Cântarea de laudă
1 Atunci , Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
2 Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.
El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
3 Domnul este un războinic viteaz:
Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui;
Luptătorii lui aleși au fost înghițiți în Marea Roșie.
5 I-au acoperit valurile
Și s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria;
Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.
7 Prin mărimea măreției Tale,
Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi;
Îți dezlănțui mânia
Și ea-i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
S-au ridicat talazurile ca un zid
Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmașul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,
Voi împărți prada de război;
Îmi voi răzbuna pe ei,
Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’
10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta
Și marea i-a acoperit;
Ca plumbul s-au afundat
În adâncimea apelor.
11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat în sfințenie,
Bogat în fapte de laudă
Și făcător de minuni?
12 Tu Ți-ai întins mâna dreaptă,
Și i-a înghițit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit
Și ai izbăvit pe poporul acesta,
Iar prin puterea Ta îl îndrepți
Spre locașul sfințeniei Tale.
14 Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura:
Apucă groaza pe filisteni,
15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului
Și un tremur apucă pe războinicii lui Moab.
Toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă.
16 Îi va apuca teama și spaima;
Iar văzând măreția brațului Tău,
Vor sta muți ca o piatră,
Până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
Poporul, pe care Ți l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale,
În locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne,
La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.
19 Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare,
Și Domnul a adus peste ei apele mării;
Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20 Maria , prorocița , sora lui Aaron, a luat în mână o timpană și toate femeile au venit după ea cu timpane și jucând.
21 Maria răspundea copiilor lui Israel : „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”
Apele de la Mara
22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune) . 24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul , care te vindecă.” 27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.
Cântarea de laudă a lui Moise și a lui Miriam
1 Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului,
căci S-a înălțat cu multă glorie.
I-a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț.
2 Domnul este puterea și cântarea mea.
El a devenit eliberarea mea.
Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda,
este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța.
3 Domnul este un războinic;
Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare
carele lui Faraon și armata lui.
Căpeteniile lui alese
s-au înecat în Marea Roșie.
5 Ape adânci i-au acoperit;
au coborât în adâncuri ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne,
este măreață în putere,
dreapta Ta, Doamne,
l-a zdrobit pe dușman.
7 Cu măreția maiestății Tale,
i-ai doborât pe cei ce s-au ridicat împotriva Ta,
Ți-ai dezlănțuit mânia,
care i-a ars ca pe o miriște.
8 La suflarea nărilor Tale,
apele s-au adunat,
puhoaiele de ape s-au ridicat ca un zid,
adâncurile s-au închegat în inima mării.
9 Dușmanul își zicea:
«Îi voi urmări, îi voi ajunge.
Voi împărți prada;
îmi voi împlini dorința cu privire la ei.
Îmi voi scoate sabia
și mâna mea va pune stăpânire pe ei».
10 Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta,
marea i-a acoperit.
S-au afundat ca plumbul,
în apele mărețe.
11 Cine este ca Tine
între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine,
glorios în sfințenie,
de temut în cântări de laudă
și înfăptuitor de minuni?
12 Ți-ai întins mâna dreaptă,
și pământul i-a înghițit.
13 Prin îndurarea Ta ai condus poporul acesta
pe care l-ai răscumpărat;
prin puterea Ta l-ai călăuzit
spre Locuința Ta cea sfântă.
14 Popoarele vor auzi și vor tremura;
îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.
15 Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi;
un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului.
Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.
16 Spaima și groaza vor cădea peste ei.
Datorită măreției brațului Tău,
vor amuți ca o piatră,
până va trece poporul Tău, Doamne,
până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce și-i vei planta
pe muntele moștenirii Tale,
Locul șederii Tale,
pe care Tu, Doamne, l-ai făcut,
Sfântul Lăcaș, Stăpâne,
pe care mâinile Tale l-au întemeiat.
18 Domnul va domni în veci de veci!“.
19 Când caii, carele și călăreții lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.
20 Apoi profetesa Miriam, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea, având tamburine și dansând. 21 Miriam le cânta:
„Cântați Domnului,
căci S-a înălțat cu multă glorie.
I-a năpustit în mare
pe cal și pe călăreț“.
Apele de la Mara și Elim
22 După aceea, Moise l-a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre deșertul Șur. Ei au mers trei zile prin deșert, fără să găsească apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara deoarece era amară. De aceea i s-a pus numele Mara. 24 Poporul a protestat împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“. 25 El a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s-a făcut dulce. Acolo i-a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept înaintea ochilor Lui, dacă vei fi atent la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna dintre bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul, Care te vindecă“.
27 Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare și șaptezeci de palmieri. Ei și-au așezat tabăra acolo, lângă ape.