Îndemn la sprijinirea altora
1 Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești , să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! 2 Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos! 3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic , se înșală singur. 4 Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții; 5 căci fiecare își va purta sarcina lui însuși.
Dărnicia
6 Cine primește învățătura în Cuvânt să-i facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață. 7 Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. 8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. 9 nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10 Așadar , cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.
Singura laudă a apostolului
11 Uitați-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăși mâna mea! 12 Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiți tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. 13 Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur ca să se laude ei cu trupul vostru. 14 În ce mă privește , departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu – față de lume! 15 Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16 Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare! 17 De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu. 18 Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin!
Relaţiile dintre creştini
1 Fraţilor, chiar dacă un om a greşit, voi, cei duhovniceşti, aduceţi-l înapoi cu duhul blândeţii, păzindu-se fiecare să nu fie ispitit. 2 Purtaţi-vă greutăţile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. 3 Căci dacă i se pare cuiva că este cineva, cu toate că nu e, se înşeală. 4 Fiecare să-şi cântărească faptele şi să se laude doar cu sine, nu cu altul, 5 pentru că fiecare îşi va purta povara lui însuşi. 6 Ucenicul care învaţă cuvântul Domnului să dea învăţătorului său din toate bunurile. 7 Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. 8 Pentru că cel ce seamănă în pornirile trupului, din trup va secera putreziciune, dar cel ce seamănă în Duhul, va secera din Duh viaţa veşnică. 9 Să nu încetăm să facem binele, pentru că noi, cei care vom răbda până la sfârşit, vom secera la vremea potrivită. 10 Deci acum, cât mai avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor ce sunt de o credinţă cu noi.
Îndemnuri finale
11 Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris, chiar cu mâna mea. 12 Cei care vor să se laude cu trupul vostru vă silesc să vă circumcideţi numai ca să nu fie ei prigoniţi pentru crucea lui Hristos. 13 Pentru că nici măcar ei, cei circumcişi, nu păzesc Legea, dar vor să vă circumcideţi voi, ca să se mândrească ei cu trupul vostru. 14 Iar eu cu nimic nu m-aş mândri – Doamne fereşte! – în afară de crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume. 15 Căci nici circumcizia, nici lipsa ei nu înseamnă nimic, ci să fii o făptură nouă. 16 Şi pentru cei ce vor respecta regula aceasta, pacea şi mila să fie peste ei şi peste Israelul lui Dumnezeu.
17 De acum înainte nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că eu port semnele lui Iisus în trupul meu. 18 Fraţilor, harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.