PSALMUL 78
O cântare a lui Asaf
1 Ascultă , poporul meu, învățăturile mele!
Luați aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura și vorbesc în pilde,
vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce știm,
ce ne-au povestit părinții noștri,
4 nu vom ascunde de copiii lor,
ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,
puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov,
a dat o Lege în Israel
și a poruncit părinților noștri
să-și învețe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște
și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să păzească poruncile Lui.
8 nu fie ca părinții lor,
un neam neascultător și răzvrătit,
un neam care n-avea o inimă tare
și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9 Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul,
au dat dosul în ziua luptei,
10 pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu,
și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11 Au dat uitării lucrările Lui,
minunile Lui, pe care li le arătase.
12 Înaintea părinților lor, El făcuse minuni
în țara Egiptului, în câmpia Țoan.
13 A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea,
ridicând apele ca un zid.
14 I -a călăuzit ziua cu un nor
și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15 A despicat stânci în pustie
și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.
16 A făcut să țâșnească izvoare din stânci
și să curgă ape ca niște râuri.
17 Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui,
n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu
și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20 Iată că El a lovit stânca, de au curs ape
și s-au vărsat șiroaie.
Dar va putea El să dea și pâine
sau să facă rost de carne poporului Său?”
21 Domnul a auzit și S-a mâniat.
Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov
și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
22 pentru că n-au crezut în Dumnezeu,
pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
23 El a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerurilor:
24 a plouat peste ei mană de mâncare
și le-a dat grâu din cer.
25 Au mâncat cu toții pâinea celor mari
și le-a trimis mâncare să se sature.
26 A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit
și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
27 A plouat peste ei carne ca pulberea
și păsări înaripate cât nisipul mării;
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,
de jur împrejurul locuințelor lor.
29 Ei au mâncat și s-au săturat din destul:
Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
30 Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta,
mâncarea le era încă în gură,
31 când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor,
a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei
și a doborât pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască
și n-au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare,
le-a curmat anii printr-un sfârșit năpraznic.
34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau,
se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;
35 își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor
și că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.
36 Dar Îl înșelau cu gura
și-L mințeau cu limba.
37 Inima nu le era tare față de El
și nu erau credincioși legământului Său.
38 Totuși , în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește;
Își oprește de multe ori mânia
și nu dă drumul întregii Lui urgii.
39 El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne,
o suflare care trece și nu se mai întoarce.
40 De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie!
De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
41 Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu
și să întărâte pe Sfântul lui Israel.
42 Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui,
de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș,
43 de minunile pe care le-a făcut în Egipt
și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan.
44 Cum le-a prefăcut râurile în sânge
și n-au putut să bea din apele lor.
45 Cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat
și broaște care i-au nimicit.
46 Cum le-a dat holdele pradă omizilor,
rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47 Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră,
și smochinii din Egipt cu grindină.
48 Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei
și turmele pradă focului cerului.
49 El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă,
urgia, iuțimea și necazul:
o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50 Cum Și-a dat drum slobod mâniei,
nu le-a scăpat sufletul de la moarte
și le-a dat viața pradă molimei;
51 cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt,
pârga puterii în corturile lui Ham.
52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi,
și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie.
53 Cum i-a dus fără nicio grijă,
ca să nu le fie frică,
iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.
54 Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt ,
spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat.
55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor,
le-a împărțit țara în părți de moștenire
și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul
Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui
și n-au ținut poruncile Lui.
57 Ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor,
s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător,
58 L-au supărat prin înălțimile lor
și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
59 Dumnezeu a auzit și S-a mâniat,
și a urgisit rău de tot pe Israel.
60 A părăsit locuința Lui din Silo,
cortul în care locuia între oameni.
61 Și-a dat slava pradă robiei
și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului.
62 A dat pradă sabiei pe poporul Lui
și S-a mâniat pe moștenirea Lui.
63 Pe tinerii lui i-a ars focul
și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
64 Preoții săi au căzut uciși de sabie,
și văduvele lui nu s-au bocit.
65 Atunci, Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit,
ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66 și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau,
acoperindu-i cu veșnică ocară.
67 Însă a lepădat cortul lui Iosif
și n-a ales seminția lui Efraim,
68 ci a ales seminția lui Iuda,
Muntele Sionului, pe care-l iubește.
69 Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt
și tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70 A ales pe robul Său David
și l-a luat de la staulele de oi.
71 L-a luat dindărătul oilor care alăptau,
ca să pască pe poporul Său Iacov și pe moștenirea Sa Israel.
72 Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită
și i-a povățuit cu mâini pricepute.
Psalmul 78
Un maschil al lui Asaf
1 Poporul meu, ascultă învățătura mea!
Plecați-vă urechea la cuvintele gurii mele!
2 Îmi voi deschide gura să spun un proverb;
voi rosti lucruri ascunse din trecut,
3 pe care le-am auzit, pe care le-am învățat,
pe care ni le-au istorisit părinții noștri.
4 Nu le vom ascunde de fiii noștri,
ci vom proclama generației următoare
faptele demne de laudă ale Domnului,
puterea Lui și minunile pe care le-a înfăptuit.
5 El a ridicat o mărturie în Iacov,
a stabilit o Lege în Israel
și a poruncit părinților noștri
s-o facă cunoscută fiilor lor,
6 pentru ca generația următoare,
fiii care se vor naște, s-o cunoască
și apoi să se ridice și s-o istorisească fiilor lor,
7 pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să-I împlinească poruncile,
8 ca să nu fie ca strămoșii lor,
o generație neascultătoare și răzvrătită,
o generație care nu și-a pregătit inima
și al cărei duh n-a fost credincios lui Dumnezeu.

9 Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 n-au ținut legământul lui Dumnezeu,
au refuzat să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat lucrările
și minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoșilor lor
în regiunea Țoan din țara Egiptului.
13 A despărțit marea și i-a trecut prin ea,
ridicând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
și toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în deșert,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
și să curgă apa râuri-râuri.

17 Dar ei și-au înmulțit păcatele față de El,
răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în deșert.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în deșert?
20 Iată, El a lovit stânca
din care a țâșnit apa și s-au revărsat pârâuri,
însă va putea El oare să ne dea și pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“.
21 De aceea Domnul a auzit și S-a mâniat.
S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că n-au crezut în Dumnezeu
și nu s-au încrezut în ajutorul Lui.
23 El a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerurilor.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană, ca să aibă de mâncare,
și le-a dat grâu din cer.
25 Fiecare a mâncat pâinea celor măreți,
și le-a trimis hrană din belșug.
26 A stârnit în ceruri vântul de est
și a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat carne peste ei, multă ca pulberea,
și înaripate, multe ca nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuințelor lor.
29 Au mâncat și s-au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-și astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu s-a și dezlănțuit împotriva lor,
omorându-i pe cei mai viguroși dintre ei
și doborându-i pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
și n-au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le-a pus capăt zilelor în deșertăciune
și anilor lor în groază.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau și-L căutau pe Dumnezeu cu ardoare;
35 își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înșelau cu gura lor
și cu limba lor Îl mințeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
și nu erau credincioși legământului Său.
38 Totuși, El a fost milostiv;
El a făcut ispășire pentru nelegiuire
și nu a distrus.
De multe ori Și-a retras mânia
și nu Și-a aprins întreaga Lui furie.
39 Și-a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.

40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deșert
și L-au întristat în pustiu!
41 S-au răzvrătit și L-au ispitit pe Dumnezeu,
îndurerându-L astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu și-au amintit de ajutorul Lui,
de ziua când i-a scăpat de dușmani,
43 când Și-a înfăptuit semnele în Egipt
și minunile Sale în regiunea Țoan.
44 Le-a transformat râurile în sânge
și n-au mai putut să bea din pârâurile lor.
45 A trimis împotriva lor roiuri de muște care i-au devorat
și broaște care i-au distrus.
46 Le-a dat roadele pradă omizii,
iar munca lor pradă lăcustei.
47 Le-a ruinat viile cu grindină,
și sicomorii cu vijelie.
48 Le-a dat vitele pradă grindinei,
iar cirezile pradă fulgerelor.
49 Și-a trimis împotriva lor mânia Lui,
furia, indignarea și necazul,
îngeri aducători de nenorociri.
50 Și-a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându-le viața pe mâna molimei.
51 I-a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului,
primele roade ale vigorii celor din corturile lui Ham.
52 A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi
și i-a condus prin deșert ca pe o turmă.
53 I-a condus în siguranță, ca să nu le fie groază,
în timp ce pe dușmanii lor i-a acoperit marea.
54 I-a adus în teritoriul Lui cel sfânt,
la muntele pe care l-a câștigat dreapta Sa.
55 A alungat dinaintea lor națiuni,
le-a dat teritoriul în moștenire
și a făcut ca semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.

56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
și s-au răzvrătit împotriva Lui;
n-au păzit învățăturile Lui.
57 S-au depărtat și au fost necredincioși,
asemenea strămoșilor lor.
S-au schimbat și au devenit ca un arc înșelător.
58 L-au provocat la mânie prin înălțimile lor,
iar prin chipurile lor cioplite I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, S-a mâniat
și l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Și-a părăsit Tabernaculul din Șilo,
Cortul pe care-l așezase printre oameni.
61 Și-a lăsat puterea în captivitate
și măreția – în mâna dușmanului.
62 Și-a dat poporul pradă sabiei
și S-a mâniat pe moștenirea Lui.
63 Tinerii Lui au fost nimiciți de foc,
iar fecioarele Lui n-au mai fost lăudate.
64 Preoții Lui au căzut loviți de sabie,
iar văduvele Lui n-au mai bocit.

65 Atunci Stăpânul S-a trezit, ca unul care dormise,
ca un viteaz doborât de vin.
66 Și-a înlăturat dușmanii,
i-a acoperit cu rușine pentru totdeauna.
67 Totuși, El a respins Cortul lui Iosif
și nu a ales seminția lui Efraim.
68 A ales însă seminția lui Iuda
și muntele Sion, pe care-l iubește.
69 Și-a construit Sfântul Lăcaș ca înălțimile,
ca pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, slujitorul Lui,
l-a luat de la staulele oilor
71 și l-a adus dinapoia mieilor
ca să-l păstorească pe poporul Său, Iacov,
și pe Israel, moștenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăție de inimă
și i-a condus cu mâini pricepute.