Psalmul 11
Pentru dirijor. Al lui David.
1 În Domnul mă adăpostesc!
Cum puteți spune sufletului meu:
„Fugi la muntele vostru, ca o pasăre“?
2 Iată, cei răi își încordează arcul,
își potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-i țintească pe întuneric
pe cei cu inima dreaptă.
3 Când se surpă temeliile,
ce mai poate face cel drept?
4 Domnul este în Templul Său cel sfânt,
Domnul este pe tronul Lui din Ceruri.
Ochii Lui privesc
și pleoapele Lui îi cercetează pe fiii omului.
5 Domnul îl cercetează pe cel drept,
dar sufletul Lui îl urăște
pe cel rău și pe cel ce iubește violența.
6 Peste cei răi va face să plouă cu cărbuni, foc și sulf;
o căldură arzătoare este paharul de care au parte.
7 Căci Domnul este drept,
iubește dreptatea,
iar cei drepți vor privi fața Lui.
Domnul scăparea și apărarea
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
1 În Domnul îmi pun încrederea: Cum ziceți sufletului meu: Fugi la munții voștri ca o pasăre?
2 Căci iată, cei răi îndoaie arcul, își pregătesc săgeata pe coardă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepți la inimă.
3 Dacă se surpă temeliile, ce poate să facă dreptul?
4 Domnul este în templul sfințeniei sale, Domnul are scaunul lui de domnie în ceruri. Ochii săi privesc, pleoapele sale cearcă pe copiii oamenilor.
5 Domnul cearcă pe cel drept, dar pe cel rău și pe cel ce iubește asuprirea, sufletul său îl urăște.
6 El va ploua lațuri peste cei răi; foc și pucioasă și un vânt dogoritor va fi partea paharului lor.
7 Căci Domnul este drept, iubește dreptatea . Cei neprihăniți îi vor vedea fața.