Regii din Transiordania, înfrânți de Moise
1 Aceștia sunt regii țării, pe care fiii lui Israel i-au învins și ale căror teritorii le-au luat în stăpânire la est de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon, precum și toată partea de est a Arabei:
2 Sihon, regele amoriților, locuia la Heșbon.
El stăpânea de la Aroer, care se află pe malul pârâului Arnon, de la jumătatea pârâului, peste o jumătate din Ghilad, până la pârâul Iabok, granița fiilor lui Amon.
3 El stăpânea, de asemenea, de la Araba până la Marea Chineret, în est, și până la Marea Arabei (Marea Sărată), tot în est, pe drumul către Bet-Ieșimot, iar în partea de sud până la poalele muntelui Pisga.
4 Og, regele Bașanului, unul dintre ultimii refaiți, locuia atât la Aștarot, cât și la Edrei.
5 El stăpânea peste Hermon, Salca, peste întregul Bașan până la granița cu gheșuriții și cu maacatiții și peste jumătate din Ghilad până la granița cu Sihon, regele Heșbonului.

6 Moise, slujitorul Domnului, împreună cu fiii lui Israel i-au învins, și Moise, slujitorul Domnului, a dat acest teritoriu în stăpânirea rubeniților, gadiților și jumătății seminției lui Manase.
Regii din Cisiordania, înfrânți de Iosua
7 Aceștia sunt regii țării, pe care Iosua și fiii lui Israel i-au învins în partea de vest a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalță către Seir. Iosua a dat-o ca moștenire semințiilor lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia, 8 în munte, în zona deluroasă, în Araba, la poalele munților , în deșert și în Neghev (teritoriul hitiților, amoriților, canaaniților, periziților, hiviților și iebusiților):
9 regele din Ierihon, unul;regele din Ai, care este lângă Betel, unul;10 regele din Ierusalim, unul;regele din Hebron, unul;11 regele din Iarmut, unul;regele din Lachiș, unul;12 regele din Eglon, unul;regele din Ghezer, unul;13 regele din Debir, unul;regele din Gheder, unul;14 regele din Horma, unul;regele din Arad, unul;15 regele din Libna, unul;regele din Adulam, unul;16 regele din Makkeda, unul;regele din Betel, unul;17 regele din Tapuah, unul;regele din Hefer, unul;18 regele din Afek, unul;regele din Lașaron, unul;19 regele din Madon, unul;regele din Hațor, unul;20 regele din Șimron-Meron, unul;regele din Acșaf, unul;21 regele din Taanah, unul;regele din Meghido, unul;22 regele din Kedeș, unul;regele din Iokneam, lângă Carmel, unul;23 regele din Dor (din Nafot-Dor), unul;regele din Goyim, lângă Ghilgal, unul;24 și regele din Tirța, unul.
În total treizeci și unu de regi.
Lista împăraților înfrânți
1 Și aceștia sunt împărații țării, pe care i‐au bătut copiii lui Israel și au luat în stăpânire țara lor dincolo de Iordan, spre soare‐răsare, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon și toată câmpia spre răsărit: 2 pe Sihon , împăratul amoriților, care locuiau în Hesbon și domnia de la Aroer, care este pe malul văii Arnon și de la mijlocul văii și peste jumătate din Galaad până la râul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon 3 și câmpia până la marea Chineret spre răsărit și până la marea câmpiei, Marea Sărată, spre răsărit, pe calea către Bet‐Ieșimot și la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga; 4 și hotarul lui Og, împăratul Basanului, din rămășița uriașilor , care locuia în Aștarot și în Edrei 5 și domnia peste muntele Hermon și peste Salca și peste tot Basanul, până la hotarul Gheșuriților și Maacatiților și peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului. 6 Moise, robul Domnului, și copiii lui Israel i‐au bătut și Moise, robul Domnului , a dat‐o spre stăpânire rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția lui Manase. 7 Și aceștia sunt împărații țării pe care i‐au bătut Iosua și copiii lui Israel dincoace de Iordan spre apus, de la Baal‐Gad, în valea Libanului până la muntele Halac, care se înalță către Seir . Și Iosua a dat‐o în stăpânire semințiilor lui Israel după împărțirile lor. 8 În munte și în șes, și în câmpie și la poalele munților și în pustie și în miazăzi: pe hetit , pe amorit, pe cananit, pe ferezit, pe hevit și pe iebusit: 9 împăratul Ierihonului, unul ; împăratul Aiului, care este lângă Betel, unul; 10 împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul; 11 împăratul Iarmutului, unul; împăratul Lachisului, unul; 12 împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul; 13 împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul; 14 împăratul Hormei, unul; împăratul Aradului, unul; 15 împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul; 16 împăratul Machedei, unul ; împăratul Betelului, unul; 17 împăratul Tapuahului, unul; împăratul Hefierului , unul; 18 împăratul Afecului, unul; împăratul Lașaronului, unul; 19 împăratul Madonului, unul; împăratul Hațorului, unul; 20 împăratul Șimron‐Meronului, unul; împăratul Acșafului, unul; 21 împăratul Taanacului, unul; împăratul Meghidoului, unul; 22 împăratul Chedeșului , unul; împăratul Iocneamului în Carmel, unul; 23 a împăratul Dorului în înălțimea de la Dor, unul; împăratul Goimului în Ghilgal, unul; 24 împăratul Tirței, unul. Toți împărații erau treizeci și unu.