nu lăsați nimic din el până dimineață; orice va rămâne până dimineața să fie ars. 11 Să-l mâncați după ce v-ați înfășurat brâul în jurul mijlocului, v-ați pus sandalele în picioare și v-ați luat toiagul în mână. Să-l mâncați în grabă, fiindcă este mielul de Paște al Domnului. 12 Căci, în noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi orice întâi născut din țara Egiptului, atât al oamenilor, cât și al animalelor, și îi voi judeca pe toți dumnezeii Egiptului. Eu sunt Domnul. 13 Sângele va fi un semn pentru voi pe casele în care vă aflați. Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi și nu va fi nicio urgie asupra voastră ca să vă distrugă atunci când voi lovi țara Egiptului.
14 Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: s-o comemorați ca pe o sărbătoare pentru Domnul. S-o comemorați de-a lungul generațiilor voastre, ca pe o hotărâre veșnică. 15 Timp de șapte zile să mâncați azime. Chiar din prima zi să scoateți aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită, din prima zi până în a șaptea zi, va fi nimicit din Israel. 16 În prima zi să aveți o adunare sfântă. În ziua a șaptea să aveți, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare atunci, în afară de faptul că veți pregăti mâncare pentru fiecare persoană. 17 Să țineți Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeași zi am scos armatele voastre din țara Egiptului. Să țineți această zi de-a lungul generațiilor voastre, ca pe o hotărâre veșnică. 18 În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci și una zi, să mâncați azime. 19 Timp de șapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din comunitatea lui Israel, fie că este străin, fie că este băștinaș. 20 Să nu mâncați nimic dospit. Să mâncați azime în toate locuințele voastre»“.
21 Moise i-a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le-a zis: „Duceți-vă și luați un miel pentru clanurile voastre și înjunghiați mielul de Paște. 22 Luați un mănunchi de isop, înmuiați-l în sângele care este în vas și ungeți cu el pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara ușii casei lui până dimineața, 23 pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va da voie Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. 24 Să țineți acest obicei ca pe o hotărâre veșnică, pentru voi și pentru copiii voștri. 25 Când veți intra în țara pe care Domnul v-o va da, așa cum a promis, să țineți acest obicei. 26 Când copiii voștri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest obicei pentru voi?», 27 să le răspundeți: «Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni și a eliberat familiile noastre»“. Poporul s-a plecat până la pământ și s-a închinat. 28 Apoi fiii lui Israel au plecat și au făcut așa cum le-a poruncit Domnul lui Moise și Aaron; așa au făcut.
Moartea întâilor născuți și ieșirea din Egipt
29 La miezul nopții, Domnul i-a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al deținutului, care era în închisoare, și întâiul născut al tuturor vitelor. 30 Când Faraon, slujitorii săi și toți egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari țipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. 31 Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron în timpul nopții și le-a zis: „Ridicați-vă! Ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și fiii lui Israel. Plecați! Slujiți-I Domnului, așa cum ați zis. 32 Luați-vă turmele și cirezile, așa cum ați cerut, plecați și binecuvântați-mă“.
33 Egiptenii grăbeau poporul, ca să-l scoată cât mai repede afară din țară, căci își ziceau: „Vom muri cu toții!“. 34 Poporul și-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfășurat în haine și le-au pus pe umeri. 35 Fiii lui Israel au făcut așa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte. 36 Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoință înaintea egiptenilor și aceștia le-au dat ce-au cerut. Și, astfel, i-au prădat pe egipteni.
37 Fiii lui Israel au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot. Ei erau în jur de șase sute de mii de bărbați care mergeau pe jos, în afară de copii. 38 De asemenea, o mulțime de oameni, din națiuni diferite, au mers împreună cu ei, precum și foarte multe vite, atât turme, cât și cirezi. 39 Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt. Aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost alungați din Egipt n-au putut să întârzie, și nici să-și pregătească provizii.
40 Perioada de ședere a fiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. 41 La sfârșitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate armatele Domnului au ieșit din țara Egiptului. 42 Pentru că Domnul a vegheat, în noaptea aceea, să-i scoată din țara Egiptului, toți fiii lui Israel, de-a lungul generațiilor lor, trebuie să țină acea noapte de veghe în cinstea Domnului.
Porunci privind Paștele
43 Domnul le-a zis lui Moise și Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paște: niciun străin să nu-l mănânce, 44 dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis. 45 Peregrinul și zilierul să nu mănânce din el. 46 Să fie mâncat într-o singură casă. Să nu scoateți carnea afară din casă și să nu-i zdrobiți niciunul dintre oase. 47 Paștele să fie ținut de întreaga comunitate a lui Israel. 48 Dacă vreun străin care locuiește la tine va dori să sărbătorească Paștele Domnului, fiecare persoană de parte bărbătească din familia lui să fie circumcisă. Doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băștinaș. Niciun om necircumcis să nu mănânce. 49 Va fi o singură lege atât pentru băștinaș, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru“.
50 Toți fiii lui Israel au făcut așa cum Domnul le poruncise lui Moise și Aaron; așa au făcut. 51 În ziua aceea, Domnul i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului, potrivit cu armatele lor.
Așezarea Paștilor
1 Și Domnul a vorbit lui Moise și Aaron în țara Egiptului zicând: 2 Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. 3 Vorbiți întregii adunări a lui Israel zicând: În a zecea zi a acestei luni fiecare din ei să‐și ia un miel după casele părinților, un miel pentru o casă. 4 Și dacă o casă va fi prea mică pentru un miel, să‐l ia el și vecinul său cel mai apropiat de casa sa, după numărul sufletelor; să numărați pentru un miel după mâncarea fiecăruia. 5 Mielul vostru să fie fără cusur , parte bărbătească de un an; să‐l luați dintre oi sau dintre capre. 6 Și să‐l păstrați până la ziua a patrusprezecea a acestei luni și toată obștea adunării lui Israel să‐l junghie între amândouă serile. 7 Și vor lua din sânge și vor pune pe amândoi ușiorii ușii și pe pragul de sus în casele în care‐l vor mânca. 8 Și vor mânca în noaptea aceea carnea friptă la foc și cu azimi; o vor mânca cu ierburi amare. 9 Și să nu mâncați nimic din el crud, nici fiert în apă, ci fript la foc: capul lui și picioarele lui și măruntaiele lui. 10 Și să nu lăsați nimic din el până dimineața și ce va rămânea până dimineața să ardeți cu foc. 11 Și să‐l mâncați așa: cu coapsele încinse, încălțămintele în picioare și toiagul în mână și să‐l mâncați în grabă: sunt paștele Domnului. 12 Și eu voi trece prin țara Egiptului în noaptea aceasta și voi bate pe orice întâi‐născut din țara Egiptului de la om până la dobitoc și voi face judecăți împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului. Eu sunt Domnul. 13 Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și eu voi vedea sângele și voi trece peste voi și nu va fi nicio rană peste voi ca să vă piardă când voi bate țara Egiptului. 14 Și această zi să vă fie ca amintire și s‐o păziți ca sărbătoare pentru Domnul; o veți păzi în neamurile voastre ca sărbătoare printr‐un așezământ în veac. 15 Șapte zile să mâncați azimi; din ziua întâi să scoateți aluatul din casele voastre pentru că oricine mănâncă pâine cu aluat din ziua întâi până în ziua a șaptea, sufletul acela va fi stârpit din Israel. 16 Și în ziua întâi să fie o adunare sfântă și în ziua a șaptea o adunare sfântă; să nu se facă nicio lucrare în ele afară de ce mănâncă fiecare suflet, numai aceea să se facă de voi. 17 Și să păziți azimile, căci în această zi am scos oștirile voastre din țara Egiptului și să păziți ziua aceasta în neamurile voastre printr‐un așezământ în veac. 18 În luna întâi, în ziua a patrusprezecea a lunii, seara, veți mânca azimi până în ziua douăzeci și una a lunii seara. 19 Șapte zile să nu se afle aluat în casele voastre, căci oricine va mânca ce este cu aluat, sufletul acela va fi stârpit din adunarea lui Israel fie străin de loc, fie băștinaș al țării. 20 Să nu mâncați nimic cu aluat; în toate locuințele voastre să mâncați azimi. 21 Și Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le‐a zis: Alegeți și luați mielușei după familiile voastre și junghiați paștele. 22 Și luați un mănunchi de isop și muiați‐l în sângele care va fi în strachină și stropiți pragul de sus și cei doi ușiori ai ușii cu sângele care va fi în strachină și nimeni din voi să nu iasă la intrarea casei sale până dimineața. 23 Și Domnul va trece ca să bată pe egipteni și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușiori și Domnul va trece pe lângă intrare și nu va lăsa pe pierzător să intre în casele voastre ca să bată. 24 Și să păziți lucrul acesta ca un așezământ pentru tine și pentru fiii tăi, în veac. 25 Și va fi așa : când veți intra în țara pe care v‐o va da Domnul, cum a zis, veți păzi slujba aceasta. 26 Și va fi așa : când vă vor zice copiii voștri: Ce înseamnă această slujbă pentru voi? 27 Veți zice: Este jertfa de paște pentru Domnul care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt când a bătut pe egipteni și ne‐a izbăvit casele. Și poporul și‐a plecat capetele și s‐a închinat. 28 Și copiii lui Israel s‐au dus și au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și lui Aaron; așa au făcut.
Moartea întâilor născuți
29 Și a fost așa : la miezul nopții Domnul a lovit pe toți întâii născuți în țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon care ședea pe scaunul său de domnie până la întâiul născut al prinsului de război care era în închisoare și toți întâii născuți din dobitoace. 30 Și Faraon s‐a sculat noaptea, el și toți robii săi și tot Egiptul. Și a fost un mare țipăt în Egipt, căci nu era casă în care să nu fie un mort. 31 Și a chemat pe Moise și pe Aaron noaptea și a zis: Sculați‐vă, plecați din poporul meu voi și copiii lui Israel și mergeți și slujiți Domnului, cum ați zis. 32 Luați‐vă turmele și cirezile, cum ați zis, și duceți‐vă și binecuvântați‐mă și pe mine. 33 Și egiptenii sileau pe popor ca să‐l scoată afară din țară în grabă, căci ziceau: Toți suntem morți! 34 Și poporul și‐a luat plămădeala mai înainte de a se dospi cu covețele lor legate în haine pe umerii lor. 35 Și copiii lui Israel au făcut după cuvântul lui Moise și au cerut de la egipteni scule de argint și scule de aur și haine. 36 Și Domnul a dat poporului har în ochii egiptenilor și ei le‐au dat și au despuiat pe egipteni.
Plecarea din Egipt
37 Și copiii lui Israel au plecat din Ramses la Sucot ca la șase sute de mii de bărbați pe picioare afară de copii. 38 Și o mare mulțime amestecată s‐a suit cu ei și turme și cirezi, vite foarte multe. 39 Și au copt în turte de azimi plămădeala pe care au scos‐o din Egipt, fiindcă nu era dospită, căci fuseseră goniți afară din Egipt și n‐au putut să aștepte nici nu‐și putuseră pregăti merinde. 40 Și șederea copiilor lui Israel, cât au șezut în Egipt, a fost patru sute treizeci de ani. 41 Și a fost așa : la încheierea a patru sute treizeci de ani, tocmai în aceeași zi, a fost așa : toate oștirile Domnului au ieșit din țara Egiptului. 42 Aceasta este o noapte de păzit pentru Domnul, căci i‐a scos din țara Egiptului; aceasta este noaptea de păzit pentru Domnul de toți copiii lui Israel în neamurile lor.
Cum să se facă Paștele
43 Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Acesta este așezământul paștelor: niciun străin nu va mânca din ele. 44 Dar robul fiecăruia cumpărat cu argint să fie tăiat împrejur; apoi va mânca din ele. 45 Oaspetele și simbriașul nu va mânca din ele. 46 Vor fi mâncate într‐o singură casă și nu vei scoate din carnea lor afară din casă nici să nu zdrobiți un os din ele. 47 Toată adunarea lui Israel le va face. 48 Și dacă un străin va sta vremelnic la tine și va voi să facă paștele Domnului, toată partea bărbătească a lui să fie tăiată împrejur și atunci să se apropie și să le facă și va fi ca și un băștinaș al țării; dar niciun netăiat împrejur nu va mânca din ele. 49 O lege va fi pentru băștinașul și pentru străinul de loc care va sta vremelnic între voi. 50 Și toți copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și lui Aaron; așa au făcut. 51 Și a fost așa : chiar în ziua aceea Domnul a scos pe copiii lui Israel din țara Egiptului, după oștirile lor.