Mântuire pentru toți cei ce ascultă
1 Așa vorbește Domnul:
„Păziți judecata
și faceți dreptate!
Căci, în curând, mântuirea Mea va veni
și dreptatea Mea va fi arătată.
2 Ferice de omul care face lucrul acesta
și de fiul omului care se ține strâns de el,
care păzește Sabatul și nu îl profanează,
care își ferește mâna să facă vreun rău“.
3 Străinul, care se alipește de Domnul, să nu zică:
„Domnul mă va separa, cu siguranță, de poporul Său“.
Iar eunucul să nu zică:
„Iată, sunt doar un copac uscat“.
4 Căci așa vorbește Domnul:
„Eunucilor, care păzesc Sabaturile Mele,
care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut
și care se țin strâns de legământul Meu,
5 le voi da în Casa Mea și între zidurile Mele
un loc de cinste și un nume
mai bun decât al fiilor și al fiicelor;
le voi da un nume veșnic,
care nu va fi șters.
6 Iar pe străinii care se alipesc de Domnul
pentru a-I sluji,
pentru a iubi Numele Domnului
și pentru a fi slujitorii Lui,
pe toți cei ce păzesc Sabatul și nu îl profanează,
pe toți cei ce se țin strâns de legământul Meu,
7 pe aceștia îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt
și îi voi face să fie plini de bucurie
în Casa Mea de rugăciune.
Arderile lor de tot și jertfele lor
vor fi acceptate pe altarul Meu,
căci Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate popoarele“.
8 Stăpânul Domn –
Cel Care-i adună pe cei risipiți ai lui Israel – zice:
„Voi aduna și pe alții alături de ei,
pe lângă cei deja adunați!“.
Mesajul Domnului către cei nelegiuiți
9 Veniți, voi, toate vietățile câmpului!
Veniți și devorați, voi , toate vietățile pădurii!
10 Străjerii lui Israel sunt orbi,
sunt toți fără cunoaștere.
Toți sunt niște câini de pază muți,
care nu pot să latre,
care stau tolăniți și visează
și cărora le place să doarmă.
11 Sunt niște câini cu apetit mare,
niciodată sătui.
Sunt niște păstori fără pricepere,
fiecare urmându-și propria cale,
fiecare, fără excepție,
umblând după câștigul său nedrept.
12 „Veniți! Voi scoate vin
și ne vom îmbăta cu băutură tare!
Iar mâine va fi ca azi,
ba încă mai bine!“
Îndemnare la evlavie
1 Așa zice Domnul: Păziți judecata, și faceți dreptatea, căci mântuirea mea este aproape să vină și dreptatea mea să se descopere. 2 Ferice de bărbatul care face aceasta și de fiul omului, care ține tare de ea; care păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și își păzește mâna ca să nu facă niciun rău. 3 Și fiul străinului care s‐a lipit de Domnul, să nu vorbească, zicând: Domnul m‐a despărțit cu totul de poporul său. Nici famenul să nu zică: Iată eu sunt un copac uscat. 4 Căci așa zice Domnul: Famenilor care păzesc sabatele mele și aleg lucrurile plăcute mie și țin tare la legământul meu: 5 le voi da în casa mea și înăuntrul zidurilor mele un loc și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor. Le voi da un nume veșnic care nu se va stinge. 6 Și fiii străinului care se lipsesc de Domnul ca să‐i slujească și să iubească numele Domnului, ca să fie slujitorii lui, fiecare ce păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și se ține tare de legământul meu, 7 îi voi aduce și pe ei la sfântul meu munte și‐i voi desfăta în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi bine primite pe altarul meu, căci casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele. 8 Domnul Dumnezeu care adună pe cei izgoniți ai lui Israel zice: Voi aduna încă și pe alții la el, la cei adunați ai lui. 9 Veniți să mâncați, toate fiarele câmpului, da , toate fiarele pădurii! 10 Păzitorii săi sunt orbi , toți sunt fără cunoștință. Toți sunt câini muți care nu pot să latre, visează, stau tolăniți, le place să adoarmă: 11 da, câinii sunt lacomi, nu cunosc sațul . Și aceștia sunt păstori care nu înțeleg: toți se întorc la calea lor, fiecare la câștigul său, până la cel din urmă din ei. 12 Veniți, zic ei , voi aduce vin și ne vom îmbăta cu băutură tare și ziua de mâine va fi ca ziua aceasta, mare peste măsură.