Răspunsul lui Iov
1 Și Iov a răspuns și a zis: 2 Cu adevărat voi sunteți poporul și cu voi va muri înțelepciunea! 3 Am și eu minte ca voi și nu sunt mai prejos decât voi. Și cine nu știe lucrurile acestea? 4 Sunt ca unul care este batjocura aproapelui său, care am chemat pe Dumnezeu și a răspuns: cel drept, cel desăvârșit este de batjocură! 5 Cel ce este gata să se poticnească cu piciorul este o lampă disprețuită în gândul celui ce stă bine. 6 Corturile hoților propășesc și cei ce întărâtă pe Dumnezeu sunt la adăpost, ei în a căror mână Dumnezeu aduce belșug. 7 Dar cu adevărat întreabă, te rog, pe dobitoace și te vor învăța și păsările cerurilor și îți vor spune: 8 sau vorbește pământului și te va învăța și peștii mării îți vor istorisi. 9 Cine nu cunoaște în toate acestea că le‐a făcut mâna Domnului, 10 în a cărui mână este sufletul oricărei vietăți și suflarea oricărui om? 11 Oare nu încearcă urechea cuvintele cum gustă cerul gurii bucatele? 12 La bătrâni este înțelepciunea și în lungimea zilelor priceperea. 13 La el este înțelepciunea și tăria; la el sfatul și priceperea. 14 Iată, el surpă și nu se zidește iarăși, închide pe om și nu i se va deschide. 15 Iată, el oprește apele și ele seacă; el le dă drumul și ele răstoarnă pământul. 16 La el este puterea și înțelepciunea; al lui este rătăcitul și rătăcitorul. 17 El duce sfetnici ca pradă și face nebuni pe judecători. 18 El dezleagă legătura împăraților și le leagă coapsele cu un brâu. 19 El duce pe preoți ca pradă și răstoarnă pe cei puternici. 20 El ia vorbirea celor încrezuți și ia mintea bătrânilor. 21 El varsă dispreț peste mai mari și slăbește brâul celor puternici. 22 El descoperă adâncimile întunericului și aduce la lumină umbra morții. 23 El înmulțește neamurile și le pierde. El răzlățește neamurile și le duce prinse. 24 El ia priceperea de la capii poporului pământului și‐i lasă să rătăcească într‐o pustie fără căi. 25 Ei bâjbăie prin întuneric fără lumină și‐i lasă să se clatine întocmai ca un bețiv.
Răspunsul lui Iov
1 Iov a zis:
2 „Cu siguranță, voi sunteți glasul celor mulți
și înțelepciunea va muri odată cu voi.
3 Am și eu minte la fel ca voi,
nu sunt mai prejos decât voi.
Cine nu știe toate aceste lucruri?
4 Am ajuns de râsul prietenilor mei,
eu, care L-am chemat pe Dumnezeu și mi-a răspuns;
am ajuns de râs, eu , cel drept și integru.
5 O nenorocire, de care râd cei ce o duc bine,
este pregătită pentru cei cărora le alunecă piciorul.
6 Corturile tâlharilor sunt în pace
și cei ce-L mânie pe Dumnezeu sunt în siguranță,
purtându-și zeul în mâini.
7 Dar întreabă animalele, și te vor învăța
și păsările cerului, iar ele îți vor spune;
8 sau plânge-te pământului, și el te va învăța,
și peștilor mării, iar ei îți vor istorisi.
9 Care dintre toate acestea nu știe
că mâna Domnului le-a făcut?
10 În mâna Sa se află sufletul a tot ce este viu
și suflarea oricărui trup omenesc.
11 Oare nu distinge urechea cuvintele,
și nu gustă cerul gurii mâncarea?
12 Înțelepciunea este la cei în vârstă,
iar priceperea în lungimea zilelor.
13 La Dumnezeu se află înțelepciunea și puterea;
sfatul și priceperea sunt ale Lui.
14 Iată, ce dărâmă El, nu poate fi reconstruit.
Când El închide un om, acesta nu poate fi eliberat.
15 Iată, El oprește apele și totul se usucă;
când El le dă drumul, acestea devastează țara.
16 Ale Lui sunt puterea și înțelepciunea;
cel înșelat și cel ce înșală sunt sub stăpânirea Lui.
17 El îi duce pe sfetnici desculți
și îi face nebuni pe judecători.
18 El desface funia împăraților
și le pune o frânghie în jurul coapselor.
19 El îi duce pe preoți desculți
și îi răstoarnă pe cei puternici.
20 El închide gura celor demni de încredere
și le ia discernământul celor bătrâni.
21 El revarsă dispreț asupra nobililor
și îl dezarmează pe cel puternic.
22 El descoperă adâncimile întunericului
și aduce la lumină umbra morții.
23 El înalță națiunile și tot El le distruge,
El le face să crească și tot El le împrăștie.
24 El ia mintea conducătorilor pământului
și-i face să rătăcească printr-o pustietate fără drum.
25 Bâjbâie în întuneric fără lumină,
se clatină ca un om beat.