Abiam
1 În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărățească peste Iuda Abiam. 2 A împărățit trei ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca , fata lui Abisalom. 3 El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui și inima lui n-a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. 4 Dar din pricina lui David, Domnul, Dumnezeul lui, i-a dat o lumină la Ierusalim, punându-l pe fiul lui după el și lăsând Ierusalimul în picioare. 5 Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului și nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieții lui, în afară de întâmplarea cu Urie, hititul. 6 Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul cât a trăit Roboam. 7 Celelalte fapte ale lui Abiam și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Între Abiam și Ieroboam a fost război. 8 Abiam a adormit cu părinții lui și l-au îngropat în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Asa.
Asa
9 În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa. 10 El a domnit patruzeci și unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom. 11 Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David. 12 I-a scos din țară pe sodomiți și a îndepărtat toți idolii pe care-i făcuseră părinții lui. 13 Și chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că-i făcuse un idol Astarteei. Asa i-a sfărâmat idolul și l-a ars în pârâul Chedron. 14 Dar înălțimile n-au pierit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieții lui. 15 El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său și de el însuși: argint, aur și vase.
Războiul dintre Asa și Baeșa
16 Între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor. 17 Baeșa , împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda și a întărit Rama , ca să-i împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre. 18 Asa a luat tot argintul și tot aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului și în vistieriile casei împăratului și l-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad , fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc . Împăratul Asa a trimis să-i spună: 19 „Să fie un legământ între mine și tine cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit un dar în argint și în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine!” 20 Ben-Hadad l-a ascultat pe împăratul Asa; a trimis căpeteniile oștirii lui împotriva cetăților lui Israel și au pustiit Iionul , Danul , Abel-Bet-Maaca , tot Chinerotul și toată țara lui Neftali. 21 Când a auzit Baeșa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama și s-a întors la Tirța. 22 Împăratul Asa a chemat tot Iuda, fără să lase laoparte pe cineva, și au ridicat pietrele și lemnul pe care le întrebuința Baeșa la întărirea Ramei; și împăratul Asa le-a întrebuințat la întărirea Ghebei lui Beniamin și a Mițpei . 23 Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui și tot ce a făcut și cetățile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Totuși, la bătrânețe , a fost bolnav de picioare. 24 Asa a adormit cu părinții lui și a fost îngropat cu părinții lui în cetatea tatălui său David. Și în locul lui a domnit fiul său Iosafat .
Domnia lui Nadab
25 Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel. 26 El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat pe calea tatălui său, săvârșind păcatele în care îl târâse tatăl său pe Israel. 27 Baeșa , fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui; și Baeșa l-a omorât la Ghibeton , care era al filistenilor, pe când Nadab și tot Israelul împresurau Ghibetonul. 28 Baeșa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit el în locul lui. 29 Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam. N-a lăsat să scape nimeni cu viață, ci a nimicit totul, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robul său Ahia din Silo, 30 din pricina păcatelor pe care le făcuse Ieroboam și în care îl târâse și pe Israel, mâniindu-L astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 31 Celelalte fapte ale lui Nadab și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 32 Între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieții lor.
Domnia lui Baeșa
33 În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul, la Tirța, Baeșa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci și patru de ani. 34 El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele în care îl târâse Ieroboam pe Israel.