Cântare de biruinta
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David, o cântare
1 Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii săi și să fugă dinaintea lui cei ce‐l urăsc!
2 Cum se risipește fumul, așa să‐i risipești, cum se topește ceara înaintea focului, așa să piară cei răi dinaintea lui Dumnezeu!
3 Dar cei drepți să se bucure; să salte înaintea lui Dumnezeu și să se veselească cu bucurie.
4 Cântați lui Dumnezeu, cântați laude numelui său; faceți o cale celui ce călărește prin pustie; numele lui este IAH ; și bucurați‐vă înaintea lui.
5 Dumnezeu în sfânta sa locuință este tatăl orfanilor și judecătorul văduvelor.
6 Dumnezeu face pe cei singuratici să locuiască într‐o familie, scoate pe cei încătușați la fericire; dar cei răzvrătitori locuiesc într‐un pământ sterp.
7 Dumnezeule, când ai ieșit înaintea poporului tău, când ai pășit prin pustie, (Sela.)
8 s‐a cutremurat pământul, chiar cerurile au picurat înaintea lui Dumnezeu: chiar și Sinaiul a tremurat înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9 Dumnezeule, tu ai trimis ploaie îmbelșugată și când a fost slabă moștenirea ta, ai întărit‐o.
10 Turma ta a locuit în ea; tu ai pregătit în bunătatea ta, pentru cei săraci , Dumnezeule!
11 Domnul dă cuvântul; femeile care aduc vești bune sunt o mare oștire.
12 Împărați de oștiri fug, ei fug: și cea care rămâne acasă împarte prada.
13 Când vă culcați în staule, este ca aripile unui porumbel, acoperite cu argint și penele sale cu aur galben.
14 Când a împrăștiat Cel Atotputernic pe împărați în țară , parcă ningea în Țalmon.
15 Un munte al lui Dumnezeu este muntele Basanului; un munte cu piscuri multe este muntele Basanului.
16 Pentru ce , munților cu piscuri multe, priviți cu pizmă la muntele pe care l‐a dorit Dumnezeu ca locuință a sa? Da, Domnul va locui în el în veac.
17 Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, mii peste mii; Domnul este în mijlocul lor, ca în Sinai, în locașul sfânt.
18 Te‐ai suit la înălțime, ai luat robia roabă; ai primit printre oameni daruri, da, chiar pentru cei răzvrătiți ; ca Domnul Dumnezeu să locuiască cu ei .
19 Binecuvântat să fie Domnul, care zi cu zi ne poartă povara, Dumnezeu care este mântuirea noastră. (Sela.)
20 Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al izbăvirilor și a Domnului Dumnezeu este scăparea de la moarte.
21 Dar Dumnezeu va sfărâma capul vrăjmașilor săi, creștetul păros al celui ce umblă încă în vinile sale.
22 Domnul a zis: Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din adâncurile mării;
23 ca să‐ți înmoi piciorul în sânge, ca limba câinilor tăi să‐și aibă partea din vrăjmașii tăi .
24 Ei au văzut umbletele tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, Împăratul meu, în locașul sfânt.
25 Cântăreții au mers înainte, cântăreții din instrumente cu coarde în urmă, în mijlocul fecioarelor care cântă din timpane.
26 Binecuvântați în obști pe Dumnezeu, pe Domnul, voi cei din izvorul lui Israel.
27 Acolo este Beniamin, cel mic, domnul lor, mai marii lui Iuda și ceata lor, mai marii lui Zabulon, mai marii lui Neftali.
28 Dumnezeul tău a poruncit puterea ta; întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi.
29 Din pricina templului tău la Ierusalim împărații îți vor aduce daruri.
30 Mustră fiara trestiilor, adunarea taurilor cu vițeii popoarelor; fiecare se supune cu bucăți de argint. Risipește popoarele care se desfată în război.
31 Mai marii vor ieși din Egipt; Etiopia se va grăbi să întindă mâinile spre Dumnezeu.
32 Cântați lui Dumnezeu, împărății ale pământului, cântați laude Domnului; (Sela.)
33 Lui care călărește pe cerurile cerurilor, care sunt din vechime! Iată , el face să răsune glasul său, un glas puternic.
34 Dați putere lui Dumnezeu, măreția lui este peste Israel și puterea lui în nori.
35 Dumnezeule, înfricoșat ești din sfintele tale locașuri: Dumnezeul lui Israel, el dă putere și tărie poporului său. Binecuvântat să fie Dumnezeu!
Psalmul 68
Pentru dirijor. Un psalm al lui David. O cântare.
1 Când Dumnezeu Se ridică,
dușmanii Lui să fie împrăștiați
și cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feței Sale.
2 Îi risipești precum se risipește fumul.
Precum se topește ceara din cauza focului,
așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
3 Cei drepți însă se bucură,
se veselesc înaintea lui Dumnezeu
și strigă de bucurie.
4 Cântați-I lui Dumnezeu,
cântați spre lauda Numelui Său!
Pregătiți-I calea Celui Ce călărește pe nori,
al Cărui Nume este Domnul .
Strigați de bucurie înaintea Lui!
5 În Lăcașul Său cel sfânt,
Dumnezeu este tatăl orfanilor și apărătorul văduvelor.
6 Dumnezeu dă o familie celor însingurați
și-i conduce spre belșug pe prizonieri.
Cei răzvrătiți însă locuiesc într-o regiune aridă.
7 Dumnezeule, când ai ieșit înaintea poporului Tău,
când ai mărșăluit prin deșert… Selah
8 Pământul s-a cutremurat,
cerurile au picurat
înaintea lui Dumnezeu, Cel al Sinaiului,
înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
9 Dumnezeule, Tu ai legănat ploile ca daruri de bunăvoie
și Ți-ai întărit moștenirea, când a fost obosită.
10 Adunarea Ta a locuit în ea,
Tu ai pregătit-o, în bunătatea Ta, pentru cel sărac, Dumnezeule!
11 Stăpânul a rostit un cuvânt,
iar femeile care duc vești sunt o mare armată:
12 „Regii armatelor fug, fug,
iar cea rămasă acasă împarte prada.
13 Chiar în timp ce voi vă odihniți printre staule,
aripile porumbelului sunt acoperite cu argint,
iar penele lui – cu aur sclipitor“.
14 Când i-a împrăștiat Cel Atotputernic pe regi,
ningea în Țalmon.
15 Muntele Bașanului este un munte al lui Dumnezeu,
muntele Bașanului este un munte cu multe piscuri.
16 Munți cu multe piscuri, de ce invidiați muntele
unde Îi place lui Dumnezeu să locuiască?
Cu siguranță Domnul va locui acolo pe vecie.
17 Carele lui Dumnezeu sunt cu miile și cu miile de mii.
Stăpânul se află printre ele, în Sinai, în Sfântul Lăcaș.
18 Te-ai suit în înălțime,
ai luat captivă captivitatea
și ai luat daruri pentru oameni,
chiar și pentru cei răzvrătiți,
pentru ca ei, Doamne Dumnezeule,
să locuiască acolo .
19 Binecuvântat să fie Stăpânul, Care ne poartă poverile zi de zi!
Dumnezeu este Salvatorul nostru. Selah
20 Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Care salvează.
Domnul, Stăpânul meu, ne poate salva de la moarte.
21 Cu siguranță Dumnezeu va zdrobi capul dușmanilor Săi,
creștetul celor ce umblă în nelegiuirile lor.
22 Stăpânul a zis: „Îi voi aduce înapoi din Bașan,
îi voi aduce înapoi din adâncurile mării,
23 ca să-ți înmoi picioarele în sânge,
iar limba câinilor tăi să-și ia partea din dușmanii tăi “.
24 Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale,
procesiunea intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcașul cel sfânt.
25 În față merg cântăreții, urmați de cei cu instrumente,
iar în centru sunt fetele cu tamburine.
26 Binecuvântați-L pe Dumnezeu în adunări,
pe Domnul – la izvoarele lui Israel!
27 Acolo se află și tânărul Beniamin, conducătorul lor,
căpeteniile lui Iuda, cu mulțimile lor,
căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
28 Dumnezeul tău a poruncit să fii puternic.
Arată-ne puterea Ta, Dumnezeule,
așa cum ai făcut și înainte pentru noi!
29 Datorită Templului Tău de la Ierusalim,
regii Îți vor aduce un dar.
30 Mustră fiara dintre trestii,
cireada de tauri dintre vițeii popoarelor,
care calcă în picioare bucățile de argint!
El a împrăștiat popoarele care-și găsesc plăcerea în război.
31 Din Egipt vor veni emisari;
Cuș va alerga cu mâinile întinse spre Dumnezeu.
32 Regate ale pământului, cântați-I lui Dumnezeu,
cântați spre lauda Stăpânului! Selah
33 Cântați spre lauda Celui Ce călărește în Ceruri, în Cerurile veșnice!
Iată, El face cu glasul Său un vuiet puternic!
34 Proclamați puterea lui Dumnezeu,
a Cărui maiestate este peste Israel
și a Cărui putere este în Ceruri.
35 Cât de temut ești Tu, Dumnezeule, din sanctuarele Tale!
Dumnezeul lui Israel, chiar El dă putere și vigoare poporului!
Binecuvântat să fie Dumnezeu!