Vedenia cu cele patru fiare
1 În primul an al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis și vedenii în minte, în timp ce era în patul lui. După aceea, el a scris visul. Începând istorisirea cuvintelor, 2 Daniel a spus astfel:
„În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat și iată că cele patru vânturi ale cerului au pornit pe marea cea mare. 3 Și patru fiare mari, diferite una de cealaltă, au ieșit din mare.
4 Prima semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.
5 Și, iată că o altă fiară, a doua, era ca un urs. Ea stătea culcată pe o parte, ținând trei coaste în gură, între colți. Și i s-a zis astfel: «Ridică-te și mănâncă multă carne!».
6 După aceea, m-am uitat și iată că mai era o alta, ca un leopard. Fiara aceasta avea pe spate patru aripi ca de pasăre și patru capete; și i s-a dat stăpânire.
7 După aceea, în timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat și iată că era o a patra fiară, înfricoșătoare, înspăimântătoare și foarte puternică. Avea două rânduri mari de dinți de fier, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. Era diferită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne.
8 Mă uitam cu atenție la coarne și iată că a apărut între ele un alt corn, mai mic, iar trei dintre primele coarne au fost dezrădăcinate dinaintea lui. Acest corn avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu aroganță. 9 M-am uitat până când
niște tronuri au fost așezate
și un Îmbătrânit de zile a luat loc.
Haina Lui era albă ca zăpada,
iar părul capului Său era ca lâna curată.
Tronul Lui era flăcări de foc,
iar roțile tronului erau un foc aprins.
10 Un râu de foc curgea
ieșind dinaintea Lui.
Mii de mii Îi slujeau
și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.
S-a ținut judecata
și niște cărți au fost deschise.
11 Am continuat să mă uit din cauza răsunetului cuvintelor trufașe pe care cornul acela le rostea. M-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost distrus și aruncat în foc, ca să fie ars. 12 Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieții până la o vreme și un timp anume .
13 În timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat
și iată, odată cu norii cerului,
venea Cineva Care era ca un fiu al omului.
El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de zile
și a fost adus înaintea Acestuia.
14 Lui I s-a dat stăpânirea, onoarea și Împărăția,
ca să-I slujească toate popoarele,
națiunile și oamenii de orice limbă!
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică,
o stăpânire care nu va trece,
iar Împărăția Lui nu va fi distrusă!
Interpretarea vedeniei
15 Eu, Daniel, m-am tulburat în duhul meu, și vedeniile din mintea mea m-au înspăimântat. 16 M-am apropiat de unul dintre cei ce stăteau în preajmă și i-am cerut adevărul cu privire la toate acestea.
El mi-a vorbit și mi-a făcut cunoscută interpretarea acestor lucruri: 17 «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi Împărăția și o vor stăpâni pe vecie, pentru veci de veci».
19 Apoi am dorit să mă lămuresc cu privire la fiara a patra, care era diferită de toate celelalte și foarte înfricoșătoare; avea colți de fier și gheare de bronz, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. 20 Am dorit să mă lămuresc și cu privire la cele zece coarne de pe capul ei, precum și cu privire la celălalt corn care ieșise și dinaintea căruia căzuseră trei, acel corn care avea ochi, o gură care vorbea cu aroganță și o înfățișare mai impunătoare decât a celorlalte. 21 M-am uitat iarăși și am văzut cum cornul acela a făcut război cu sfinții și a putut să-i învingă, 22 până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt și până când a sosit vremea când sfinții au luat în stăpânire Împărăția.
23 Iată ce mi -a zis: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea va fi diferită de toate celelalte împărății; va devora tot pământul, îl va călca în picioare și-l va sfărâma. 24 Iar cele zece coarne sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta. După ei se va ridica un altul, dar el va fi diferit de predecesorii săi și îi va umili pe trei împărați. 25 El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt și îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile și legea, iar sfinții vor fi dați în mâna lui o vreme, vremuri și o jumătate de vreme.
26 Dar va fi o judecată și i se va lua stăpânirea, ca să fie distrusă și nimicită pentru totdeauna. 27 Apoi domnia, stăpânirea și măreția împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și Îl vor asculta».
28 Aici s-au încheiat cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au înspăimântat foarte tare gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele în inima mea.
Cele patru împărății‑fiare și împărăția lui Dumnezeu
1 În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis; pe când dormea, prin minte i s‑au perindat vedenii . Apoi a scris visul, istorisind tot ce a văzut. 2 Daniel a început astfel:
„În vedenia mea de noapte, se făcea că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe Marea cea Mare. 3 Și din mare au ieșit patru fiare mari , diferite una de alta.
4 Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. Pe când mă uitam la ea , i‑au fost smulse aripile. A fost ridicată de jos , de la pământ, și pusă în picioare ca un om și i s‑a dat o inimă de om.5 Am văzut apoi o a doua fiară , asemenea unui urs ridicat pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s‑a zis: «Scoală‑te și mănâncă multă carne!»6 Și, în timp ce priveam, am văzut o alta, ca un leopard, care avea pe spate patru aripi de pasăre; fiara aceasta avea și patru capete și i s‑a dat stăpânire.7 După aceea, în vedenia mea de noapte, am văzut o a patra fiară, nespus de înfricoșătoare și deosebit de puternică; avea dinți mari de fier și mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne. 8 Mă uitam atent la coarne și se făcea că un alt corn, unul mic, a răsărit din mijlocul lor, și dinaintea acestui corn au fost smulse trei dintre primele coarne. Acest corn avea ochi ca de om și o gură care rostea vorbe pline de trufie.
9 Pe când mă uitam la el , s‑au pus niște tronuri,
și Cel-vechi-de‑zile S‑a așezat.
Haina Lui era albă ca neaua,
și pletele Lui, ca lâna albă, curată;
tronul Lui era de flăcări
și roțile lui, un foc aprins.
10 Un râu de foc curgea,
ieșind dinaintea Lui.
Mii de mii Îi slujeau
și miriade peste miriade Îi așteptau porunca .
Curtea de judecată s‑a așezat
și niște cărți au fost deschise.

11 Rămăsesem cu privirea ațintită la cornul acela din cauza cuvintelor pline de trufie pe care le rostea. M‑am tot uitat, până când fiara a fost ucisă, iar trupul ei a fost nimicit și dat pradă flăcărilor. (12 Și celelalte fiare fuseseră dezbrăcate de stăpânirea lor, dar le fusese prelungită viața până la un timp hotărât).

13 Pe când eram în vedenie, noaptea,
iată, cu norii cerului,
venea Cineva ca un fiu al omului;
El a ajuns la Cel‑vechi‑de‑zile
și a fost adus înaintea Lui.
14 I s‑a dat stăpânire, slavă și putere împărătească;
și toate popoarele , neamurile și limbile
Lui Îi vor sluji.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică ,
ce nu va trece nicidecum ;
și împărăția Lui nu va pieri niciodată .

15 Eu, Daniel, am rămas tulburat în duhul meu în urma celor arătate, iar vedeniile care mi se perindaseră prin minte m‑au înspăimântat. 16 M‑am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l‑am rugat să‑mi spună adevărul despre toate acestea. El mi‑a răspuns și mi‑a tâlcuit cele văzute astfel: 17 «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și o vor stăpâni în veac și în vecii vecilor.»
19 Apoi, am dorit să știu adevărul despre fiara a patra – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de înfricoșătoare: avea dinți de fier și gheare de aramă și mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea –, 20 despre cele zece coarne de pe capul ei și despre celălalt corn care răsărise și înaintea căruia căzuseră trei; cornul acesta avea ochi și o gură ce rostea vorbe pline de trufie și părea mai mare decât celelalte coarne. 21 Văzusem cum cornul acesta a făcut război cu sfinții și i‑a biruit, 22 până când a venit Cel‑vechi‑de‑zile și a fost rostită judecata în favoarea sfinților Celui Preaînalt. Apoi, a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția.
23 El mi‑a răspuns astfel: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ și care se va deosebi de toate celelalte. Ea va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și‑l va zdrobi. 24 Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați; iar după ei se va ridica altul, care se va deosebi de cei dinaintea lui și care va smeri trei împărați. 25 El va rosti vorbe împotriva Celui Preaînalt, îi va prigoni pe sfinții Celui Preaînalt și va căuta să schimbe vremurile și Legea. Ei vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. 26 Apoi se va așeza curtea de judecată și i se va lua stăpânirea, pentru ca, în cele din urmă, să fie nimicit pentru totdeauna. 27 Dar domnia , stăpânirea și mărirea tuturor împărățiilor de sub cer vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și‑L vor asculta!»”
28 Aici se încheie istorisirea. Eu, Daniel, am rămas foarte tulburat și mi‑a pierit culoarea din obraji; dar am păstrat descoperirea aceasta în inima mea.