PSALMUL 28
Un psalm al lui David
1 Doamne, către Tine strig: Stânca mea!
Nu rămâne surd la glasul meu,
ca nu cumva, dacă Te vei îndepărta fără să-mi răspunzi,
să ajung ca cei ce se coboară în groapă!
2 Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine
și când îmi ridic mâinile spre locașul Tău cel sfânt!
3 Nu mă lua de pe pământ împreună cu cei răi
și cu oamenii nelegiuiți,
care-i vorbesc de pace aproapelui lor
și, când colo, au răutate în inimă!
4 Răsplătește-le după lucrările lor
și după răutatea faptelor lor,
răsplătește-le după lucrarea mâinilor lor!
Dă-le plata care li se cuvine!
5 Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului,
la lucrarea mâinilor Lui.
Să-i doboare și să nu-i mai scoale!
6 Binecuvântat să fie Domnul,
căci ascultă glasul rugăciunilor mele!
7 Domnul este tăria mea și scutul meu;
în El mi se încrede inima și sunt ajutat.
De aceea îmi este plină de veselie inima
și-L laud prin cântările mele.
8 Domnul este tăria poporului Său,
El este stânca izbăvitoare a unsului Său.
9 Mântuiește, Doamne, poporul Tău
și binecuvântează moștenirea Ta!
Fii păstorul și sprijinitorul lor în veci!