1 Şi mi-a arătat râul apei vieţii, strălucitor ca un cristal, ieşind din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, 2 în mijlocul pieţei cetăţii. De o parte şi de alta a râului era pomul vieţii, rodind de douăsprezece ori, dându-şi rodul în fiecare lună, iar frunzele pomului erau pentru tămăduirea neamurilor. 3 Şi nu va mai fi nimic blestemat. Iar în ea va fi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, iar robii Lui Îi vor sluji. 4 Ei Îi vor vedea faţa şi Numele Lui va fi pe fruntea lor. 5 Acolo nu va mai fi noapte şi nu va fi nevoie de lumina lămpii şi de lumina soarelui, fiindcă Domnul Dumnezeu va lumina peste ei şi ei vor domni în vecii vecilor.
6 Şi mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt adevărate şi vrednice de crezare, iar Domnul Dumnezeul duhurilor profeţilor l-a trimis pe îngerul Lui să le arate robilor Săi cele ce trebuie să se întâmple în curând.” 7 „Iată, Eu vin curând! Fericit este cel care păzeşte cuvintele profeţiei acestei cărţi!”
Epilog
8 Şi eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut acestea. Şi când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat lucrurile acestea. 9 Dar el mi-a spus: „Vezi să nu faci asta! Sunt slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei care păstrează cuvintele acestei cărţi. Lui Dumnezeu închină-te!” 10 Şi mi-a spus: „Nu pecetlui cuvintele profeţiei acestei cărţi, fiindcă vremea este aproape. 11 Cel care este nedrept să fie nedrept şi în continuare, cel care e necurat să continue să fie necurat, cel care e drept să facă dreptate în continuare, iar cel sfânt să continue să fie sfinţit!”
12 „Iată, Eu vin curând, iar plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum îi este fapta. 13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, începutul şi sfârşitul.”
14 Fericiţi cei care îşi spală veşmintele, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi să poată intra prin porţi în cetate. 15 Afară să rămână câinii şi vrăjitorii, desfrânaţii şi ucigaşii, idolatrii şi oricine iubeşte şi săvârşeşte minciuna!
16 „Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească acestea pentru Biserici. Eu sunt rădăcina şi mlădiţa lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.”
17 Iar Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Iar cel care aude să spună: „Vino!” Iar cel însetat să vină, cel care vrea să primească în dar apa vieţii.
Avertizări finale
18 Eu îi mărturisesc oricui ascultă cuvintele profeţiei acestei cărţi: dacă cineva le va mai adăuga ceva, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sunt adăugate în cartea aceasta. 19 Iar dacă cineva va scoate ceva din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea cea sfântă, care sunt arătate în această carte.
Încheiere
20 Cel care mărturiseşte acestea spune: „Da, vin curând!”
Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21 Harul Domnului Iisus să fie cu toţi!