Cugetări asupra Legii Domnului
1 Ferice de cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului.
2 Ferice de cei ce păzesc mărturiile sale, care‐l caută din toată inima;
3 da, care nu fac nicio nedreptate; ei umblă în căile sale.
4 Tu ne ‐ai poruncit îndrumările tale ca să le păzim cu îngrijire.
5 O, de s‐ar întări căile mele, să păzească așezămintele tale!
6 Atunci nu mă voi rușina când voi lua seama la toate poruncile tale.
7 Îți voi mulțumi în curățenia inimii, când voi învăța judecățile dreptății tale.
8 Voi ține așezămintele tale, nu mă părăsi de tot!
9 Prin ce își va ține tânărul calea sa curată? Luând seama la ea după cuvântul tău.
10 Te‐am căutat cu toată inima mea; nu mă lăsa să rătăcesc de la poruncile tale.
11 Cuvântul tău l‐am ascuns în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva ta.
12 Binecuvântat ești, Doamne! Învață‐mă așezămintele tale.
13 Am istorisit cu buzele mele toate judecățile gurii tale.
14 M‐am bucurat de calea mărturiilor tale ca de toate bogățiile.
15 Voi cugeta la îndrumările tale și voi lua seama la cărările tale.
16 Mă voi desfăta în așezămintele tale, nu voi uita cuvântul tău.
17 bine robului tău și voi trăi și voi păzi cuvântul tău.
18 Deschide‐mi ochii și voi vedea lucrurile minunate care sunt în Legea ta!
19 Sunt un străin de loc pe pământ; nu ascunde poruncile tale de mine!
20 Sufletul meu este zdrobit de dorul judecăților tale în toată vremea.
21 Tu ai mustrat pe cei mândri, cei blestemați, care se rătăcesc de la poruncile tale.
22 Prăvălește de peste mine ocara și disprețul, căci am păzit mărturiile tale.
23 Chiar mai marii au șezut și au vorbit împotriva mea; dar robul tău cugetă la așezămintele tale
24 și mărturiile tale sunt desfătarea mea, sfătuitorii mei.
25 Mi se lipește sufletul meu de țărână, însuflețește‐mă după cuvântul tău.
26 Am spus căile mele și mi‐ai răspuns: învață‐mă așezămintele tale.
27 Fă‐mă să înțeleg calea poruncilor tale și voi cugeta la lucrurile tale minunate.
28 Îmi lăcrimează sufletul de întristare: întărește‐mă după cuvântul tău.
29 Depărtează de la mine calea minciunii și dă‐mi Legea ta, în îndurarea ta.
30 Am ales calea credincioșiei, am pus înaintea mea judecățile tale.
31 Sunt lipit de mărturiile tale: Doamne, nu mă lăsa să fiu rușinat.
32 Voi alerga pe calea poruncilor tale când îmi vei scoate inima la larg.
33 Învață‐mă , Doamne, calea așezămintelor tale și o voi păzi până la sfârșit.
34 Dă‐mi pricepere și voi păzi Legea ta și o voi ține cu toată inima.
35 Fă‐mă să umblu pe cărarea poruncilor tale, căci în ea aflu plăcere.
36 Pleacă‐mi inima la mărturiile tale și nu la lăcomie de bani.
37 Întoarce‐mi ochii de la privirea deșertăciunii și însuflețește‐mă în calea ta.
38 Întărește cuvântul tău robului tău care se ține de frica ta!
39 Depărtează ocara mea de care mă tem, căci judecățile tale sunt bune.
40 Iată, am dorit după îndrumările tale: însuflețește‐mă în dreptatea ta!
41 Și să vină la mine îndurarea ta, Doamne, mântuirea ta, după cuvântul tău!
42 Și voi avea ce răspunde celui ce mă ocărăște, căci mă încred în cuvântul tău.
43 Și nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului, căci am nădăjduit în judecățile tale
44 și voi păzi Legea ta necurmat, în veci de veci.
45 Și voi umbla la larg, căci am căutat îndurările tale.
46 Voi vorbi de mărturiile tale înaintea împăraților și nu mă voi rușina.
47 Și mă voi desfăta în poruncile tale pe care le‐am iubit.
48 Îmi voi ridica mâinile spre poruncile tale pe care le‐am iubit și voi cugeta la așezămintele tale.
49 Adu‐ți aminte de cuvântul către robul tău, prin care m‐ai făcut să nădăjduiesc.
50 Aceasta este mângâerea mea în apăsarea mea: că cuvântul tău m‐a însuflețit.
51 Cei mândri și‐au râs foarte mult de mine; totuși eu nu m‐am abătut de la Legea ta.
52 Mi‐am adus aminte de judecățile tale din veac, Doamne, și m‐am mângâiat.
53 M‐a apucat mânie arzătoare din pricina celor răi care părăsesc Legea ta.
54 Așezămintele tale au fost cântările mele în casa pribegiei mele.
55 Mi‐am adus aminte de numele tău noaptea, Doamne, și am păzit Legea ta.
56 Aceasta mi s‐a întâmplat pentru că am păzit îndrumările tale.
57 Partea mea , Doamne, am zis, este să păzesc cuvintele tale.
58 Am căutat bunăvoința ta din toată inima: îndură‐te de mine, după cuvântul tău.
59 Am cugetat la căile mele și mi‐am întors picioarele spre mărturiile tale.
60 M‐am grăbit și n‐am întârziat să păzesc poruncile tale.
61 Funiile celor răi m‐au înconjurat, dar n‐am uitat Legea ta.
62 Mă voi scula la miezul nopții să‐ți mulțumesc pentru judecățile dreptății tale.
63 Sunt tovarășul tuturor celor ce se tem de tine și al celor ce țin îndrumările tale.
64 Pământul este plin de îndurarea ta, Doamne, învață‐mă așezămintele tale!
65 Tu ai făcut bine robului tău, Doamne, după cuvântul tău.
66 Învață‐mă judecata bună și cunoștința, căci am crezut poruncile tale.
67 Mai înainte de a fi necăjit, am rătăcit; dar acum păzesc cuvântul tău.
68 Tu ești bun și binefăcător: învață‐mă așezămintele tale.
69 Cei mândri au uneltit minciună împotriva mea; voi păzi îndrumările tale cu toată inima.
70 Inima lor este grasă ca seul; dar eu mă desfăt în Legea ta.
71 Este bine pentru mine că am fost smerit ca să învăț așezămintele tale.
72 Mai bună este pentru mine Legea gurii tale decât mii de bucăți de aur și de argint.
73 Mâinile tale m‐au făcut și m‐au întocmit: dă‐mi pricepere și voi învăța poruncile tale.
74 Cei ce se tem de tine mă vor vedea și se vor bucura, pentru că am nădăjduit în cuvântul tău.
75 Știu, Doamne, că judecățile tale sunt dreptate și din credincioșie m‐ai smerit.
76 Fie, te rog, bunătatea ta spre mângâierea mea, după cuvântul tău către robul tău.
77 Să vină la mine milele tale, ca să trăiesc; căci Legea ta este desfătarea mea.
78 Să se rușineze cei mândri, căci au lucrat cu neadevăr față de mine; dar eu cuget la îndrumările tale.
79 Să se întoarcă la mine cei ce se tem de tine și cei ce cunosc mărturiile tale.
80 Fie inima mea fără prihană în așezămintele tale, ca să nu mă rușinez.
81 Mi se sfârșește sufletul după mântuirea ta; dar nădăjduiesc în cuvântul tău.
82 Mi se topesc ochii după cuvântul tău, zicând: Când mă vei mângâia?
83 Căci am ajuns ca un burduf în fum; dar nu uit așezămintele tale.
84 Câte sunt zilele robului tău? Când vei face judecată asupra celor ce mă prigonesc?
85 Cei mândri mi‐au săpat gropi, ceea ce nu e după Legea ta.
86 Toate poruncile tale sunt credincioșie; ei mă prigonesc pe nedrept: ajută‐mă!
87 Puțin a lipsit să mă nimicească pe pământ; dar eu n‐am părăsit poruncile tale.
88 Însuflețește‐mă după bunătatea ta și voi ține mărturia gurii tale.
89 Doamne, cuvântul tău este așezat în ceruri în veac.
90 Credincioșia ta este din neam în neam. Ai întemeiat pământul și el stă.
91 Prin judecățile tale aceste lucruri stau astăzi, căci toate sunt slujitorii tăi.
92 Dacă nu era Legea ta desfătarea mea, aș fi fost pierdut în necazul meu.
93 Niciodată nu voi uita poruncile tale, căci prin ele m‐ai însuflețit.
94 Sunt al tău, mântuiește‐mă; căci am căutat poruncile tale.
95 Cei răi m‐au așteptat ca să mă piardă; dar eu voi lua aminte la mărturiile tale.
96 Am văzut sfârșitul oricărei desăvârșiri; dar porunca ta este foarte întinsă.
97 Cât iubesc Legea ta! Toată ziua ea este cugetarea mea.
98 Poruncile tale mă fac mai înțelept decât pe vrăjmașii mei, căci sunt cu mine în veac.
99 Am mai multă pricepere decât toți învățătorii mei, căci mărturiile tale sunt cugetarea mea.
100 Înțeleg mai mult decât bătrânii, căci am păzit poruncile tale.
101 Mi‐am oprit piciorul de la orice cale rea, ca să păzesc cuvântul tău.
102 Nu m‐am abătut de la judecățile tale, căci tu m‐ai învățat.
103 Cât de dulci sunt cuvintele tale cerului gurii mele! Da, mai dulci gurii mele decât mierea!
104 Prin îndrumările tale mă cumințesc, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
105 Cuvântul tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea.
106 M‐am jurat și am ținut, că voi păzi judecățile dreptății tale.
107 Sunt foarte necăjit, Doamne, însuflețește‐mă după cuvântul meu.
108 Primește, te rog, darurile de bunăvoie ale gurii mele, Doamne, și învață‐mă judecățile tale!
109 Sufletul meu este necurmat în mâna mea, dar Legea ta n‐o uit.
110 Cei răi mi‐au întins cursă; dar nu m‐am rătăcit de la poruncile tale.
111 Am luat mărturiile tale ca moștenire în veac, căci ele sunt bucuria inimii mele.
112 Mi‐am plecat inima să împlinesc așezămintele tale în veac, până în sfârșit.
113 Urăsc pe cei cu inima prefăcută, dar iubesc Legea ta.
114 Tu ești ascunzătoarea mea și scutul meu; nădăjduiesc în cuvântul tău.
115 Depărtați‐vă de la mine, făcători de rele, și voi păzi poruncile Dumnezeului meu.
116 Sprijinește‐mă după cuvântul tău ca să trăiesc și nu lăsa să fiu rușinat în nădejdea mea.
117 Sprijinește‐mă și voi fi la adăpost și mă voi uita necurmat spre așezămintele tale.
118 Tu ai nimicit pe toți cei ce se abat de la așezămintele tale, căci viclenia lor este minciună.
119 Ca zgura ai făcut să înceteze toți cei răi de pe pământ; de aceea iubesc mărturiile tale.
120 Carnea mea se înfioară de frica ta și mă tem de judecățile tale.
121 Am făcut judecată și dreptate; nu mă lăsa în puterea apăsătorilor mei.
122 Fii chezășie spre binele robului tău; nu lăsa pe cei mândri să mă apese!
123 Ochii mei se sfârșesc după mântuirea ta și după cuvântul dreptății tale.
124 Fă cu robul tău după îndurarea ta și învață‐mă așezămintele tale.
125 Eu sunt robul tău, dă‐mi pricepere ca să cunosc mărturiile tale.
126 Este vremea pentru Domnul să lucreze: căci ei au stricat Legea ta.
127 De aceea iubesc poruncile tale mai mult decât aurul, da, decât aurul curat.
128 De aceea socotesc drepte toate îndrumările tale privitoare la toate lucrurile ; și urăsc orice cale a minciunii.
129 Mărturiile tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu.
130 Descoperirea cuvintelor tale luminează, dă pricepere celor fără vicleșug.
131 Mi‐am deschis gura larg și am sorbit; căci am dorit după poruncile tale.
132 Întoarce‐te la mine și îndură‐te de mine, cum obișnuiești către cei ce iubesc numele tău.
133 Întărește‐mi pașii în cuvântul tău și nu lăsa nelegiuirea să domnească peste mine!
134 Răscumpără‐mă din apăsarea omului și voi păzi îndrumările tale!
135 Fă să lucească fața ta peste robul tău și învață‐mă așezămintele tale!
136 Râuri de apă curg din ochii mei, căci nu se păzește Legea ta.
137 Doamne, tu ești drept și judecățile tale sunt drepte.
138 Tu ai poruncit mărturiile tale în dreptate și nespusă credincioșie.
139 Râvna mea m‐a mâncat, căci apăsătorii mei au uitat cuvintele tale.
140 Cuvântul tău este foarte curat și robul tău îl iubește.
141 Sunt mic și disprețuit: nu uit poruncile tale.
142 Dreptatea ta este o dreptate veșnică și Legea ta adevărul .
143 Nevoia și strâmtorarea m‐au apucat: totuși poruncile tale sunt desfătările mele.
144 Dreptatea mărturiilor tale este în veac; dă‐mi pricepere și voi trăi.
145 Am strigat din toată inima mea, răspunde‐mi, Doamne! Voi păzi așezămintele tale.
146 Am strigat către tine, mântuiește‐mă și voi păzi mărturiile tale.
147 Am întrecut zorile dimineții și am strigat: am nădăjduit în cuvântul tău.
148 Ochii mei au întrecut străjile nopții, ca să cuget la cuvântul tău.
149 Auzi glasul meu, după bunătatea ta; Doamne, însuflețește‐mă , după judecățile tale!
150 Cei ce urmăresc răutate se apropie; ei sunt departe de Legea ta.
151 Tu ești aproape , Doamne, și toate poruncile tale sunt adevăr.
152 De mult am cunoscut din mărturiile tale că le‐ai întemeiat în veac.
153 Vezi apăsarea mea și scapă‐mă, căci nu uit Legea ta.
154 Apără‐mi pricina și răscumpără‐mă: însuflețește‐mă , după cuvântul tău.
155 Mântuirea este departe de cei răi, căci nu caută așezămintele tale.
156 Mare este îndurarea ta, Doamne! Însuflețește‐mă , după judecățile tale.
157 Mulți sunt prigonitorii mei și potrivnicii mei; totuși nu m‐am abătut de la mărturiile tale.
158 Am văzut pe vânzători și m‐am mâhnit , căci ei nu păzesc cuvântul tău.
159 Vezi acum cât iubesc eu poruncile tale! Însuflețește‐mă , Doamne, după bunătatea ta.
160 Suma cuvântului tău este adevărul și orice judecată a dreptății tale ține în veac.
161 Mai marii m‐au prigonit fără cuvânt, dar inima mea se înfricoșează înaintea cuvântului tău.
162 Mă bucur de cuvântul tău ca cel ce găsește o pradă mare.
163 Urăsc minciuna și mi‐e scârbă de ea: dar iubesc Legea ta.
164 De șapte ori pe zi te laud pentru judecățile dreptății tale.
165 Mare pace au cei ce iubesc Legea ta și nimic nu‐i face să se poticnească.
166 Am nădăjduit în mântuirea ta, Doamne, și am făcut poruncile tale.
167 Sufletul meu a păzit mărturiile tale și le iubește foarte mult.
168 Am păzit poruncile tale și mărturiile tale; căci toate căile mele sunt înaintea ta.
169 Să se apropie strigătul meu înaintea ta, Doamne! Dă‐mi pricepere , după cuvântul tău!
170 Să vină cererea mea înaintea ta: scapă‐mă după cuvântul tău!
171 Buzele mele vor turna laudă, când mă înveți așezămintele tale.
172 Limba mea va vorbi de cuvântul tău, căci toate poruncile tale sunt dreptate.
173 Fie mâna ta în ajutorul meu, căci am ales îndrumările tale.
174 Am dorit după mântuirea ta, Doamne, și Legea ta este desfătarea mea.
175 Să trăiască sufletul meu și te va lăuda și să mă ajute judecățile tale!
176 Sunt rătăcit , ca o oaie pierdută: caută pe robul tău, căci nu uit poruncile tale.
Psalmul 119
1 Ferice de cei integri pe calea lor,
care trăiesc potrivit Legii Domnului.
2 Ferice de cei ce păzesc învățăturile Lui
și-L caută din toată inima.
3 Ei nu fac nicio nedreptate;
umblă pe căile Lui.
4 Tu ai poruncit reglementările Tale,
ca să fie păzite bine.
5 O, dacă aș urmări constant, pe căile mele,
să păzesc hotărârile Tale!
6 Atunci nu mă voi rușina,
când mă voi uita la poruncile Tale.
7 Îți voi mulțumi în curăție de inimă,
când voi învăța legile dreptății Tale.
8 Voi păzi hotărârile Tale;
nu mă părăsi de tot!

9 Cum își va păstra tânărul curată cărarea?
Trăind după Cuvântul Tău.
10 Te caut din toată inima mea;
nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!
11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.
12 Binecuvântat să fii Tu, Doamne!
Învață-mă hotărârile Tale!
13 Buzele mele vestesc
toate judecățile rostite de gura Ta.
14 Mă bucur când urmez învățăturile Tale
de parcă aș avea toate bogățiile.
15 Cuget la reglementările Tale
și mă uit atent la căile Tale.
16 Îmi găsesc plăcerea în hotărârile Tale;
nu voi uita Cuvântul Tău!

17 Fă-i bine slujitorului Tău, ca să trăiesc
și să păzesc Cuvântul Tău!
18 Deschide-mi ochii, ca să văd
minunile din Legea Ta.
19 Eu sunt un străin pe pământ:
nu-mi ascunde poruncile Tale!
20 Întotdeauna mi se topește sufletul de dor
după judecățile Tale, tot timpul.
21 Tu-i mustri pe cei aroganți, pe cei blestemați,
pe cei ce se rătăcesc de la poruncile Tale.
22 Îndepărtează de la mine insulta și disprețul,
căci păzesc învățăturile Tale!
23 Prinții stau și vorbesc împotriva mea,
dar slujitorul Tău cugetă la hotărârile Tale.
24 Învățăturile Tale sunt bucuria mea,
sunt sfetnicii mei.

25 Sufletul meu este lipit de țărână:
înviorează-mă potrivit Cuvântului Tău!
26 Mi-am istorisit căile, și Tu mi-ai răspuns:
învață-mă hotărârile Tale!
27 Fă-mă să înțeleg calea reglementărilor Tale
și voi cugeta la minunile Tale!
28 Sufletul îmi plânge de întristare:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Ține-mă departe de calea minciunii;
binevoiește să mă înveți Legea Ta!
30 Aleg calea credincioșiei;
accept judecățile Tale.
31 Mă alipesc de învățăturile Tale:
Doamne, nu mă lăsa să fiu făcut de rușine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci Tu îmi lărgești inima de bucurie .

33 Învață-mă, Doamne, calea hotărârilor Tale,
și o voi păzi până la sfârșit!
34 Fă-mă să înțeleg și voi respecta Legea Ta,
o voi păzi din toată inima mea!
35 Călăuzește-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci în ea îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre învățăturile Tale
și nu spre câștig nedrept!
37 Abate-mi ochii de la vederea deșertăciunii.
Înviorează-mă pe căile Tale!
38 Împlinește-Ți promisiunea făcută slujitorului Tău,
celui ce se teme de Tine!
39 Depărtează de la mine disprețul care mă înspăimântă,
căci judecățile Tale sunt bune!
40 Iată! Tânjesc după poruncile Tale.
În dreptatea Ta, înviorează-mă!

41 Să vină la mine îndurarea Ta, Doamne,
mântuirea Ta, potrivit promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi răspunde celui ce mă batjocorește,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
căci îmi pun speranța în judecățile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
întotdeauna și pentru veci de veci!
45 Voi umbla în libertate,
căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea regilor
și nu mă voi rușina.
47 Îmi voi găsi plăcerea în poruncile Tale,
pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
și cuget la hotărârile Tale.

49 Amintește-Ți de Cuvântul spus slujitorului Tău,
în care m-ai făcut să sper!
50 Aceasta îmi este mângâierea în suferința mea,
că promisiunea Ta mă înviorează.
51 Mult mă mai batjocoresc cei aroganți,
dar eu nu mă abat de la Legea Ta.
52 Îmi amintesc de judecățile Tale din vechime, Doamne,
și sunt mângâiat.
53 Sunt cuprins de furie la vederea celor răi,
a celor ce au părăsit Legea Ta.
54 Decretele Tale au fost tema cântărilor mele
în casa în care locuiesc.
55 Noaptea îmi amintesc Numele Tău, Doamne!
Voi păzi Legea Ta!
56 Așa-mi doresc să fie,
căci păzesc poruncile Tale.

57 Doamne, Tu ești partea mea de moștenire:
am promis că voi păzi cuvintele Tale!
58 Caut fața Ta din toată inima.
Arată-Ți bunăvoința față de mine, potrivit promisiunii Tale.
59 Mă gândesc la căile mele
și îmi îndrept pașii spre învățăturile Tale.
60 Mă grăbesc și nu întârzii
să păzesc poruncile Tale.
61 Funiile celor răi m-au înconjurat,
dar eu nu uit Legea Ta.
62 La miezul nopții mă trezesc ca să-Ți mulțumesc
datorită judecăților Tale cele drepte.
63 Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine
și păzesc reglementările Tale.
64 Doamne, îndurarea Ta umple pământul:
învață-mă hotărârile Tale!

65 Tu faci bine slujitorului Tău,
Doamne, după Cuvântul Tău.
66 Învață-mă să am un discernământ clar și pricepere,
căci cred în poruncile Tale!
67 Înainte de a fi smerit, eu rătăceam,
însă acum păzesc Cuvântul Tău.
68 Tu ești bun și faci bine:
învață-mă hotărârile Tale!
69 Niște aroganți m-au împroșcat cu minciuni,
dar eu păzesc poruncile Tale din toată inima.
70 Inima lor este fără simțire, precum grăsimea,
dar eu îmi găsesc plăcerea în Legea Ta.
71 Este bine pentru mine că am fost smerit,
pentru că astfel am putut învăța hotărârile Tale.
72 Mai bună este pentru mine Legea gurii Tale,
decât mii de șecheli de aur și de argint.

73 Mâinile Tale m-au făcut și m-au întărit.
Dă-mi pricepere, ca să pot învăța poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc și se bucură,
căci mi-am pus speranța în Cuvântul Tău.
75 Doamne, știu că judecățile Tale sunt drepte
și că, din credincioșie, m-ai smerit.
76 Fă ca îndurarea Ta să-mi fie mângâiere,
potrivit promisiunii Tale față de slujitorul Tău.
77 Să am parte de mila Ta și voi trăi,
căci îmi găsesc plăcerea în Legea Ta.
78 Să fie făcuți de râs cei aroganți, căci m-au discreditat prin minciuni.
Cât despre mine, eu voi medita la poruncile Tale.
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
și cei ce cunosc învățăturile Tale.
80 Fie-mi inima fără vină în ce privește hotărârile Tale,
și atunci nu voi fi făcut de rușine.

81 Mi se topește sufletul de dor după mântuirea Ta;
eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
82 Mi se topesc ochii de dor după promisiunea Ta,
zicând: „Când mă vei mângâia?“.
83 Deși am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu uit hotărârile Tale.
84 Câte zile să mai aștepte slujitorul Tău
până când îi vei judeca pe cei ce mă urmăresc?
85 Niște aroganți mi-au săpat gropi;
ei nu trăiesc potrivit cu Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt credincioșie!
Ei mă urmăresc cu minciuni. Ajută-mă!
87 Aproape că m-au nimicit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88 Înviorează-mă potrivit îndurării Tale,
și voi păzi mărturia gurii Tale.

89 Cuvântul Tău, Doamne,
rămâne pe vecie în Ceruri.
90 Credincioșia Ta dăinuie din generație în generație;
Tu ai întemeiat pământul, și el așa rămâne.
91 Astăzi toate lucrurile dăinuie prin legile Tale,
căci ele există ca să-Ți slujească Ție.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi bucuria mea,
aș pieri în suferința mea.
93 Niciodată nu voi uita poruncile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: salvează-mă,
căci caut poruncile Tale!
95 Cei răi așteaptă să mă distrugă;
eu însă mă gândesc la învățăturile Tale.
96 Am văzut o limită în tot ce este perfect;
porunca Ta, însă, este de necuprins.

97 Ce mult iubesc eu Legea Ta!
Toată ziua cuget la ea!
98 Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei,
căci ele sunt întotdeauna cu mine.
99 Sunt mai înțelept decât toți învățătorii mei,
căci cuget la învățăturile Tale.
100 Sunt mai priceput decât bătrânii,
căci păzesc poruncile Tale.
101 Îmi feresc picioarele de orice cale rea,
ca să păzesc Cuvântul Tău.
102 Nu mă îndepărtez de judecățile Tale,
căci Tu m-ai învățat.
103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele,
mai dulci decât mierea pentru gura mea.
104 Sunt priceput datorită poruncilor Tale.
De aceea urăsc toate cărările minciunii.

105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele
și o lumină pe cărarea mea.
106 Am jurat, și voi împlini întocmai,
că voi păzi judecățile Tale cele drepte.
107 Sunt atât de nenorocit:
Doamne, înviorează-mă după Cuvântul Tău!
108 Doamne, primește, Te rog, darurile de bunăvoie ale gurii mele
și învață-mă judecățile Tale!
109 Mi-am pus mereu viața în pericol,
dar nu uit Legea Ta.
110 Cei răi mi-au întins curse,
dar eu nu mă voi rătăci de la poruncile Tale.
111 Am moștenit învățăturile Tale pe vecie,
pentru că ele sunt bucuria inimii mele.
112 Îmi plec inima ca să duc la îndeplinire hotărârile Tale
pentru totdeauna, până la sfârșit.

113 Îi urăsc pe cei cu inima împărțită,
dar iubesc Legea Ta.
114 Tu ești adăpostul și scutul meu;
îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
115 Depărtați-vă de mine, răufăcătorilor,
ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu.
116 Sprijină-mă, potrivit Cuvântului Tău, și voi trăi.
Nu mă lăsa să fiu făcut de rușine în speranța mea!
117 Întărește-mă, ca să fiu salvat
și să privesc tot timpul la hotărârile Tale.
118 Tu-i îndepărtezi pe cei ce se rătăcesc de la hotărârile Tale,
căci înșelătoria lor este zadarnică.
119 Tu-i îndepărtezi pe cei răi de pe pământ, ca pe zgură.
De aceea iubesc eu învățăturile Tale.
120 Mi se înfioară carnea de groaza Ta
și mă tem din cauza judecăților Tale.

121 Am făcut judecată și dreptate:
nu mă da pe mâna asupritorilor mei!
122 Ia apărarea slujitorului Tău,
ca să nu mă mai asuprească cei aroganți!
123 Mi se topesc ochii așteptând să mă salvezi,
așteptând promisiunea Ta cea dreaptă.
124 Poartă-te cu slujitorul Tău potrivit îndurării Tale
și învață-mă hotărârile Tale!
125 Eu sunt slujitorul Tău: învață-mă,
și voi cunoaște învățăturile Tale.
126 Doamne, este vremea să lucrezi,
căci au încălcat Legea Ta.
127 De aceea iubesc poruncile Tale
mai mult decât aurul, mai mult decât aurul pur.
128 De aceea consider pe deplin drepte toate reglementările Tale.
Urăsc orice cărare a minciunii.

129 Minunate sunt învățăturile Tale;
de aceea sufletul meu le păzește.
130 Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină,
dă pricepere celor neștiutori.
131 Îmi deschid gura și oftez,
căci tânjesc după poruncile Tale.
132 Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine,
potrivit cu obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău.
133 Întărește-mi pașii prin Cuvântul Tău
și nu mă lăsa în stăpânirea vreunei nelegiuiri.
134 Răscumpără-mă de sub asuprirea omului
și voi păzi poruncile Tale!
135 Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău
și învață-mă hotărârile Tale.
136 Ochii îmi varsă șiroaie de lacrimi,
fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta.

137 Doamne, Tu ești drept,
iar judecățile Tale sunt drepte!
138 Tu poruncești, iar învățăturile Tale sunt drepte
și pline de credincioșie.
139 Zelul meu mă distruge,
pentru că dușmanii mei uită cuvintele Tale.
140 Cuvântul Tău este testat bine,
și slujitorul Tău îl iubește.
141 Eu sunt lipsit de importanță și disprețuit,
dar nu uit poruncile Tale.
142 Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie,
și Legea Ta rămâne adevărată.
143 M-au ajuns necazul și durerea,
dar poruncile Tale sunt bucuria mea.
144 Învățăturile Tale rămân drepte pe vecie.
Dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

145 Strig din toată inima: răspunde-mi, Doamne!
Voi împlini hotărârile Tale.
146 Te chem; salvează-mă,
iar eu voi păzi învățăturile Tale.
147 Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor;
eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău.
148 Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții,
ca să cuget la Cuvântul Tău.
149 Ascultă-mi glasul, potrivit îndurării Tale!
Doamne, înviorează-mă potrivit judecăților Tale!
150 Se apropie cei ce urmăresc desfrânarea;
ei s-au îndepărtat de Legea Ta.
151 Doamne, Tu ești aproape,
iar toate poruncile Tale sunt adevărate.
152 Cu mult timp în urmă am aflat din învățăturile Tale,
că Tu le-ai stabilit pe vecie.

153 Uită-Te la necazul meu și salvează-mă,
căci n-am uitat Legea Ta!
154 Apără-mi cauza și răscumpără-mă!
Înviorează-mă potrivit promisiunii Tale!
155 Mântuirea este departe de cei răi,
deoarece ei nu caută să împlinească hotărârile Tale.
156 Doamne, mare este mila Ta!
Înviorează-mă potrivit cu judecățile Tale!
157 Mulți sunt dușmanii mei și cei ce mă urmăresc,
dar eu nu mă depărtez de învățăturile Tale.
158 Mă uit cu scârbă la cei necredincioși,
la cei ce nu păzesc Cuvântul Tău.
159 Privește cât de mult iubesc poruncile Tale!
Doamne, înviorează-mă potrivit cu îndurarea Ta!
160 Temelia Cuvântului Tău este adevărul,
și toate legile Tale drepte sunt veșnice!

161 Niște căpetenii mă urmăresc fără motiv,
dar inima mea se teme doar de cuvintele Tale!
162 Mă bucur de Cuvântul Tău,
așa cum se bucură cel care a găsit multă pradă.
163 Urăsc minciuna, n-o pot suferi,
dar iubesc Legea Ta!
164 Te laud de șapte ori pe zi,
datorită judecăților Tale celor drepte.
165 Cei ce iubesc Legea Ta au parte de multă pace
și nimic nu îi poate face să se împiedice.
166 Doamne, aștept mântuirea Ta
și împlinesc poruncile Tale.
167 Sufletul meu păzește învățăturile Tale
și le iubește mult.
168 Păzesc reglementările și învățăturile Tale,
căci toate căile mele sunt înaintea Ta.

169 Să ajungă strigătul meu înaintea Ta, Doamne!
Dă-mi pricepere, potrivit Cuvântului Tău!
170 Să ajungă cererea mea înaintea Ta.
Salvează-mă, potrivit promisiunii Tale!
171 Buzele mele Te vor lăuda,
căci m-ai învățat hotărârile Tale!
172 Să cânte limba mea despre Cuvântul Tău,
căci toate poruncile Tale sunt drepte.
173 Mâna Ta să-mi vină în ajutor,
căci aleg poruncile Tale.
174 Doamne, tânjesc după mântuirea Ta,
și Legea Ta este bucuria mea.
175 Să-mi trăiască sufletul și să Te laude,
iar judecățile Tale să mă sprijine.
176 Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută-l pe slujitorul Tău,
căci eu nu am uitat poruncile Tale!