PSALMUL 85
Către mai-marele cântăreților. Un psalm al fiilor lui Core
1 Tu ai fost binevoitor cu țara Ta, Doamne!
I-ai adus înapoi pe prinșii de război ai lui Iacov,
2 ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
i-ai acoperit toate păcatele; (Oprire)
3 Ți-ai abătut toată aprinderea
și Te-ai întors din iuțimea mâniei Tale.
4 Întoarce-ne iarăși, Dumnezeu al mântuirii noastre!
Încetează-Ți mânia împotriva noastră!
5 În veci Te vei mânia pe noi?
În veci Îți vei lungi mânia?
6 Nu ne vei înviora iarăși,
ca să se bucure poporul Tău în Tine?
7 Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta
și dă-ne mântuirea Ta!
8 Eu voi asculta ce zice Dumnezeu Domnul,
căci El le vorbește de pace poporului Său și iubiților Lui,
numai ei să nu cadă iarăși în nebunie.
9 Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
pentru ca în țara noastră să locuiască slava.
10 Bunătatea și credincioșia se întâlnesc,
dreptatea și pacea se sărută.
11 Credincioșia răsare din pământ,
și dreptatea privește de la înălțimea cerurilor.
12 Domnul ne va da și fericirea,
și pământul nostru își va da roadele.
13 Dreptatea va merge și înaintea Lui
și-L va și urma, călcând pe urmele pașilor Lui.