Năvălirea lui Sanherib, împăratul Asiriei
1 După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda și a împresurat cetățile întărite, cu gând să pună mâna pe ele. 2 Ezechia, văzând că a venit Sanherib și că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3 s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui. 4 S-au strâns o mulțime de oameni și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?” 5 Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo , în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi. 6 A pus căpetenii de război peste popor și le-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetății. Vorbindu-le inimii, a zis: 7 „Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei și înaintea întregii mulțimi care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el! 8 Cu el este un braț de carne , dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta și va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.
Trimișii lui Sanherib
9 După aceea Sanherib, împăratul Asiriei, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună: 10 „Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: «Pe ce se bizuie încrederea voastră, de stați împresurați la Ierusalim? 11 Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, când zice: ‘Domnul , Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei’? 12 Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului și le-a dat porunca aceasta lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai unui altar și să aduceți tămâie numai pe el’? 13 Nu știți ce le-am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mâna mea? 14 Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinții mei a putut să-și izbăvească poporul din mâna mea, ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea? 15 Să nu vă amăgească Ezechia dar și să nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, al niciunei împărății n-a putut să-și izbăvească poporul din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!»” 16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva robului Său Ezechia. 17 Și a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n-au putut să-și izbăvească poporul din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu-Și va izbăvi poporul din mâna mea.” 18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, ca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim care era pe zid și să poată pune astfel stăpânire pe cetate. 19 Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omenești.
Nimicirea lui Sanherib
20 Împăratul Ezechia și prorocul Isaia , fiul lui Amoț, au început să se roage pentru lucrul acesta și au strigat către cer. 21 Atunci Domnul a trimis un înger, care i-a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Și împăratul s-a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22 Astfel i-a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. 23 Mulți I-au adus Domnului daruri în Ierusalim și i-au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălțat în ochii tuturor popoarelor.
Boala și moartea lui Ezechia
24 În vremea aceea Ezechia a fost bolnav de moarte. El I-a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit și i-a dat un semn. 25 Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26 Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia. 27 Ezechia a avut multe bogății și multă slavă. Și-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi și de toate lucrurile care se pot dori, 28 hambare pentru roadele de grâu, de must și de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29 Și-a zidit cetăți și a avut belșug de boi și de oi, căci Dumnezeu îi dăduse multe avuții. 30 Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. 31 Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să-l întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui. 32 Celelalte fapte ale lui Ezechia și faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoț, în Cartea împăraților lui Iuda și ai lui Israel. 33 Ezechia a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.