Strângerea de ajutoare
1 Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. 2 În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. 3 Și când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veți socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim. 4 Dacă va face să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6 Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoțiți acolo unde voi avea să mă duc. 7 De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, 9 căci mi s-a deschis aici o ușă mare și largă și sunt mulți potrivnici. 10 Dacă sosește Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi, căci el este prins ca și mine la lucrul Domnului. 11 Nimeni dar să nu-l disprețuiască. Să-l petreceți în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații. 12 Cât pentru fratele Apolo , l-am rugat mult să vină la voi cu frații, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
Îndemnuri
13 Vegheați , fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă ! 14 Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste! 15 Încă un îndemn, fraților. Cunoașteți casa lui Stefana; știți că ea este cel dintâi rod al Ahaiei și că s-a pus cu totul în slujba sfinților . 16 Fiți și voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia care ajută la lucru și se ostenește. 17 Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat și lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, 18 căci mi-au răcorit duhul meu și al vostru. Să știți dar să prețuiți pe astfel de oameni.
Urări de sănătate
19 Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Aquila și Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. 20 Toți frații vă trimit sănătate. Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. 21 Urările de sănătate sunt scrise cu însăși mâna mea: Pavel. 22 Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata !” (Domnul nostru vine!) 23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi. 24 Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos Isus. Amin.