Stricăciunea și pedeapsa lui Israel
1 Vedenia lui Isaia, fiul lui Amoț, pe care a văzut‐o despre Iuda și Ierusalim în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărați ai lui Iuda. 2 Auziți , ceruri și pleacă urechea, pământule! Căci Domnul a vorbit: Am hrănit și am crescut copii și ei s‐au răzvrătit împotriva mea. 3 Boul cunoaște pe stăpânul său și măgarul ieslea domnului său: dar Israel nu cunoaște, poporul meu n‐are pricepere. 4 Ah, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, sămânță de făcători de rele, copii care se strică! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel, s‐au înstrăinat, au dat înapoi. 5 De ce să mai fiți loviți? Veți adăuga răzvrătire! Tot capul este bolnav și toată inima moleșită. 6 De la talpa piciorului până la cap nu este sănătate în el; ci răni și vânătăi și bube deschise: n‐au fost stoarse , nici legate, nici muiate cu untdelemn. 7 Țara voastră este pustiită; cetățile voastre arse de foc; pământul vostru vi‐l mănâncă străinii înaintea ochilor voștri și este pustiit ca răsturnat de străini. 8 Și fata Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într‐un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată. 9 Dacă nu ne‐ar fi lăsat Domnul oștirilor o foarte mică rămășiță, am fi fost ca Sodoma , ne‐am fi asemănat cu Gomora.
Nu jertfe și sărbători
10 Ascultați cuvântul Domnului, domni ai Sodomei! Plecați urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 Ce‐mi trebuie mulțimea jertfelor voastre? zice Domnul: Sunt sătul de arderile de tot de berbeci și de grăsimea celor îngrășate și nu am plăcere de sângele taurilor și al mieilor și al țapilor. 12 Când veniți să vă arătați înaintea mea, cine a cerut aceasta din mâna voastră, ca să călcați curțile mele? 13 Nu mai aduceți un dar de deșertăciune. Tămâia îmi este o urâciune; luna nouă și sabatul , chemarea adunărilor, — nu pot suferi nelegiuirea și adunarea de sărbătoare. 14 Lunile voastre cele noi și sărbătorile voastre sufletul meu le urăște, îmi sunt o sarcină . Am obosit purtându‐le. 15 Și când vă veți întinde mâinile, îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veți înmulți rugăciunea, nu voi auzi: mâinile voastre sunt pline de sânge . 16 Spălați‐vă , curățiți‐vă; depărtați răutatea faptelor voastre dinaintea ochilor mei; încetați să faceți rău. 17 Învățați‐vă să faceți bine; căutați judecata, ușurați pe cel apăsat, faceți judecată orfanului, apărați pricina văduvei.
Îndemn la pocăință
18 Veniți acum și să ne judecăm, zice Domnul. Dacă vor fi păcatele voastre ca și cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, vor fi ca lâna. 19 Dacă veți voi și veți asculta, veți mânca bunătatea pământului; 20 dar dacă nu veți voi și vă veți răzvrăti, veți fi înghițiți de sabie; căci gura Domnului a vorbit. 21 Cum s‐a făcut curvă cetatea cea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea mânea în ea, iar acum ucigașii. 22 Argintul tău s‐a făcut zgură, vinul tău este amestecat cu apă; 23 mai marii tăi sunt răzvrătitori și tovarăși ai hoților: fiecare iubește daruri și umblă după plăți. Nu fac judecată orfanului și pricina văduvei nu vine până la ei. 24 De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel, zice: Ah, mă voi ușura pe potrivnicii mei și mă voi răzbuna asupra vrăjmașilor mei. 25 Și‐mi voi întoarce mâna împotriva ta și‐ți voi curăți zgura ca și cu leșie și‐ți voi depărta tot plumbul. 26 Și voi așeza iarăși pe judecătorii tăi ca mai înainte și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi cetatea dreptății, oraș credincios. 27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată și cei ce se întorc ai lui prin dreptate. 28 Dar dărâmarea celor fărădelege și a păcătoșilor va fi deodată și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri. 29 Căci se vor rușina de terebinții pe care i‐ați dorit și vă veți roși de grădinile pe care le‐ați ales. 30 Căci veți fi ca un terebint a cărui frunză se veștejește și ca o grădină care n‐are apă. 31 Și cel tare va fi ca un câlț și lucrul său ca o scânteie și amândoi vor arde împreună și nu‐i va stinge nimeni.
1 Vedenia pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim, în timpul lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda.
O națiune răzvrătită
2 Ascultați, ceruri! Ascultă cu atenție, pământule,
căci Domnul a vorbit:
„Am îngrijit copii și i-am crescut,
dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3 Boul își cunoaște stăpânul,
iar măgarul știe ieslea stăpânului său,
însă Israel nu cunoaște,
poporul Meu nu înțelege!“.

4 Vai, națiune păcătoasă,
popor încărcat cu nelegiuire,
sămânță de răufăcători,
copii pervertiți!
Ei L-au părăsit pe Domnul,
L-au disprețuit pe Sfântul lui Israel
și I-au întors spatele.

5 Ce folos să mai fiți loviți,
de vreme ce stăruiți în apostazie?
Tot capul este bolnav
și toată inima suferă!
6 Din tălpi și până-n creștet,
nimic nu este sănătos,
doar răni și vânătăi,
tăieturi sângerânde,
care nu s-au uscat și care n-au fost legate
sau alinate cu ulei.

7 Țara voastră este o pustietate;
cetățile voastre sunt arse de foc.
Străinii vă devorează pământul,
chiar sub privirea voastră;
a ajuns o pustietate,
deoarece a fost distrus de străini.
8 Fiica Sionului este părăsită,
ca o colibă în vie,
ca un adăpost pe un teren cu castraveți,
ca o cetate asediată.
9 Dacă Domnul Oștirilor
nu ne-ar fi lăsat o mică rămășiță,
am fi ajuns ca Sodoma
și ne-am fi asemănat cu Gomora.

10 Ascultați Cuvântul Domnului,
voi, conducători ai Sodomei!
Fiți atenți la Legea Dumnezeului nostru,
voi, popor al Gomorei!
11 „Ce este pentru Mine mulțimea jertfelor voastre?“,
zice Domnul.
„Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor
și de grăsimea vițeilor îngrășați!
Nu-Mi place deloc
sângele taurilor, al mieilor sau al țapilor.
12 Cine v-a cerut să vă înfățișați înaintea Mea,
pângărindu-Mi curțile?
13 Nu mai aduceți daruri de mâncare fără rost!
Tămâia voastră este o urâciune înaintea Mea!
Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea:
lunile noi, Sabaturile și adunările voastre.
14 Sufletul Meu urăște lunile voastre noi
și sărbătorile voastre.
Ele au devenit o povară pentru Mine;
am obosit să le mai port.
15 Când vă veți întinde mâinile,
Îmi voi ascunde ochii de voi.
Chiar dacă veți face multe rugăciuni,
nu le voi asculta.

Mâinile vă sunt pline de sânge;
16 spălați-vă și curățiți-vă!
Îndepărtați faptele voastre rele
dinaintea ochilor Mei!
Încetați să faceți ce este rău
17 și învățați să faceți ce este bine!
Căutați dreptatea,
scăpați pe cel asuprit!
Faceți dreptate orfanului
și vorbiți în apărarea văduvei!

18 Veniți acum să ne judecăm!“,
zice Domnul.
„Deși păcatele voastre sunt precum haina stacojie,
ele se vor face albe ca zăpada;
deși sunt roșii ca purpura,
ele se vor face ca lâna.
19 Dacă veți vrea și veți asculta,
veți mânca roadele bune ale țării,
20 dar dacă vă veți împotrivi și vă veți răzvrăti,
veți fi devorați de sabie“,
căci gura Domnului a vorbit.
O cetate necredincioasă
21 Vezi cum orașul credincios
a devenit o prostituată!
Era plin de judecată;
dreptatea locuia în el,
dar acum este plin de ucigași!
22 Argintul vostru s-a făcut zgură,
și băutura voastră este amestecată cu apă.
23 Conducătorii voștri sunt răzvrătiți
și sunt prieteni cu tâlharii.
Toți iubesc mita
și aleargă după daruri!
Nu-l apără pe cel orfan,
iar cauza văduvei n-ajunge înaintea lor.

24 De aceea Stăpânul, Domnul Oștirilor,
Puternicul lui Israel, zice:
„Vai, Îmi voi vărsa mânia asupra vrăjmașilor mei,
Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei!
25 Îmi voi întoarce mâna împotriva ta,
voi curăța zgura ta așa cum o curăță leșia
și voi îndepărta toate impuritățile tale.
26 Îi voi face pe judecătorii tăi cum erau odinioară,
iar pe sfetnicii tăi ca la început.
După aceea, ți se va zice:
«Cetate a dreptății»,
«Orașul credincios!»“.

27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată,
și cei ai lui care se pocăiesc, prin dreptate.
28 Dar răzvrătiții și păcătoșii vor fi zdrobiți împreună
și cei ce-L părăsesc pe Domnul vor pieri.

29 „Într-adevăr, vă va fi rușine de stejarii sacri
în care vă găseați plăcerea;
veți roși din cauza grădinilor,
pe care le-ați ales.
30 Căci veți fi ca un terebint
ale cărui frunze se veștejesc,
ca o grădină fără apă.
31 Cel puternic va fi ca un câlț,
iar lucrarea sa ca o scânteie.
El și lucrarea lui vor arde împreună,
și nimeni nu-i va stinge“.