Psalmul 26
Al lui David
1 Doamne, fă-mi dreptate,
căci am umblat în integritate
și m-am încrezut în Domnul fără ezitare.
2 Cercetează-mă, Doamne, pune-mă la încercare,
curățește-mi adâncul ființei și inima!
3 Căci îndurarea Ta este înaintea ochilor mei
și am umblat în adevărul Tău.
4 Nu mă așez alături de oamenii înșelători
și nu voi umbla cu cei vicleni.
5 Urăsc adunarea răufăcătorilor
și nu mă așez alături de cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăție
și așa înconjor altarul Tău, Doamne,
7 ca să fac să răsune mulțumirea
și să istorisesc toate minunile Tale.
8 Doamne, eu iubesc Casa în care locuiești
și locul unde se află gloria Ta.
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoși,
nici viața, împreună cu oamenii setoși de sânge,
10 pe ale căror mâini este stricăciune
și a căror dreaptă este plină de mită.
11 Dar eu umblu în integritate.
Răscumpără-mă și arată-Ți bunăvoința față de mine!
12 Piciorul meu stă pe loc neted.
Voi binecuvânta pe Domnul în adunări.
Rugăciune pentru scăparea nevinovăției
Un psalm al lui David
1 Judecă‐mă , Doamne, căci am umblat în neprihănirea mea și în Domnul m‐am încrezut: nu mă voi clătina!
2 Cercetează‐mă , Doamne, și cearcă‐mă, curățește‐mi rărunchii și inima.
3 Căci bunătatea ta este înaintea ochilor mei și am umblat în adevărul tău.
4 N‐am șezut cu oamenii deșerți și nu voi umbla cu cei vicleni.
5 Urăsc obștea făcătorilor de rele și nu voi ședea cu cei nelegiuiți.
6 Îmi voi spăla mâinile în nevinovăție; și voi înconjura altarul tău, Doamne!
7 Ca să fac să se audă glasul mulțumirii și să spun toate lucrările tale minunate.
8 Doamne, iubesc locașul casei tale și locul locașului slavei tale.
9 Nu‐mi răpi sufletul cu păcătoșii, nici viața cu oamenii de sânge,
10 în ale căror mâini este răutate și dreapta lor este plină de mituiri .
11 Dar eu voi umbla în neprihănirea mea; răscumpără‐mă și îndură‐te de mine.
12 Piciorul meu stă pe un loc neted ; voi binecuvânta pe Domnul în obști .