Psalmul 39
Pentru dirijor. Pentru Iedutun. Un psalm al lui David.
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
ca să nu păcătuiesc cu limba.
Îmi voi pune frâu gurii,
cât timp se va afla cel rău în prezența mea“.
2 Am rămas deci mut, în tăcere,
fără să rostesc nici măcar o vorbă bună,
însă durerea mea a devenit tot mai intensă.
3 Îmi ardea inima înăuntrul meu
și mă mistuia un foc în timp ce suspinam.
Atunci am rostit următoarele cuvinte:
4 „Doamne, fă-mi cunoscut care este sfârșitul vieții mele
și care este numărul zilelor mele?
Fă-mă să înțeleg cât sunt de trecător!
5 Iată, Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta.
Într-adevăr, orice om care se ține bine
este, de fapt, o biată suflare“. Selah
6 Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră!
Da, el se agită degeaba,
strânge bogății și nu știe cine le va aduna.
7 Și acum ce mai pot spera eu, Stăpâne?
Speranța mea este în Tine.
8 Eliberează-mă de toate fărădelegile mele,
nu mă lăsa la disprețul nebunului!
9 Stau mut și nu-mi deschid gura,
căci Tu ai lucrat.
10 Abate-Ți loviturile de la mine!
Sunt distrus de pedeapsa mâinii Tale.
11 Tu îl mustri și îl pedepsești pe om pentru nelegiuirea lui,
îi distrugi, ca o molie, ce are mai scump.
Într-adevăr, orice om este doar o suflare! Selah
12 Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
ascultă cu atenție strigătul meu după ajutor!
Nu rămâne surd la plânsul meu,
căci, față de Tine, sunt un călător străin,
un peregrin, ca toți strămoșii mei.
13 Abate-Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși,
până nu mă duc și nu voi mai fi!
Deșertăciunea vieții
Mai marelui muzicii, către Iedutun. Un psalm al lui David
1 Am zis: Voi lua seamă la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea; voi pune frâu gurii mele, cât va fi cel rău înaintea mea.
2 Am amuțit în tăcere. Am tăcut chiar și de la bine și durerea mea s‐a ațâțat.
3 Inima mea ardea înăuntrul meu, ardea focul cugetând eu. Atunci am vorbit cu limba mea.
4 Fă‐mi cunoscut , Doamne, sfârșitul meu și măsura zilelor mele, câtă este; să știu ce sfărâmicios sunt.
5 Iată, mi‐ai făcut zilele cât un lat de mână. Vremea vieții mele este o nimica înaintea ta. Cu adevărat orice om este o suflare, chiar cel ce stă tare. (Sela) .
6 Da, omul umblă ca o umbră, se neliniștește cu adevărat în zadar, îngrămădește avuții și nu știe cine le va strânge.
7 Și acum, Doamne, ce aștept eu? Nădejdea mea este în tine!
8 Izbăvește‐mă de toate fărădelegile mele; nu mă face de ocara nebunului.
9 Am fost mut, nu mi‐am deschis gura, căci tu ai făcut aceasta.
10 Depărtează lovitura de la mine, pier de lovirea mâinii tale.
11 Când mustri pe om și‐l pedepsești pentru nelegiuire, tu faci să se ducă frumusețea lui ca molia. Da , orice om este o suflare. (Sela) .
12 Auzi‐mi rugăciunea, Doamne, și pleacă urechea la strigarea mea; nu fi surd la lacrimile mele, căci sunt un străin la tine, un pribeag, ca toți părinții mei.
13 Ia‐ți privirea de la mine și mă voi întări, mai înainte de a mă duce de aici și să nu mai fiu.