Balak trimite după Balaam
1 Fiii lui Israel au plecat și apoi și-au așezat tabăra în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului.
2 Balak, fiul lui Țipor, a văzut tot ce le făcuse Israel amoriților, 3 iar Moab s-a îngrozit la vederea unui popor așa de mare; Moab s-a scârbit de fiii lui Israel. 4 Atunci moabiții le-au zis bătrânilor Midianului: „Mulțimea aceasta va înghiți tot ce se află în jurul nostru, așa cum mănâncă boul verdeața câmpului“.
Balak, fiul lui Țipor, rege al Moabului în vremea aceea, 5 a trimis mesageri să-l cheme pe Balaam, fiul lui Beor, care locuia la Petor, lângă râu, în țara fiilor poporului său. Balak a zis:
„Iată, un popor a ieșit din Egipt, a acoperit fața pământului și s-a așezat înaintea mea. 6 Acum, vino, te rog, și blestemă acest popor pentru mine, căci este mai puternic decât mine! Poate că astfel îl voi putea învinge și alunga din țară, căci știu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat, și pe cine blestemi tu este blestemat“.7 Bătrânii Moabului și bătrânii Midianului au plecat, luând cu ei daruri pentru prezicător. Când au ajuns la Balaam, i-au spus cuvintele lui Balak. 8 Balaam le-a spus: „Rămâneți peste noapte aici și vă voi aduce cuvântul pe care mi-l va spune Domnul“. Astfel, conducătorii Moabului au rămas la Balaam.
9 Dumnezeu a venit la Balaam și i-a zis:
‒ Cine sunt oamenii aceștia care au venit la tine?
10 Balaam I-a răspuns lui Dumnezeu:
‒ Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului, i-a trimis la mine să-mi spună : 11 „Iată, un popor a ieșit din Egipt și a acoperit fața pământului. Vino acum și blestemă-l! Poate că astfel îl voi putea învinge și alunga“.
12 Dumnezeu i-a zis lui Balaam:
‒ Să nu mergi cu ei și să nu blestemi acest popor, căci el este binecuvântat.
13 Balaam s-a sculat dimineața și le-a zis conducătorilor lui Balak:
‒ Duceți-vă în țara voastră căci Domnul nu-mi dă voie să vin cu voi.
14 Conducătorii Moabului s-au ridicat, s-au întors la Balak și i-au zis: „Balaam a refuzat să vină cu noi“.
15 Atunci Balak a trimis alți conducători, mai numeroși și mai renumiți decât primii.
16 Aceștia au mers la Balaam și i-au zis:
‒ Așa îți vorbește Balak, fiul lui Țipor:
„Te rog, nu lăsa pe nimeni să te împiedice să vii la mine, 17 căci te voi umple de glorie și voi face tot ce-mi vei spune. Vino, te rog, și blestemă acest popor pentru mine!“.18 Balaam le-a răspuns slujitorilor lui Balak, zicând:
‒ Chiar dacă Balak mi-ar da palatul lui plin cu argint și aur, tot n-aș putea să fac niciun lucru, oricât de mic sau mare, peste porunca Domnului, Dumnezeul meu. 19 Acum, vă rog, rămâneți și voi aici peste noapte ca să aflu ce-mi va mai spune Domnul.
20 În noaptea aceea, Dumnezeu a venit la Balaam și i-a zis: „Dacă oamenii aceștia au venit să te cheme, ridică-te și mergi cu ei, dar să faci doar ce-ți voi porunci Eu“.
Măgărița lui Balaam
21 Dimineața, Balaam s-a sculat, a pus șaua pe măgărița sa și a plecat împreună cu conducătorii Moabului. 22 Atunci Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pentru că plecase. Îngerul Domnului S-a așezat în drum ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui, iar împreună cu el erau cei doi slujitori ai lui. 23 Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia în mână, a părăsit drumul și a luat-o pe câmp. Balaam a lovit măgărița ca s-o aducă din nou pe drum.
24 Atunci Îngerul Domnului S-a așezat pe un drum îngust, între două vii unde erau ziduri de o parte și de alta. 25 Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului, s-a înghesuit lângă perete, strângând piciorul lui Balaam. Atunci el a lovit-o din nou.
26 Îngerul Domnului S-a mutat într-un loc strâmt, unde nu era loc să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. 27 Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului, s-a culcat la pământ sub Balaam. Balaam s-a mâniat și a început s-o lovească cu un băț.
28 Atunci Domnul a deschis gura măgăriței și ea i-a zis lui Balaam:
‒ Ce ți-am făcut de m-ai lovit de trei ori?
29 Balaam i-a răspuns măgăriței:
‒ Pentru că ți-ai bătut joc de mine! Dacă aș avea o sabie în mână, te-aș ucide chiar acum.
30 Măgărița i-a răspuns:
‒ Nu sunt eu măgărița ta, pe care ai călărit din zilele tinereții tale până astăzi? Am eu obiceiul să mă port astfel?
El a răspuns:
‒ Nu.
31 Atunci Domnul i-a deschis ochii lui Balaam, și el L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă. El s-a închinat cu fața la pământ .
32 Îngerul Domnului l-a întrebat:
‒ De ce ți-ai lovit măgărița de trei ori? Iată, am ieșit ca să-ți stau împotrivă, deoarece calea ta este una nechibzuită înaintea Mea. 33 Măgărița M-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea. Dacă nu s-ar fi abătut, te-aș fi ucis cu siguranță, dar pe ea aș fi lăsat-o să trăiască.
34 Balaam I-a răspuns Îngerului Domnului:
‒ Am păcătuit, căci n-am știut că stăteai împotriva mea în drum. Dacă ceea ce fac este un lucru rău în ochii Tăi, mă voi întoarce.
35 Îngerul Domnului i-a zis lui Balaam:
‒ Du-te cu oamenii aceștia, dar să le spui doar cuvântul pe care ți-l voi zice Eu.
Astfel, Balaam s-a dus împreună cu conducătorii lui Balak. 36 Când Balak a auzit că vine Balaam, i-a ieșit în întâmpinare în cetatea moabită de la granița cu Arnonul, la marginea teritoriului său.
37 Balak i-a zis lui Balaam:
‒ N-am trimis eu oare să te cheme la mine? De ce nu ai venit? Oare nu sunt eu în stare să te umplu de glorie?
38 Balaam i-a răspuns lui Balak:
‒ Iată, am venit la tine. Acum, oare chiar voi putea eu să vorbesc ceva? Trebuie să spun doar cuvântul pe care mi-l va pune Dumnezeu în gură.
39 Balaam a mers cu Balak și au intrat în cetatea Chiriat-Huțot. 40 Balak a înjunghiat vite și oi, și a trimis din ele atât lui Balaam, cât și conducătorilor care erau cu el. 41 A doua zi, Balak l-a luat pe Balaam și l-a urcat pe Bamot-Baal, de unde se putea vedea o parte din popor.
Balaam și măgărița sa
1 Și copiii lui Israel au plecat și au tăbărât în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan la Ierihon. 2 Și Balac , fiul lui Țipor, a văzut tot ce făcuse Israel amoriților. 3 Și Moab s‐a temut foarte mult de popor, pentru că erau mulți, și Moab s‐a îngrozit de copiii lui Israel. 4 Și Moab a zis bătrânilor Madianului: Acum adunarea va linge tot ce este împrejurul vostru, cum linge boul iarba verde a câmpului. Și Balac, fiul lui Țipor, era împăratul Moabului pe vremea aceea. 5 Și a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor care este lângă Râu, în țara copiilor poporului său, ca să‐l cheme zicând: Iată un popor a ieșit din Egipt; iată ei acoperă fața pământului și șed în fața mea. 6 Acum dar vino, te rog, și blesteamă‐mi pe acest popor, căci este mai puternic decât mine: poate că îl voi putea bate și‐l voi goni din țară, căci știu că acela pe care‐l binecuvântezi tu este binecuvântat și pe care‐l blestemi tu este blestemat. 7 Și bătrânii Moabului și bătrânii Madianului au plecat cu plățile pentru ghicire în mâinile lor. Și au venit la Balaam și i‐au spus cuvintele lui Balac. 8 Și el le‐a zis: Ședeți aici la noapte și vă voi aduce iarăși vorbă după cum îmi va vorbi Domnul. Și mai marii Moabului au rămas la Balaam. 9 Și Dumnezeu a venit la Balaam și a zis: Cine sunt acești bărbați găzduiți la tine? 10 Și Balaam a zis lui Dumnezeu: Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, a trimis la mine: 11 Iată un popor a ieșit din Egipt și acoperă fața pământului; vino acum și mi‐l blesteamă; poate că voi putea să lupt împotriva lui și să‐l gonesc. 12 Și Dumnezeu a zis lui Balaam: Să nu mergi cu ei; să nu blestemi pe popor, căci este binecuvântat. 13 Și Balaam s‐a sculat dimineața și a zis mai marilor lui Balac: Duceți‐vă în țara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi. 14 Și mai marii Moabului s‐au sculat și s‐au dus la Balac și au zis: Balaam n‐a vrut să vină cu noi. 15 Și Balac a trimis iarăși la el mai mari, mai mulți și mai însemnați decât aceia. 16 Și au venit la Balaam și i‐au zis: Așa zice Balac, fiul lui Țipor: Te rog, să nu te împiedice nimic ca să vii la mine! 17 Căci te voi cinsti foarte mult și voi face orice‐mi vei zice, vino, deci, te rog , blesteamă‐mi pe acest popor. 18 Și Balaam a răspuns și a zis robilor lui Balac: De mi‐ar da Balac casa lui plină de argint și de aur , n‐aș putea să trec peste porunca Domnului Dumnezeului meu, ca să fac mai puțin sau mai mult. 19 Și acum rămâneți, vă rog , și voi aici la noapte și voi ști ce‐mi va mai zice Domnul. 20 Și Dumnezeu a venit la Balaam noaptea și i‐a zis: Dacă acești bărbați vin să te cheme, scoală‐te, du‐te cu ei; dar să faci numai cuvântul pe care ți‐l voi vorbi eu. 21 Și Balaam s‐a sculat dimineața și și‐a pus șaua pe măgăriță și s‐a dus cu mai marii Moabului. 22 Și mânia lui Dumnezeu s‐a aprins pentru că s‐a dus, și Îngerul Domnului s‐a așezat în drum ca potrivnic împotriva lui. Și el călărea pe măgărița sa și cei doi tineri ai săi erau cu el. 23 Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mâna sa, și măgărița s‐a abătut din cale și a intrat în câmp. Și Balaam a bătut măgărița ca s‐o întoarcă la cale. 24 Și Îngerul Domnului a stătut într‐o cărare strâmtă între vii, un perete fiind de o parte și un perete de altă parte. 25 Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului, și s‐a strâns spre perete și a strâns piciorul lui Balaam de perete și el iarăși a bătut‐o. 26 Și Îngerul Domnului a mers mai departe și a stătut într‐un loc strâmt, unde nu era drum să te întorci nici la dreapta nici la stânga. 27 Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului și s‐a culcat jos sub Balaam. Și mânia lui Balaam s‐a aprins și a bătut măgărița cu bățul său. 28 Și Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam: Ce ți‐am făcut de m‐ai bătut de trei ori până acum? 29 Și Balaam a zis măgăriței: Pentru că ți‐ai bătut joc de mine! O, de aș avea o sabie în mâna mea, căci acum te‐aș ucide. 30 Și măgărița a zis lui Balaam: Oare nu sunt eu măgărița ta, pe care ai călărit de când sunt a ta, și până în ziua de astăzi? Fost‐am eu obișnuită să‐ți fac așa? Și el a zis: Nu. 31 Și Domnul a deschis ochii lui Balaam și a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum și sabia scoasă în mâna sa; și s‐a plecat și s‐a întins pe fața sa. 32 Și Îngerul Domnului i‐a zis: Pentru ce ți‐ai bătut măgărița de trei ori până acum? Iată am ieșit ca potrivnic, căci calea pe care mergi este prăpăd înaintea mea. 33 Și măgărița m‐a văzut și s‐a ferit de mine de trei ori până acum; dacă nu se ferea de mine, cu adevărat te‐aș fi omorât, și pe ea aș fi lăsat‐o vie. 34 Și Balaam a zis Îngerului Domnului : Am păcătuit, căci n‐am știut că ai stat împotriva mea în cale; și acum dacă este rău în ochii tăi, mă voi întoarce înapoi. 35 Și Îngerul Domnului a zis lui Balaam: Mergi cu bărbații aceștia, dar să vorbești numai cuvântul pe care ți‐l voi vorbi eu. Și Balaam a mers cu mai marii lui Balac. 36 Și Balac a auzit că vine Balaam și i‐a ieșit în întâmpinare la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, care este la marginea hotarului. 37 Și Balac a zis lui Balaam: Oare n‐am trimis eu la tine cu tot dinadinsul să te cheme? Pentru ce n‐ai venit la mine? Cu adevărat nu pot eu să te cinstesc? 38 Și Balaam a zis lui Balac: Iată am venit la tine; pot să vorbesc acum ceva? Cuvântul pe care‐l va pune Dumnezeu în gura mea acela voi vorbi. 39 Și Balaam a mers cu Balac și au venit la Chiriat‐Huțot. 40 Și Balac a jertfit boi și oi și a trimis lui Balaam și mai marilor care erau cu el. 41 Și a fost așa : a doua zi Balac a luat pe Balaam și l‐a suit pe înălțimile lui Baal, și el a văzut de acolo partea cea mai depărtată a poporului.