Cartea neamului lui Isus Hristos
1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2 Avraam l-a născut pe Isaac; Isaac l-a născut pe Iacov; Iacov i-a născut pe Iuda și pe frații lui; 3 Iuda i-a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares l-a născut pe Esrom; Esrom l-a născut pe Aram; 4 Aram l-a născut pe Aminadab; Aminadab l-a născut pe Naason; Naason l-a născut pe Salmon; 5 Salmon l-a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz l-a născut pe Obed, din Rut; Obed l-a născut pe Iese; 6 Iese l-a născut pe împăratul David. Împăratul David l-a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; 7 Solomon l-a născut pe Roboam; Roboam l-a născut pe Abia; Abia l-a născut pe Asa; 8 Asa l-a născut pe Iosafat; Iosafat l-a născut pe Ioram; Ioram l-a născut pe Ozia; 9 Ozia l-a născut pe Ioatam; Ioatam l-a născut pe Ahaz; Ahaz l-a născut pe Ezechia; 10 Ezechia l-a născut pe Manase; Manase l-a născut pe Amon; Amon l-a născut pe Iosia; 11 Iosia i-a născut pe Iehonia și pe frații lui, pe vremea strămutării în Babilon. 12 După strămutarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel; Salatiel l-a născut pe Zorobabel ; 13 Zorobabel l-a născut pe Abiud; Abiud l-a născut pe Eliachim; Eliachim l-a născut pe Azor; 14 Azor l-a născut pe Sadoc; Sadoc l-a născut pe Achim; Achim l-a născut pe Eliud; 15 Eliud l-a născut pe Eleazar; Eleazar l-a născut pe Matan; Matan l-a născut pe Iacov; 16 Iacov l-a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos. 17 Deci de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri de toate, de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Nașterea lui Isus Hristos
18 Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa:
Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt . 19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii, de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns. 20 Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui poporul Lui de păcatele sale.” 22 Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: 23 „Iată , fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. 24 Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului și a luat-o la el pe nevasta sa. 25 Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un Fiu . Și el I-a pus numele Isus.
Genealogia lui Iisus
1 Cartea genealogiei lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam:
2 Din Avraam s-a născut Isaac, din Isaac s-a născut Iacov, din Iacov s-au născut Iuda şi fraţii lui 3 din Iuda s-au născut Fares şi Zara, născuţi de Tamar, din Fares s-a născut Esrom, din Esrom s-a născut Aram, 4 din Aram s-a născut Aminadab, din Aminadab s-a născut Naason, din Naason s-a născut Salmon, 5 din Salmon Booz, născut de Rahab, din Booz Obed, născut de Rut, din Obed s-a născut Iese, 6 din Iese s-a născut regele David. Din regele David s-a născut Solomon, din soţia lui Urie, 7 din Solomon s-a născut Roboam, din Roboam s-a născut Abia, din Abia s-a născut Asa, 8 din Asa s-a născut Iosafat, din Iosafat s-a născut Ioram, din Ioram s-a născut Ozia, 9 din Ozia s-a născut Ioatam, din Ioatam s-a născut Ahaz, din Ahaz s-a născut Ezechia, 10 din Ezechia s-a născut Manase, din Manase s-a născut Amon, din Amon s-a născut Iosia, 11 din Iosia s-au născut Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.
12 După strămutarea în Babilon, din Iehonia s-a născut Salatiel, din Salatiel s-a născut Zorobabel, 13 din Zorobabel s-a născut Abiud, din Abiud s-a născut Eliachim, din Eliachim s-a născut Azor, 14 din Azor s-a născut Ţadoc, din Ţadoc s-a născut Achim, din Achim s-a născut Eliud, 15 din Eliud s-a născut Eleazar, din Eleazar s-a născut Matan, din Matan s-a născut Iacov, 16 din Iacov s-a născut Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos.
17 Aşadar, de la Avraam până la David sunt paisprezece generaţii; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece generaţii; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece generaţii.
Naşterea lui Iisus
18 Iar naşterea lui Hristos a fost aşa: Maria, mama lui, fiind logodită cu Iosif, şi înainte ca ei să locuiască împreună, a aflat că poartă în pântece un prunc de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, bărbatul ei, era un om drept şi nu dorea să o dea în vileag, ci voia s-o lase pe ascuns.
20 Pe când el se gândea la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis şi i-a zis: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, femeia ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcatele lui.”
22 Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ce a zis Domnul prin profetul:
23 Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte un Fiu
şi-L vor numi Emanuel,
care înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului şi a luat-o la el pe Maria. 25 Şi nu a cunoscut-o până ce nu a născut un fiu; şi I-a pus numele Iisus.