Urare
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții care sunt în toată Ahaia: 2 har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Mângâierile apostolului
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să-i putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere. 6 Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere. 8 Într-adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. 9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care învie morții. 10 El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. 11 Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
Mărturia cugetului apostolului
12 Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și o curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. 13 Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți cunoaște, 14 cum ați și cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus. 15 În această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har. 16 Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17 În luarea hotărârii acesteia am lucrat eu în chip ușuratic? Sau hotărârile mele sunt niște hotărâri pe care le iau în felul lumii , ca să fie în mine „da, da” și „nu, nu”? 18 Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n-a fost și „da”, și „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan și prin Timotei, n-a fost „da” și „nu”, ci în El nu este decât „da”. 20 Într-adevăr , făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea și „amin”-ul pe care-l spunem noi prin El este spre slava lui Dumnezeu. 21 Și Cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și care ne-a uns este Dumnezeu. 22 El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
Pricina amânării venirii
23 Îl iau pe Dumnezeu martor față de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț. 24 Nu că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care se află în toată Ahaia: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.
Rugăciune de mulţumire
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor mângâierilor, 4 care ne mângâie în orice suferinţă a noastră, ca şi noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice suferinţă prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi şi noi de Dumnezeu. 5 Căci după cum sunt din belşug pătimirile lui Hristos pentru noi, la fel, prin Hristos, este din belşug şi mângâierea noastră. 6 Aşadar, când suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; când suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea care vă face să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi. 7 Şi nădejdea noastră în ceea ce vă priveşte este neclintită, ştiind că, după cum sunteţi părtaşi la pătimirile noastre, tot aşa sunteţi şi la mângâieri.
8 Fiindcă, fraţilor, vrem să ştiţi şi voi prin ce necaz am trecut în Asia, un necaz de care am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, încât ne pierduserăm nădejdea de a mai trăi. 9 Am crezut chiar că suntem condamnaţi la moarte, ca să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care învie morţii. 10 El ne-a scăpat de o astfel de moarte şi ne va scăpa, şi noi avem această nădejde că ne va scăpa din nou, 11 fiind ajutaţi prin rugăciunea voastră pentru noi, astfel încât prin darul dobândit de mai mulţi oameni, mulţi să aducă mulţumiri pentru noi.
Amânarea vizitei
12 Căci aceasta este mândria noastră: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat, în lume şi mai ales faţă de voi, cu sinceritatea şi nevinovăţia lui Dumnezeu, nu cu înţelepciunea omenească, ci cu harul lui Dumnezeu. 13 Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi sper că până la sfârşit veţi înţelege, 14 după cum aţi înţeles deja, că mândria voastră suntem noi, iar voi sunteţi mândria noastră în ziua Domnului nostru Iisus.
15 Cu această încredinţare voiam să vin mai întâi la voi, ca să primiţi un al doilea har. 16 De la voi să trec în Macedonia, apoi, din nou, din Macedonia să mă întorc la voi, iar voi să mă ajutaţi să plec în Iudeea. 17 Aşadar, plănuind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate? Sau ceea ce vreau, vreau oare după trup, astfel încât în mine să fie în acelaşi timp şi da şi nu? 18 Martor este Dumnezeu că faţă de voi cuvântul nostru nu este şi „da” şi „nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel pe care noi L-am vestit printre voi – eu, Silvan şi Timotei – nu a fost şi „da” şi „nu”, ci în el, nu a fost decât „da!” 20 Şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu au devenit în El „da”. Şi de aceea, prin El, îi înălţăm lui Dumnezeu „aminul” nostru pentru slava sa. 21 Iar Dumnezeu este cel care ne întăreşte şi pe noi şi pe voi în Hristos. El ne-a uns, 22 ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
23 Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu că nu am mai venit la Corint fiindcă am vrut să vă cruţ. 24 Nu că am fi noi stăpâni pe credinţa voastră, ci lucrăm împreună pentru bucuria voastră, fiindcă aţi rămas tari în credinţă.