Despre căsătorie şi divorţ
1 Ridicându-se de acolo a venit în hotarele Iudeei, dincolo de Iordan. Acolo mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi, după cum obişnuia, le învăţa iarăşi. 2 Atunci s-au apropiat fariseii care, ca să-L ispitească, Îl întrebau dacă este îngăduit unui bărbat să îşi lase soţia. 3 Iar El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 Ei au răspuns: „Moise a îngăduit să-i scrie o carte de despărţire şi să o lase să plece.” 5 El le-a zis: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Dar încă de la începutul creaţiei Dumnezeu i-a făcut să fie împreună bărbat şi femeie. 7 De aceea, bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va lipi de femeia sa 8 şi vor fi amândoi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9 Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” 10 În casă însă, ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. 11 Iar El le-a zis: „Oricine, dacă îşi va lăsa soţia şi îşi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. 12 Iar femeia, dacă îşi va lăsa soţul şi îşi va lua alt bărbat, săvârşeşte adulter.”
Iisus şi copiii
13 Odată au adus la El nişte copii ca să-şi pună mâinile peste ei, iar ucenicii îi certau. 14 Şi văzându-i Iisus, s-a mâhnit şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine! Nu-i opriţi, căci a unora ca ei este Împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevărat vă spun, dacă cineva nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.” 16 Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-şi mâinile peste ei.
Tânărul bogat
17 Pe când ieşea în drum, a alergat către El cineva şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” 18 Iisus i-a spus: „De ce îmi zici bun? Nimeni nu este bun, în afară de Dumnezeu. 19 Ştii poruncile: Să nu ucizi! Să nu săvârşeşti adulter! Să nu dai mărturie mincinoasă! Să nu înşeli pe nimeni! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! 20 El I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea.” 21 Iar Iisus, privind la el, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un singur lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea o comoară în cer. Şi apoi vino şi urmează-mi.” 22 El însă, s-a întristat auzind aceste cuvinte şi a plecat mâhnit, căci avea multe averi.
23 Atunci Iisus, uitându-se în jur, le-a spus ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi!” 24 Şi ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Iisus vorbind iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu . 25 Mai uşor i-ar fi unei frânghii să treacă prin urechile acului decât unui bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” 26 Iar ei, înspăimântându-se şi mai mult, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?” 27 Privind la ei, Iisus a zis: „La oameni este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” 28 Petru a început să-i zică: „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat.” 29 Iisus a zis: „Adevărat vă spun, nu este nimeni din cei care şi-au lăsat casă, fraţi, surori, mamă sau tată, copii sau ţarine pentru Mine şi pentru evanghelie 30 şi care să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri: şi case, şi fraţi, şi surori, şi mame, şi copii, şi pământuri, iar în veacul care vine, viaţa veşnică. 31 Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi primii.”
A treia anunţare a morţii şi învierii lui Iisus
32 Pe când erau pe drum şi urcau la Ierusalim, Iisus mergea înaintea lor. Şi cei ce îl urmau erau cuprinşi de teamă. Şi iarăşi, luându-i deoparte pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să i se întâmple: 33 „Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor preoţi şi cărturarilor, care-L vor osândi la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. 34 Şi-L vor batjocori, Îl vor scuipa şi Îl vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”
Despre mărire şi slujire
35 Atunci au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedeu, zicându-i: „Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce-Ţi vom cere.” 36 El le-a zis: „Ce vreţi să fac pentru voi?” 37 Ei au răspuns: „Fă să stăm în slava Ta unul la dreapta şi altul la stânga Ta!” 38 Iisus însă le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi voi oare să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” 39 Ei I-au răspuns: „Putem!” Atunci Iisus le-a zis: „Veţi bea paharul pe care îl beau Eu şi vă veţi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu. 40 Dar nu Eu dau locurile de la dreapta sau de la stânga Mea, ci ele sunt pentru cei pentru care s-au pregătit.” 41 Când au auzind ceilalţi zece, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. 42 Dar Iisus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc cu putere. 43 Între voi să nu fie aşa, ci acela care vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru. 44 Iar cel care vrea să fie întâiul între voi să fie robul tuturor. 45 Fiindcă nici Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi.”
Vindecarea orbului din Ierihon
46 Şi au mers în Ierihon. Iar pe când ieşeau din Ierihon, El, ucenicii Lui şi o mare mulţime de oameni, iată că fiul lui Timeu, Bartimeu, un orb care cerşea, şedea la marginea drumului. 47 Auzind el că este Iisus Nazarineanul, a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48 Mulţi îl certau ca să tacă. Dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49 Oprindu-se Iisus, a zis: „Chemaţi-l!” Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă!” 50 Iar orbul, aruncând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. 51 Iisus l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” Şi orbul a răspuns: „Învăţătorule, să văd din nou.” 52 Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Şi îndată a văzut din nou şi L-a urmat pe Iisus pe cale.
Desfacerea căsătoriei
(Matei 19:1‑12)
1 Isus a plecat de acolo și a venit în ținutul Iudeei, dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou la El și, după obiceiul Său, a început iarăși să‑i învețe pe oameni . 2 Au venit la El niște farisei și, ca să‑L ispitească, L‑au întrebat dacă unui bărbat îi este îngăduit să‑și lase soția. 3 Drept răspuns, El le‑a zis: „Ce v‑a poruncit Moise?” 4 „Moise ”, au zis ei, „a îngăduit ca bărbatul să scrie un act de despărțire și s‑o lase .” 5 Isus le‑a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v‑a scris Moise porunca aceasta. 6 Dar, la începutul creației, parte bărbătească și parte femeiască i‑a făcut . 7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, 8 și cei doi vor fi un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup . 9 Așadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.” 10 În casă, ucenicii L‑au întrebat despre acest lucru. 11 El le‑a zis: „Oricine își lasă soția și se căsătorește cu alta săvârșește adulter împotriva ei. 12 Și dacă femeia își lasă bărbatul și se căsătorește cu altul, săvârșește adulter.”
Binecuvântarea copilașilor
(Matei 19:13‑15. Luca 18:15‑17)
13 I‑au adus niște copilași ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii i‑au certat [pe cei ce îi aduceau]. 14 Când a văzut Isus acest lucru, S‑a mâniat și le‑a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu‑i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15 Adevărat vă spun că cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea!” 16 Apoi, luându‑i în brațe, i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei.
Bogatul care căuta viața veșnică
(Matei 19:16‑26. Luca 18:18‑27)
17 Când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui și L‑a întrebat: „Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 18 „De ce Mă numești bun?” , i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. 19 Știi poruncile: nu ucizi ; să nu săvârșești adulter ; să nu furi ; să nu depui mărturie mincinoasă ; să nu înșeli; să‑i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta .” 20 El I‑a răspuns: „Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit din tinerețea mea.” 21 Isus, uitându‑Se cu dragoste la el, i‑a zis: „Un lucru îți mai lipsește: du‑te, vinde tot ce ai și dă‑le săracilor, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, [ia‑ți crucea] și urmează‑Mă!” 22 Întristat de aceste cuvinte, omul acela a plecat mâhnit de tot, căci avea multe averi. 23 Isus S‑a uitat în jur și le‑a zis ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!” 24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le‑a zis: „Copii, cât de greu este [pentru cei ce se încred în avuții] să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25 Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” 26 Ucenicii erau peste măsură de uluiți și ziceau unii către alții: „Atunci, cine poate să fie mântuit?” 27 Isus i‑a țintuit cu privirea și le‑a zis: „La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu, căci la El toate sunt cu putință !”
Moștenirea vieții veșnice
(Matei 19:27‑30. Luca 18:28‑30)
28 Petru a început să‑I zică: „Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.” 29 Isus i‑a răspuns: „Adevărat vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă, frați, surori, mamă, tată, [soție,] copii sau ogoare pentru Mine și pentru Evanghelie 30 și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu prigoniri, iar în veacul care vine, viața veșnică. 31 Mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți dintre cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
Isus vestește a treia oară moartea și învierea Sa
(Matei 20:17‑19. Luca 18:31‑34)
32 Se aflau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau înfricoșați. Luându‑i iarăși deoparte pe cei doisprezece, Isus a început să le vorbească despre cele ce aveau să I se întâmple: 33 „Iată, urcăm la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor‑preoți și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și‑L vor da în mâinile păgânilor, 34 care își vor bate joc de El, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî; dar după trei zile va învia.”
Cererea fiilor lui Zebedei
(Matei 20:20‑28)
35 Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la El și I‑au zis: „Învățătorule, am vrea să faci pentru noi ceea ce‑Ți vom cere.” 36 El le‑a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?” 37 „Dă‑ne”, I‑au zis ei, „să stăm unul la dreapta și altul la stânga Ta când vei fi în slava Ta!” 38 Isus le‑a răspuns: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care‑l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu?” 39 „Putem”, I‑au zis ei. Și Isus le‑a răspuns: Da, veți bea paharul pe care‑l beau Eu și veți fi botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu, 40 dar a sta la dreapta sau la stânga Mea nu Eu pot da, ci este pentru cei cărora le‑a fost pregătit.” 41 Auzind aceasta, cei zece au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan. 42 Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că cei priviți drept conducători ai popoarelor domnesc peste ele, iar mai‑marii lor stăpânesc asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie așa; cine va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru, 44 și cine va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor! 45 Căci Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți!”
Orbul Bartimeu
(Matei 20:29‑34. Luca 18:35‑43)
46 Au ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon împreună cu ucenicii Săi și cu o mulțime destul de numeroasă, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea la marginea drumului [și cerșea]. 47 Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige și să spună: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 48 Mulți îl certau ca să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 49 Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!” L‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește, scoală‑te, căci te cheamă!” 50 Orbul și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus. 51 Isus a luat cuvântul și i‑a zis: „Ce vrei să fac pentru tine?” Rabbuní”, I‑a răspuns orbul, „vreau să‑mi recapăt vederea!” 52 Și Isus i‑a zis: „Du‑te, credința ta te‑a mântuit!” Îndată el și‑a recăpătat vederea și a mers după El pe drum.