1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice. 3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.
4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost luminați o dată pentru totdeauna, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine, 6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu. 8 Dacă însă dă spini și ciulini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.
9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit și continuați să-i slujiți pe sfinți. 11 Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate același devotament, ca să păstreze până la sfârșit o speranță deplină, 12 astfel încât să nu deveniți leneși, ci să urmați exemplul celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile.
Garanția promisiunii lui Dumnezeu
13 Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși, 14 zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii “ . 15 Și, astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea.
16 Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei. 17 În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. 19 Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului , 20 acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek.
1 De aceea, lăsând în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate , fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă va îngădui Dumnezeu.
4 Căci cei care au fost luminați odată, care au gustat din darul ceresc și s‑au făcut părtași Duhului Sfânt, 5 care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 dar care au căzut în apostazie este cu neputință să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7 Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul.
9 Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat și încă îi ajutați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit , 12 așa încât să nu fiți leneși , ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.
Făgăduința neclintită a lui Dumnezeu
13 Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a jurat pe Sine 14 și a zis:
Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult.
15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16 Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământul este o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor făgăduinței caracterul nestrămutat al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă înainte, 19 pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20 unde a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec .