Leviatanul
1 Poți tu să tragi Leviatanul cu o undiță? Sau să‐i apeși în jos limba cu o funie? 2 Poți tu să pui o papură în nările lui? Sau să‐i străpungi falca cu cârligul? 3 Îți va face el multe cereri? Sau îți va vorbi el vorbe blânde? 4 Va face el legământ cu tine ca să‐l iei slujitor în veac? 5 Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre? Sau îl vei lega tu pentru copilele tale? 6 Vor face cetele de pescari negustorie cu el? Îl vor împărți oare între negustori? 7 Îi vei umple tu pielea cu țepușe de fier sau capul cu ostia pescarilor? 8 Pune‐ți mâna pe el: ține minte lupta și nu mai face așa. 9 Iată, nădejdea lui este în zădar. Nu va fi aruncat jos cineva oare numai la privirea lui? 10 Nimeni nu este îndrăzneț ca să‐l întărâte. Deci cine va putea sta înaintea mea? 11 Cine mi‐a dat întâi ca să‐i plătesc înapoi? Tot sub toate cerurile este al meu! 12 Nu voi tăcea cu privire la mădularele lui, nici cu privire la puterea lui cea tare, nici cu privire la frumusețea armăturii sale. 13 Cine poate dezveli fața veșmântului său? Cine va veni înăuntrul frâului său îndoit? 14 Cine poate deschide ușile feței lui? De jur împrejurul dinților lui este groază. 15 Rândurile zalelor lui sunt mândria lui, închise împreună ca și cu o pecete strânsă. 16 Se țin una de alta așa că aerul nu le străbate. 17 Sunt lipite una de alta, sunt prinse împreună și nu se desprind. 18 Strănuturile lui fac să lucească lumină și ochii lui sunt ca geana zorilor. 19 Din gura lui izbucnesc flăcări și sar scântei de foc. 20 Din nările lui iese fum ca dintr‐o oală fierbinte și din papura ce arde. 21 Suflarea lui aprinde cărbuni și o flacără iese din gura lui. 22 În grumazul lui locuiește tăria și groaza joacă înaintea lui. 23 Mușchii lui cărnoși sunt lipiți împreună, stau ca turnați pe el, nu se pot clinti. 24 Inima lui este tare ca o piatră; da, tare ca piatra stătătoare de moară. 25 Când se ridică el, vitejii se tem, își ies din fire de spaimă. 26 Caută cineva a‐l lovi cu sabie, ea nu‐l prinde; nici sulița, nici săgeata, nici pavăza. 27 Pentru el fierul este pai și arama lemn putred. 28 Săgeata nu‐l face să fugă; pietrele praștiilor se prefac în pleavă înainte‐i. 29 Ghioaga este pleavă pentru el și râde de zgomotul suliței. 30 Părțile de dedesubt ale lui sunt ca țesuturi ascuțite; parcă întinde o grapă în noroi. 31 Face să clocotească adâncul ca o oală și face marea ca o oală de unsoare! 32 El face să strălucească o cărare după el; adâncul pare cărunt de bătrânețe. 33 Nimic nu i se aseamănă pe pământ: este făcut fără frică. 34 Privește orice este înalt: este împărat peste toți fiii mândriei.
1 Poți tu să prinzi leviatanul cu undița
sau să-i legi limba cu o funie?
2 Îi vei putea petrece papura prin nări
sau să-i străpungi cu un cârlig falca?
3 Îți va face el multe rugăminți?
Îți va vorbi el cu un glas dulce?
4 Va face el un legământ cu tine,
ca să-ți fie rob pe vecie?
5 Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre?
Îl vei lega tu ca să-ți înveselești fetele?
6 Fac pescarii negoț cu el?
Îl împart ei între negustori?
7 Îi vei acoperi pielea cu țepușe
și capul cu chingi?
8 Ridică-ți numai mâna împotriva lui,
și nu-ți va mai veni gust să-l lovești.
9 Iată că ești înșelat în așteptarea ta de a-l prinde:
numai să-l vezi, și cazi la pământ!
10 Nimeni nu este atât de îndrăzneț ca să-l întărâte.
Cine Mi s-ar împotrivi în față?
11 Cui sunt dator , ca să-i plătesc?
Sub cer totul este al Meu.
12 Vreau să mai vorbesc iarăși de mădularele lui și de tăria lui,
și de frumusețea întocmirii lui.
13 Cine-i va putea ridica veșmântul?
Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
14 Cine va putea deschide porțile gurii lui?
Șirurile dinților lui
cât sunt de înspăimântătoare!
15 Scuturile lui mărețe și puternice
sunt unite împreună ca printr-o pecete;
16 se țin unul de altul
și nici aerul n-ar putea trece printre ele.
17 Sunt ca niște frați care se îmbrățișează,
se apucă și rămân nedespărțiți.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina;
ochii lui sunt ca geana zorilor.
19 Din gura lui țâșnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
20 Din nările lui iese fum,
ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
21 Suflarea lui aprinde cărbunii
și gura lui aruncă flăcări.
22 Tăria lui stă în grumaz
și înaintea lui sare groaza.
23 Părțile lui cele cărnoase se țin împreună,
ca turnate pe el, neclintite.
24 Inima lui este tare ca piatra,
tare ca piatra de moară care stă dedesubt.
25 Când se scoală el, tremură vitejii
și spaima îi pune pe fugă.
26 Degeaba este lovit cu sabia;
căci sulița, săgeata și pavăza nu folosesc la nimic.
27 Pentru el, fierul este ca paiul,
arama, ca lemnul putred.
28 Săgeata nu-l pune pe fugă,
pietrele din praștie sunt ca pleava pentru el.
29 Nu vede în ghioagă decât un fir de pai
și râde la șuieratul săgeților.
30 Sub pântecele lui sunt țepi ascuțiți:
ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.
31 Face să clocotească fundul mării ca un cazan
și-l clatină ca pe un vas plin cu mir.
32 În urmă, el lasă o cărare luminoasă,
și adâncul pare ca pletele unui bătrân.
33 Pe pământ nimic nu-i este stăpân;
este făcut ca să nu se teamă de nimic.
34 Privește cu dispreț tot ce este înălțat,
este împăratul celor mai mândre dobitoace.”