Profeție împotriva Babilonului
1 Acesta este cuvântul rostit de Domnul prin profetul Ieremia, cu privire la Babilon și la țara caldeenilor:
2 „Anunțați și vestiți printre națiuni!
Înălțați un steag și vestiți!
Nu ascundeți nimic, ci spuneți:
«Babilonul va fi cucerit,
Bel va fi făcut de rușine,
Marduk va fi zdrobit!
Imaginile lui cioplite vor fi făcute de rușine
și idolii lui vor fi zdrobiți!».
3 Căci o națiune din nord va veni împotriva lui
și îi va preface țara într-un pustiu.
Nimeni nu va mai locui în ea!
De la oameni până la animale, toți vor fugi și vor pleca.

4 În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul,
„fiii lui Israel împreună cu fiii lui Iuda
vor veni și vor umbla plângând
și-L vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor.
5 Vor întreba care este drumul Sionului
și își vor întoarce privirile spre el.
Vor veni și se vor alipi de Domnul
printr-un legământ veșnic,
care nu va fi uitat niciodată!

6 Poporul Meu era o turmă de oi pierdute.
Păstorii lor le făceau să rătăcească,
abătându-le prin munți.
Umblau de pe munți pe dealuri.
Își uitaseră locul de odihnă.
7 Toți cei ce le găseau le devorau.
Dușmanii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovați,
căci ele au păcătuit împotriva Domnului, Staulul dreptății,
împotriva Domnului, Speranța strămoșilor lor».

8 Fugiți din Babilon,
ieșiți din țara caldeenilor
și fiți ca niște țapi în fruntea turmei!
9 Căci, iată, voi stârni și voi aduce împotriva Babilonului
o mulțime de națiuni mari din teritoriul de nord.
Ele se vor înșira la luptă împotriva lui
și îl vor cuceri.
Săgețile lor sunt ca ale unui viteaz priceput
care nu se întoarce cu mâinile goale.
10 Astfel, Caldeea va fi prada lor
și toți jefuitorii ei se vor sătura“,
zice Domnul.

11 „Pentru că v-ați bucurat și v-ați veselit
când ați jefuit moștenirea Mea,
pentru că ați sărit ca o juncană pe pășune
și ați nechezat ca armăsarii,
12 mama voastră va fi acoperită de rușine;
cea care v-a născut va fi făcută de rușine.
Iată, ea va ajunge ultima dintre națiuni;
va deveni un pustiu, un pământ uscat și fără apă.
13 Din cauza mâniei Domnului,
ea nu va mai fi locuită,
ci va deveni o pustietate.
Toți cei ce vor trece prin Babilon
se vor îngrozi și vor fluiera
din cauza tuturor rănilor lui.

14 Așezați-vă în linie de luptă împrejurul Babilonului,
voi, toți cei ce întindeți arcul!
Trageți împotriva lui, nu vă cruțați săgețile,
căci a păcătuit împotriva Domnului.
15 Strigați împotriva lui din toate părțile!
El se predă, turnurile îi cad
și zidurile îi sunt dărâmate.
De vreme ce este răzbunarea Domnului,
răzbunați-vă pe el
și faceți-i cum a făcut și el!
16 Nimiciți din Babilon pe semănător
și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului.
Din cauza sabiei asupritorului,
fiecare să se întoarcă la poporul său,
fiecare să fugă în țara sa!

17 Israel este o oaie rătăcită
pe care au vânat-o leii.
Primul care a devorat-o
a fost împăratul Asiriei,
iar ultimul care i-a sfărâmat oasele
a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului“.
18 De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel:
„Iată, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui,
așa cum l-am pedepsit și pe împăratul Asiriei.
19 Pe Israel însă îl voi aduce înapoi la pășunea lui;
el va paște pe Carmel și pe Bașan;
își va potoli foamea
pe dealurile Efraimului și Ghiladului.
20 În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul,
„se va căuta nelegiuirea lui Israel,
dar aceasta nu va mai fi,
se va căuta păcatul lui Iuda,
dar el nu se va mai găsi,
căci voi ierta rămășița pe care am cruțat-o.

21 Înaintează împotriva țării Merataim
și împotriva celor ce locuiesc în Pekod.
Urmărește-i, ucide-i și dă-i să fie nimiciți“,
zice Domnul.
„Fă-i tot ceea ce ți-am poruncit!
22 Zgomotul războiului este în țară
și prăpădul este mare.
23 Cum s-a rupt și s-a sfărâmat
ciocanul întregului pământ!
Cum a ajuns Babilonul
un motiv de groază printre națiuni!
24 Ți-am întins o capcană, Babilonule,
și ai fost prins fără să te aștepți!
Ai fost găsit și cucerit,
căci te-ai împotrivit Domnului.
25 Domnul Și-a deschis încăperea cu arme
și a scos de acolo armele mâniei Lui,
căci Stăpânul, Domnul Oștirilor, are o lucrare de făcut
în țara caldeenilor.
26 Veniți împotriva ei de departe,
deschideți-i grânarele,
ridicați-o ca pe niște snopi.
Dați-o să fie nimicită
și nu lăsați niciun supraviețuitor în ea.
27 Ucideți-i toți tăurașii!
Să se ducă să fie înjunghiați!
Vai de ei, căci le-a venit ziua!
A sosit vremea pedepsei lor!
28 Ascultați! Se aude glasul fugarilor
și al celor ce scapă din țara Babilonului
ca să proclame în Sion
răzbunarea Domnului, Dumnezeul nostru,
răzbunarea pentru Templul Său.

29 Chemați arcașii împotriva Babilonului,
chemați-i pe toți cei ce întind arcul.
Ridicați-vă tabăra de jur împrejurul lui;
nu lăsați pe nimeni să scape!
Răsplătiți-i potrivit cu faptele lui;
faceți-i potrivit cu tot ce a făcut și el,
căci s-a mândrit împotriva Domnului,
împotriva Sfântului lui Israel.
30 De aceea tinerii lor vor cădea în piețe;
toți războinicii lor vor fi reduși la tăcere în ziua aceea“,
zice Domnul.
31 „Iată, sunt împotriva ta, arogantule“,
zice Stăpânul, Domnul Oștirilor,
„căci ți-a sosit ziua,
ți-a venit vremea să fii pedepsit.
32 Arogantul acela se va împiedica și va cădea,
și nimeni nu-l va ajuta să se ridice.
Voi aprinde un foc în cetățile lui,
care îi va arde toate împrejurimile“.
33 Așa vorbește Domnul Oștirilor:
„Fiii lui Israel sunt asupriți
și fiii lui Iuda la fel.
Toți cei care i-au luat captivi îi țin strâns
și refuză să le dea drumul.
34 Dar Răscumpărătorul lor este puternic,
Domnul Oștirilor este Numele Lui.
El le va apăra cauza,
ca să aducă odihnă țării
și să-i facă pe locuitorii Babilonului să se agite.

35 Să vină sabia împotriva caldeenilor!“, zice Domnul.
„Să vină sabia împotriva celor ce locuiesc în Babilon,
împotriva conducătorilor și înțelepților lor.
36 Să vină sabia împotriva descântătorilor!
Ei vor deveni nebuni.
Să vină sabia împotriva vitejilor lor!
Ei vor fi înspăimântați.
37 Să vină sabia împotriva cailor și carelor lor
și împotriva tuturor străinilor care sunt în mijlocul lor.
Ei se vor teme ca niște femei.
Să vină sabia împotriva comorilor lor!
Ele vor fi jefuite.
38 Să vină uscăciune peste apele lor!
Ele vor seca.
Pentru că este o țară de chipuri cioplite,
și au înnebunit de groaza idolilor lor.

39 De aceea animalele deșertului vor locui acolo împreună cu hienele,
iar struții vor locui în ea.
Nu va mai fi locuit niciodată;
nu va mai fi locuit din generație în generație.
40 Așa cum a distrus Dumnezeu Sodoma și Gomora
și cetățile vecine“,
zice Domnul,
„tot astfel niciun om nu va mai locui acolo
și niciun fiu al omului nu se va mai stabili în el.

41 Iată, un popor vine din nord!
O națiune mare și regi mulți
au fost stârniți de la marginile pământului.
42 Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci,
sunt cruzi și fără milă.
Ca marea învolburată este vuietul lor,
când vin călare pe cai;
sunt pregătiți de luptă
împotriva ta, fiică a Babilonului!
43 Împăratul Babilonului a auzit vestea
și mâinile i-au slăbit.
L-a cuprins chinul,
l-a apucat durerea, ca pe o femeie care naște.
44 Iată, ca un leu care vine din desișul Iordanului
într-o pășune din preajma unui pârâu,
așa Mă voi repezi și Eu
și-l voi pune pe fugă din locul unde este.
Cine este cel ales de Mine ca să facă aceasta?
Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta?
Ce păstor Îmi poate sta împotrivă?

45 De aceea, ascultați planul Domnului,
pe care l-a făcut împotriva Babilonului,
și gândurile pe care le are
împotriva țării caldeilor:
sigur oamenii îi vor târî pe cei mici din turmă;
sigur El le va distruge pășunea.
46 La vuietul cuceririi Babilonului, pământul se cutremură
și un strigăt se aude printre națiuni“.
Nimicirea Babilonului și scăparea lui Israel
1 Cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul asupra Babilonului, asupra țării haldeilor, prin Ieremia, prorocul. 2 Spuneți între popoare, dați de știre și ridicați steagul! Dați de știre, nu ascundeți! Ziceți: Babilonul este luat! Bel este rușinat, Merodacul este sfărâmat! Idolii săi s‐au rușinat, chipurile sale s‐au sfărâmat! 3 Căci un neam se suie de la miazănoapte împotriva lui, care va face țara sa pustie și nimeni nu va locui în ea. De la om până la vită au fugit, s‐au dus. 4 În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul, copiii lui Israel vor veni, ei și copiii lui Iuda împreună, vor merge pe cale plângând și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor. 5 Vor întreba de calea Sionului cu fețele într‐acolo, zicând: Veniți și să ne lipim de Domnul cu un legământ veșnic care nu se va uita. 6 Poporul meu a fost o turmă de oi pierdute; păstorii lor i‐au rătăcit, i‐au abătut pe munți. Au mers de pe munte pe deal și au uitat locul de odihnă. 7 Toți câți i‐au găsit i‐au mâncat și potrivnicii lor au zis: Nu suntem vinovați, căci au păcătuit împotriva Domnului, locuința dreptății, împotriva Domnului, nădejdea părinților lor. 8 Fugiți din mijlocul Babilonului și ieșiți din țara haldeilor! Și fiți ca țapii înaintea turmei! 9 Căci iată, voi scula și voi face să se suie împotriva Babilonului o adunătură de neamuri mari din țara de la miazănoapte: și se vor înșira împotriva lui și va fi luat de acolo. Săgețile lor vor fi ca ale viteazului iscusit: niciuna nu se va întoarce goală. 10 Și Haldeea va fi o pradă: toți prădătorii ei se vor îndestula, zice Domnul. 11 Căci v‐ați bucurat , căci v‐ați veselit, prădători ai moștenirii mele; căci ați zburdat ca junca în iarbă și ați nechezat ca cei puternici. 12 Mama voastră se va rușina foarte mult, cea care v‐a născut va fi acoperită de ocară. Iată, va fi cea mai de pe urmă între neamuri, o pustie, un pământ sterp și o pustietate. 13 Din pricina mâniei Domnului va fi nelocuită, va fi cu totul pustie. Oricine va trece pe lângă Babilon va fi uimit și va fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înșirați‐vă împotriva Babilonului de jur împrejur, toți cei ce întindeți arcurile! Trageți cu săgeata asupra lui, nu cruțați săgețile! Căci a păcătuit împotriva Domnului. 15 Chiuiți împotriva lui de jur împrejur: El și‐a dat mâna, întăriturile sale cad, zidurile sale se surpă. Căci aceasta‐i răzbunarea Domnului. Răzbunați‐vă pe el. Faceți‐i cum a făcut și el. 16 Stârpiți din Babilon pe semănător și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Dinaintea sabiei asupritoare să se întoarcă fiecare la poporul său și să fugă fiecare la țara sa. 17 Israel este o oaie gonită. Leii l‐au izgonit . Mai întâi l‐a mâncat împăratul Asiriei și la urmă acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‐a sfărâmat oasele. 18 De aceea așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara sa cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. 19 Și voi întoarce pe Israel la pășunea sa și va paște pe Carmel și pe Basan și sufletul lui se va îndestula pe muntele lui Efraim și în Galaad. 20 În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul, nelegiuirea lui Israel se va căuta și nu va fi și păcatele lui Iuda, și nu se vor afla. Căci voi ierta pe cei ce‐i voi lăsa rămășiță. 21 Suie‐te împotriva țării îndoitei răsculări , împotriva ei și împotriva locuitorilor țării cercetării. Pustiește și nimicește în urmă‐le, zice Domnul, și fă întocmai cum ți‐am poruncit . 22 Un glas de luptă este în țară și nimicire mare! 23 Cum s‐a rupt și s‐a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul de groază printre neamuri! 24 Ți‐am întins o cursă și te‐ai prins, Babilonule, fără să prinzi de veste; ești aflat și ești prins. Căci te‐ai luptat împotriva Domnului. 25 Domnul și‐a deschis vistieria și a scos armele mâniei sale; căci Domnul Dumnezeul oștirilor are o lucrare în țara haldeilor. 26 Veniți împotriva lui din orice parte; deschideți‐i grânarele. Puneți‐l în grămezi ca snopii și nimiciți‐l și să nu‐i rămână nicio rămășiță! 27 Junghiați‐i toți taurii; să se pogoare la junghiere! Vai de ei! Căci le‐a venit ziua, vremea cercetării lor. 28 Glasul fugarilor și al celor scăpați din țara Babilonului ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului Dumnezeului nostru, răzbunarea templului său! 29 Chemați împreună arcașii împotriva Babilonului, toți cei ce încordează arcul: tăbărâți împotriva lui de jur împrejur! Să nu scape nimeni din el. Răsplătiți‐i după fapta sa, faceți‐i după toate cele ce a făcut. Căci s‐a semețit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel. 30 De aceea tinerii săi vor cădea pe ulițe și toți bărbații săi de război vor fi nimiciți în ziua aceea, zice Domnul. 31 Iată, eu sunt împotriva ta, semeție, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Căci ți‐a venit ziua , vremea ca să te cercetez. 32 Și semeția se va poticni și va cădea și nimeni nu o va ridica. Și voi aprinde un foc în cetățile sale și va arde toate împrejurimile sale. 33 Așa zice Domnul oștirilor: Copiii lui Israel și copiii lui Iuda au fost apăsați împreună: și toți cei ce i‐au luat robi i‐au ținut strâns: n‐au voit să le dea drumul. 34 Răscumpărătorul lor este puternic; numele lui este Domnul oștirilor. El le va apăra pricina ca să dea odihnă țării și va tulbura pe locuitorii Babilonului. 35 O sabie este asupra haldeilor, zice Domnul, și asupra locuitorilor Babilonului și asupra mai marilor săi și asupra înțelepților săi! 36 O sabie este asupra lăudăroșilor ca să înnebunească! O sabie este asupra vitejilor săi și se vor înspăimânta! 37 O sabie este asupra cailor săi și asupra carelor sale și asupra amestecăturii lui care este în mijlocul lui și vor ajunge ca femeile! O sabie este asupra vistieriilor lui și vor fi jefuite! 38 Uscăciune este asupra apelor sale și se vor usca! Căci este o țară de chipuri cioplite și sunt nebuni după grozăvii. 39 De aceea fiarele sălbatice ale pustiei și șacalii vor locui acolo și struții vor locui în el și în veac nu va mai fi locuit : și nu va fi locuit din neam în neam. 40 Așa cum a surpat Dumnezeu Sodoma și Gomora și cetățile lor vecine, zice Domnul, așa niciun om nu va locui acolo, niciun fiu de om nu va sta vremelnic în el. 41 Iată, un popor vine de la miazănoapte și un neam mare și împărați mulți se vor scula de la marginile pământului! 42 Ei apucă arcul și sulița , sunt nemiloși, fără milă, glasul lor mugește ca marea și încalecă pe cai, înșirați, fiecare, ca un bărbat de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului. 43 Împăratul Babilonului a auzit știrea lor și mâinile sale s‐au moleșit: l‐a cuprins strâmtorare și dureri ca ale unei femei în facere. 44 Iată , se va sui ca un leu din umflarea Iordanului împotriva locuinței tari: dar deodată îl voi face să fugă de la el. Și oricine este un om ales îl voi pune peste el. Căci cine este ca mine? Și cine îmi va hotărî vremea? Și cine este păstorul care să stea înaintea mea? 45 De aceea ascultați sfatul Domnului pe care l‐a făcut împotriva Babilonului și gândurile lui pe care le‐a gândit împotriva țării haldeilor: De nu‐i vor trage cei mici ai turmei! De nu le va pustii staulele lor peste ei! 46 Se zguduie pământul de vuietul luării Babilonului și strigătul lor s‐a auzit între neamuri.