1 „Dacă te vei întoarce, Israel“,
zice Domnul,
„dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea
și nu vei mai rătăci,
2 dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioșie,
cu judecată și cu dreptate,
atunci națiunile vor fi binecuvântate în El
și se vor lăuda cu El.
3 Căci așa vorbește Domnul, bărbaților din Iuda și din Ierusalim:
«Desțeleniți-vă un teren nou
și nu semănați între spini!
4 Tăiați-vă împrejur pentru Domnul,
circumcideți-vă inimile,
bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului,
ca nu cumva să izbucnească furia Mea ca un foc
și să ardă, fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutății faptelor voastre.
Invazie din nord
5 Anunțați în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți:
‘Sunați din trâmbiță în țară!’.
Strigați în gura mare și ziceți:
‘Strângeți-vă și să mergem în cetățile fortificate!’.
6 Înălțați un steag îndreptat spre Sion!
Fugiți și nu vă opriți!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
și un mare prăpăd!»“.
7 Leul a ieșit din tufișul său
și cel ce distruge națiunile a pornit la drum.
El a ieșit din locul său
ca să prefacă țara într-un deșert.
Cetățile tale vor zăcea în ruină,
fără niciun locuitor.
8 De aceea, înfășurați-vă mijlocul cu pânză de sac,
jeliți și gemeți,
căci mânia Domnului
nu s-a îndepărtat de la noi.
9 „În ziua aceea“, zice Domnul,
„regele și conducătorii își vor pierde curajul,
preoții vor fi îngroziți
și profeții vor rămâne înmărmuriți“.
10 Eu am zis:
‒ O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“. Iată că sabia este la gâtul lor!
11 ‒ În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile golașe ale deșertului pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curățească. 12 Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine. Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
13 Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca o vijelie,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruși!
14 Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii salvat!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15 Căci o voce strigă din Dan
și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16 „Aduceți aminte națiunilor lucrul acesta!
Iată, vestiți în Ierusalim
că niște asediatori vin dintr-o țară îndepărtată
și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17 Ca paznicii unui teren, așa înconjoară ei Ierusalimul ,
căci s-a răzvrătit împotriva Mea“,
zice Domnul.
18 „Căile și faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
și cum te pătrunde până în inimă!“
19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc de durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcnește inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței
și strigătul de război.
20 Se vestește dărâmare după dărâmare,
căci toată țara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate deodată,
iar acoperișul într-o clipă.
21 Până când voi vedea steagul
și voi auzi sunetul trâmbiței?
22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni;
ei nu Mă cunosc.
Sunt niște copii fără minte,
lipsiți de discernământ.
Sunt pricepuți să facă răul;
nu știu să facă binele“.
23 Mă uit la pământ
și iată că este pustiu și gol.
Mă uit la ceruri
și iată că lumina lor nu mai este.
24 Mă uit la munți
și iată că ei se cutremură,
iar toate dealurile se clatină.
25 Mă uit și iată că nu mai este niciun om
și toate păsările cerului au fugit.
26 Mă uit și iată că livada este un pustiu,
iar toate cetățile ei sunt dărâmate
înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui.
27 Căci așa vorbește Domnul:
„Toată țara va fi pustiită,
însă n-o voi distruge complet.
28 Din cauza aceasta pământul va boci,
iar cerurile de sus se vor întuneca.
Eu am vorbit și am plănuit aceasta!
Nu-Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“.
29 La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor,
toți cei din cetăți o iau la fugă,
se ascund în păduri
și se urcă pe stânci.
Toate cetățile sunt părăsite
și nimeni nu mai locuiește în ele.
30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în haine stacojii,
te vei împodobi cu giuvaiere de aur
și îți vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseța!
Iubiții tăi te disprețuiesc
și vor să-ți ia viața.
31 Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii,
strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului, care răsuflă greu
și își întinde mâinile, zicând :
„Vai de mine! Căci mi-e sufletul epuizat
din cauza ucigașilor!“.
Chemare la pocăință
1 Israele, dacă te vei întoarce , zice Domnul, dacă te vei întoarce la mine și dacă vei depărta dinaintea mea urâciunile tale, nu vei mai rătăci. 2 Și vei jura: Viu este Domnul: în adevăr , în iudecată și în dreptate. Și neamurile se vor binecuvânta în el și se vor slăvi în el. 3 Căci așa zice Domnul către bărbații lui Iuda și ai Ierusalimului: Desfundați‐vă un pământ nou și nu semănați între spini! 4 Tăiați‐vă împrejur Domnului și depărtați prepuțurile inimii voastre, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia mea ca un foc și să ardă și să nu fie nimeni s‐o stângă, din pricina răutății faptelor voastre.
O năvălire străină
5 Spuneți în Iuda și vestiți în Ierusalim și ziceți și suflați în trâmbiță în țară, strigați cu glas tare și ziceți: Strângeți‐vă și să intrăm în cetățile întărite! 6 Înălțați un steag spre Sion. Fugiți, nu stați! Căci eu aduc răul de la miazănoapte și pieire mare. 7 Leul s‐a ridicat din tufarul său și pierzătorul neamurilor este pe drumul său; a ieșit din locul său ca să‐ți prefacă țara în pustie; cetățile tale vor fi pustiite , fără locuitor. 8 De aceea, încingeți‐vă cu saci, plângeți și urlați: căci mânia cea înfocată a Domnului nu s‐a întors înapoi de la noi. 9 Și va fi așa : în ziua aceea, zice Domnul, inima împăratului și inima mai marilor se va pierde și preoții se vor uimi și prorocii vor încremeni. 10 Și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Da, ai amăgit mult pe poporul acesta și Ierusalimul , zicând: Veți avea pace!, deoarece sabia ajunge până la suflet. 11 În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: Un vânt arzător suflă de pe locurile înalte din pustie, pe calea fiicei poporului meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12 Un vânt puternic vine din acestea pentru mine. Și acum voi rosti judecăți împotriva lor. 13 Iată, el se va înălța ca norii și carele lui vor fi ca un vârtej; caii lui sunt mai iuți decât vulturii. Vai de noi, căci suntem pustiiți. 14 Ierusalime, spală‐ți inima de răutate, ca să fii mântuit. Până când vor locui gândurile tale nelegiuite înăuntrul tău? 15 Căci un glas spune de la Dan și vestește răul din ținutul muntos al lui Efraim. 16 Pomeniți neamurilor; iată, vestiți împotriva Ierusalimului: Vin străjerii dintr‐o țară îndepărtată și își înalță glasul împotriva cetăților lui Iuda. 17 Sunt în jurul său ca păzitorii de țarine ; pentru că s‐a răsculat împotriva mea, zice Domnul. 18 Calea ta și faptele tale ți‐au adus acestea. Acesta este răutatea ta, da, este amară, da, ajunge până la inima ta. 19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Sunt în chin! Oh, pereții inimii mele! Inima mea vuiește în mine; nu pot să tac. Căci auzi, suflete al meu, sunetul trâmbiței, alarma de război. 20 Prăpăd peste prăpăd se strigă; căci toată țara este pustiită: deodată s‐au pustiit corturile mele, covoarele mele într‐o clipă. 21 Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței? 22 Căci poporul meu este nebun, ei nu mă cunosc. Sunt copii fără minte și n‐au pricepere. Sunt înțelepți să facă răul, dar n‐au cunoștință să facă binele. 23 M‐am uitat la pământ și iată era pustiu și gol, și la ceruri, și n‐aveau lumină! 24 M‐am uitat la munți, și iată tremurau și toate dealurile se zguduiau cu putere. 25 M‐am uitat și iată nu era niciun om și toate păsările cerurilor fugiseră. 26 M‐am uitat și iată câmpul roditor era o pustie și toate cetățile lui erau surpate înaintea Domnului și dinaintea aprinderii mâniei lui! 27 Căci așa zice Domnul: Toată țara va fi o pustie; dar nu voi nimici cu totul. 28 De aceea pământul se va jeli și cerurile de deasupra vor fi negre; pentru că eu am vorbit, am hotărât și nu‐mi va părea rău , nici nu mă voi întoarce de la aceasta. 29 Fiecare cetate fuge de vuietul călăreților și al arcașilor; ei intră în tufari și se agață pe stânci: fiecare cetate este părăsită și niciun om nu locuiește în ea. 30 Și tu, cea pustiită, ce vei face? Chiar dacă te vei îmbrăca cu cârmâz, chiar dacă te vei împodobi cu podoabe de aur, dacă‐ți vei zgârâia ochii cu boială, în zadar te vei împodobi: ibovnicii tăi te disprețuiesc, caută viața ta. 31 Căci am auzit un glas ca al unei femei în facere, strâmtorare ca a celei ce naște pe întâiul său născut, glasul fiicei Sionului care suspină, își întinde mâinile zicând : Vai de mine acum! Căci mi se stinge sufletul dinaintea ucigașilor.