Nenorocirile Ierusalimului
1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!
A rămas ca o văduvă!
Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări,
a ajus roabă astăzi!
2 Plânge amarnic noaptea și-i curg lacrimi pe obraji.
Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie;
toți prietenii ei au părăsit-o
și i s-au făcut vrăjmași.
3 Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.
Locuiește în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!
Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,
toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;
fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.
Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui;
copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.
Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune
și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.
7 În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte
de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;
când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,
iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.
8 Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.
Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum văzându-i goliciunea ,
și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.
9 Necurăția stătea lipită pe poala hainei lui
și nu se gândea la sfârșitul său.
A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. –
„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!” –
10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump;
ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel Sfânt, au intrat neamurile,
cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui caută pâine suspinând;
și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.
„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!”
12 O, voi, care treceți pe lângă mine,
priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;
mi-a întins un laț sub picioare și m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele!
14 Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele,
care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.
Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
15 Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;
a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;
ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii,
căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;
fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit. –
17 Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu-l mângâie.
Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași;
Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –
18 Domnul este drept , căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui.
Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!
Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.
19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat ,
preoții și bătrânii mei au murit în cetate,
căutand hrană ca să-și tină viata.
20 „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe,
mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.
Afară, sabia m-a lăsat fără copii; în casă, moartea.
21 M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,
dar vei aduce, vei vesti ziua când și ei vor fi ca mine.
22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta
și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!”
Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este bolnavă.
Ierusalimul pustiit
1 Cum stă singură cetatea
care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
ea, care era mare între națiuni!
Ea, care era o prințesă printre țări,
a devenit o sclavă.
2 Plânge amarnic în timpul nopții
și lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toți iubiții ei,
nu mai există niciunul care s-o aline.
Toți prietenii au trădat-o,
devenindu-i dușmani.
3 După multă suferință și muncă grea,
Iuda s-a dus în captivitate.
Locuiește printre națiuni
și nu găsește un loc de odihnă.
Toți urmăritorii lui l-au ajuns
chiar în mijlocul necazului lui.
4 Drumurile Sionului bocesc,
căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porțile lui sunt distruse,
iar preoții săi suspină.
Fecioarele lui sunt mâhnite
și el însuși este plin de amărăciune.
5 Vrăjmașii lui au devenit stăpâni
și dușmanii lui au parte de bine.
Căci Domnul l-a făcut să sufere
din cauza mulțimii fărădelegilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
captivi înaintea dușmanului.
6 S-a dus de la fiica Sionului
toată măreția ei!
Prinții săi au ajuns ca niște cerbi
care nu găsesc pășune,
care fug, dar fără putere,
dinaintea urmăritorului.
7 În zilele necazului și ale rătăcirii lui,
Ierusalimul își aduce aminte
de toate bogățiile
pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului,
nimeni nu i-a sărit în ajutor.
Dușmanii l-au privit și au râs
pe seama prăbușirii lui.
8 Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
și de aceea a ajuns murdară.
Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,
fiindcă i-au văzut goliciunea.
Ea însăși suspină
și își întoarce fața.
9 Necurăția era pe rochia ei;
nu s-a gândit la sfârșitul său.
Căderea ei a fost de neînțeles;
n-a avut niciun mângâietor.
„Privește-mi, Doamne, durerea,
căci dușmanul a triumfat!“
10 Vrăjmașul a întins mâna
peste toate lucrurile ei prețioase.
Mai mult, ea a văzut națiunile
intrând în sfântul ei Lăcaș,
cărora Tu le porunciseși
să nu intre în adunarea Ta.
11 Tot poporul suspină,
căutând pâine.
Ei și-au dat lucrurile lor prețioase pe mâncare,
ca să-și păstreze viața.
Privește, Doamne, și uită-Te cu atenție,
căci sunt disprețuită!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
cei care treceți pe lângă mine ?
Priviți și vedeți
dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
în ziua mâniei Lui!
13 Din înălțimi a trimis un foc,
care mi-a pătruns în oase.
A întins un laț picioarelor mele
și m-a răsturnat.
M-a lăsat să fiu pustiit,
și acum sufăr toată ziua.
14 Fărădelegile mele au fost prinse într-un jug
și împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
frângându-mi puterea.
Stăpânul m-a dat în mâinile dușmanilor,
fără ca eu să mă pot împotrivi.
15 Stăpânul i-a lepădat din mijlocul meu
pe toți cei măreți.
El a convocat o adunare împotriva mea,
ca să-mi zdrobească tinerii.
Stăpânul a călcat-o în picioare,
pe fata fecioară a lui Iuda,
așa cum se zdrobesc strugurii în presă.
16 De aceea îmi plâng ochii;
din ochi îmi coboară lacrimi.
Căci Mângâietorul S-a îndepărtat de mine,
El, Cel Ce îmi înviora sufletul.
Fiii mei sunt îngroziți,
căci dușmanul a învins.
17 Sionul își întinde mâinile rugător,
dar nu este nimeni să-l mângâie.
Domnul a dat o poruncă cu referire la Iacov
ca vecinii lui să-i fie dușmani;
Ierusalimul a ajuns
o necurăție în mijlocul lor.
18 Domnul este drept,
căci m-am răzvrătit împotriva poruncii Lui.
Ascultați-mă, vă rog, toate popoarele!
Priviți la durerea mea!
Fecioarele și tinerii mei
au mers în captivitate.
19 Mi-am chemat iubiții,
însă ei m-au trădat.
Preoții și bătrânii mei
și-au dat suflarea în cetate,
în timp ce căutau mâncare
ca să-și păstreze viața.
20 Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit!
Măruntaiele-mi fierb;
inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,
căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
iar în casă, ea este precum moartea.
21 Oamenii m-au auzit suspinând,
dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea
și s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu ziua pe care ai vestit-o!
Să fie și ei ca mine!
22 Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;
și poartă-Te cu ei
la fel cum Te-ai purtat cu mine,
din cauza tuturor fărădelegilor mele.
Căci suspinele mele sunt multe,
iar inima-mi este sleită!