Psalmul 43
1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
apără-mi cauza în fața unei națiuni necredincioase!
Scapă-mă de omul înșelător și nedrept!
2 Tu ești Dumnezeu, ești refugiul meu!
De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de dușman?
3 Trimite-Ți lumina și adevărul,
ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
și la locuințele Tale!
4 Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeu, Care este bucuria și veselia mea!
Îți voi mulțumi cu lira,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!

5 Suflete al meu, de ce te mâhnești
și gemi înăuntrul meu?
Pune-ți speranța în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi.
El este ajutorul meu
și Dumnezeul meu.
Rugăciune de izbăvire
1 Judecă‐mă , Dumnezeule, și apără‐mi pricina împotriva unui neam necuvios; izbăvește‐mă de omul vicleniei și al nedreptății.
2 Căci tu ești Dumnezeul tăriei mele, pentru ce m‐ai lepădat? De ce umblu în jale sub apăsarea vrăjmașului?
3 Trimite lumina ta și adevărul tău; ele să mă povățuiască; ele să mă ducă la muntele sfințeniei tale și la locașurile tale.
4 Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, veselia bucuriei mele: și te voi lăuda din harfă, Dumnezeule, Dumnezeul meu!
5 Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda, pe el, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu!