PSALMUL 26
Un psalm al lui David
1 Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăție
și mă încred în Domnul fără șovăire!
2 Cercetează-mă , Doamne, încearcă-mă,
trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima!
3 Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei
și umblu în adevărul Tău.
4 Nu șed împreună cu oamenii mincinoși
și nu merg împreună cu oamenii vicleni.
5 Urăsc adunarea celor ce fac răul
și nu stau împreună cu cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăție
și așa înconjor altarul Tău, Doamne,
7 ca să izbucnesc în mulțumiri
și să istorisesc toate minunile Tale.
8 Doamne, eu iubesc locașul Casei Tale
și locul în care locuiește slava Ta.
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoșii,
nici viața cu oamenii care varsă sânge,
10 ale căror mâini sunt nelegiuite
și a căror dreaptă este plină de mită !
11 Eu umblu în neprihănire:
izbăvește-mă și ai milă de mine!
12 Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă :
Îl voi binecuvânta pe Domnul în adunări.