Rugăciunea unuia care suferă și se căiește
Un psalm al lui David spre aducere aminte
1 Doamne , nu mă mustra în mânia ta și nici nu mă pedepsi în urgia ta.
2 Căci săgețile tale s‐au înfipt în mine și mâna ta apasă asupra mea.
3 Nimic nu este sănătos în carnea mea de iuțimea ta; nici liniște în casele mele de păcatul meu.
4 Căci nelegiuirile mele au trecut peste capul meu; ca o sarcină grea sunt prea grele pentru mine.
5 Rănile mele miros rău, curg, din pricina nebuniei mele.
6 Sunt încovoiat și gârbovit peste măsură, toată ziua umblu în jale.
7 Căci coapsele mele sunt pline de arsură și nu este nimic sănătos în carnea mea.
8 Sunt sleit, zdrobit peste măsură, răcnesc de neliniștea inimii mele.
9 O, Doamne, înaintea ta este tot dorul meu și suspinul meu nu este ascuns de tine.
10 Inima îmi bate tare, m‐a părăsit puterea și lumina ochilor mei, nici ea nu este cu mine.
11 Iubiții mei și prietenii mei stau departe de rana mea și rudele mele s‐au așezat departe.
12 Căci cei ce caută sufletul meu mi‐au întins curse , și cei ce caută nenorocirea mea vorbesc lucruri pierzătoare și cugetă planuri toată ziua.
13 Dar eu , ca un surd, n‐aud și sunt ca un mut ce nu‐și deschide gura.
14 Da, sunt ca un om care n‐aude și în a cărui gură nu sunt mustrări.
15 Căci în tine, Doamne, nădăjduiesc : Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: Să nu se bucure ei de mine! Când mi‐alunecă piciorul, ei se înalță împotriva mea.
17 Căci sunt aproape să cad și durerea mea este pururea înaintea mea.
18 Căci îmi voi mărturisi nelegiuirea, mă voi întrista de păcatul meu.
19 Dar vrăjmașii mei sunt plini de viață, sunt tari, și cei ce pe nedrept mă urăsc s‐au înmulțit.
20 Și cei ce răsplătesc cu rău pentru bine îmi sunt potrivnici pentru că urmez binele.
21 Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeul meu, nu te depărta de mine.
22 Grăbește‐te să‐mi ajuți, Doamne, mântuirea mea.
PSALMUL 38
Un psalm al lui David.
Spre aducere-aminte
1 Doamne , nu mă mustra în mânia Ta
și nu mă pedepsi în urgia Ta.
2 Căci săgețile Tale s-au înfipt în mine
și mâna Ta apasă asupra mea.
3 N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea din pricina mâniei Tale;
nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu.
4 Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu,
ca o povară grea sunt prea grele pentru mine.
5 Rănile mele miros greu și sunt pline de coptură,
în urma nebuniei mele.
6 Sunt gârbovit; peste măsură de istovit .
Toată ziua umblu plin de întristare.
7 Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele,
și n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
8 Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire;
tulburarea inimii mele mă face să gem .
9 Doamne, toate dorințele mele sunt înaintea Ta
și suspinele mele nu-Ți sunt ascunse.
10 Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește
și lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
11 Prietenii și cunoscuții mei se depărtează de rana mea
și rudele mele stau deoparte.
12 Cei ce vor să-mi ia viața își întind cursele ,
cei ce-mi caută nenorocirea spun răutăți
și toată ziua urzesc la înșelătorii.
13 Iar eu sunt ca un surd, n-aud;
sunt ca un mut, care nu deschide gura.
14 Sunt ca un om care n-aude
și în gura căruia nu este niciun răspuns.
15 Doamne, în Tine nădăjduiesc ;
Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!
16 Căci zic: „Nu îngădui să se bucure vrăjmașii mei de mine
și să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul !”
17 Căci sunt aproape să cad
și durerea mea este totdeauna înaintea mea.
18 Îmi mărturisesc fărădelegea,
mă doare de păcatul meu.
19 Dar vrăjmașii mei sunt plini de viață și plini de putere;
cei ce mă urăsc fără temei sunt mulți la număr.
20 Ei îmi întorc rău pentru bine,
îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
21 Nu mă părăsi, Doamne!
Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
Doamne, Mântuirea mea!