Unirea credinței
1 Vă sfătuiesc dar eu , cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, 2 cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste 3 și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii ! 4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez . 6 Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor , care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți. 7 Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. 8 De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă și le-a dat daruri oamenilor.” 9 Și acest „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părțile mai de jos ale pământului? 10 Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. 11 Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști , pe alții păstori și învățători , 12 pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13 până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare , la înălțimea staturii plinătății lui Hristos, 14 ca să nu mai fim copii , plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, 15 ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16 Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.
Sfințenia creștină
17 Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, 18 având mintea întunecată , fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor. 19 Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. 20 Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos; 21 dacă , cel puțin, L-ați ascultat și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați 22 cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare, 23 și să vă înnoiți în duhul minții voastre 24 și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și o sfințenie pe care le dă adevărul. 25 De aceea, lăsați-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să-i spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora. 26 „Mâniați-vă , și nu păcătuiți!” Să nu apună soarele peste mânia voastră 27 și să nu-i dați prilej Diavolului. 28 Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să-i dea celui lipsit. 29 Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să le dea har celor ce-l aud. 30 Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării . 31 Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. 32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos!
Unitatea trupului Bisericii
1 Aşadar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, vă îndemn să vă purtaţi vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, 2 cu toată smerenia, blândeţea şi îndelungă răbdarea. Îngăduiţi-vă unii pe alţii cu dragoste 3 şi străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii. 4 Este un singur trup şi un singur Duh, aşa cum una este nădejdea la care aţi fost chemaţi; 5 un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, 6 un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toţi, prin toţi şi în toţi.
7 Însă fiecăruia dintre noi i-a fost dăruit harul după măsura darului lui Hristos. 8 De aceea spune:
Urcând pe înălţime a luat robi
şi a dat daruri oamenilor.
9 Dar ce altceva înseamnă a urcat dacă nu şi că a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului? 10 Cel ce a coborât este şi Cel ce a urcat mai presus de toate cerurile, ca să umple totul. 11 Şi El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, 12 ca să îi pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om desăvârşit, la măsura staturii depline a lui Hristos. 14 El a făcut aceasta ca noi să nu mai fim copii, clătinaţi de valuri şi purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin viclenia oamenilor, prin îndemânarea lor de a aduce rătăcirea, 15 ci, dimpotrivă, spunând adevărul cu dragoste, să creştem în toate privinţele în El, cel care este capul, Hristos. 16 Din El, întregul trup, bine alcătuit şi legat prin încheieturile prin care este susţinut, creşte şi se zideşte în dragoste, făcându-şi fiecare în parte lucrarea.
Omul cel vechi şi omul cel nou
17 Prin urmare, vă spun şi mărturisesc în Domnul: nu mai trăiţi aşa cum trăiesc neamurile în deşertăciunea minţii lor. 18 Ele au mintea întunecată şi sunt înstrăinate de viaţa lui Dumnezeu, din cauza lipsei lor de cunoaştere, prin împietrirea inimii lor. 19 Ei au pierdut orice urmă de simţire şi săvârşesc cu lăcomie ceea ce este imoral şi pervers. 20 Însă nu aşa L-aţi cunoscut voi pe Hristos, 21 dacă, într-adevăr, L-aţi auzit şi aţi învăţat despre El, conform adevărului în Iisus. 22 Voi aţi fost învăţaţi ca, în privinţa purtării voastre din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică din cauza poftelor amăgitoare. 23 Aţi fost învăţaţi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre 24 şi să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului.
Principii pentru viaţa cea nouă
25 De aceea, părăsind minciuna, fiecare să spună aproapelui său adevărul, fiindcă facem parte din acelaşi trup. 26 Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră 27 şi să nu-i daţi prilej diavolului. 28 Hoţul să nu mai fure, ci, dimpotrivă, să se ostenească lucrând cu mâinile lui ceea ce este bine, ca să dea celui ce are nevoie. 29 Nici un cuvânt rău să nu vă iasă din gură, ci doar cuvinte bune, ziditoare, după cum e nevoie, care dau har celor ce ascultă. 30 Nu Îl întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. 31 Îndepărtaţi orice amărăciune, furie, mânie, răstire şi insultă, şi orice fel de răutate. 32 Fiţi plini de bunătate şi blândeţe unul faţă de altul, iertându-vă unul pe altul, după cum şi Dumnezeu v-a iertat în Hristos.