Supunerea față de stăpânire
1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. 2 De aceea cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. 3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea! 4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să-l pedepsească pe cel ce face rău. 5 De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. 6 Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. 7 Dați-le tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea!
Dragostea este împlinirea Legii
8 Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine îi iubește pe alții a împlinit Legea. 9 De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 10 Dragostea nu-i face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
Veghere și curăție
11 Și aceasta, cu atât mai mult cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în curvii și în fapte de rușine, nu în certuri și în pizmă; 14 ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, așa încât să-i treziți poftele!
Ascultarea de autorităţi
1 Toţi să se supună autorităţilor care vă conduc, pentru că nu există stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, sunt rânduite de Dumnezeu. 2 Prin urmare, cel care se împotriveşte autorităţii se împotriveşte poruncii lui Dumnezeu, iar cei ce se împotrivesc vor primi osândă. 3 Căci conducătorii nu sunt de temut pentru cei care fac fapte bune, ci pentru cei care fac fapte rele. Vrei deci să nu-ţi fie teamă de stăpânire? Fă binele şi vei fi lăudat de către aceasta, 4 fiindcă ea este în slujba lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te! Fiindcă nu în zadar poartă sabia. Căci ea este în slujba lui Dumnezeu şi Îl răzbună aducând mânia Lui asupra celui ce face răul. 5 Prin urmare, trebuie să vă supuneţi nu numai din cauza mâniei pedepsei, ci şi datorită conştiinţei voastre. 6 De aceea plătiţi şi dările, căci conducătorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, stăruind în această slujire. 7 Daţi tuturor ceea ce le datoraţi: fie dări, fie vamă, fie teamă, fie cinste, fiecăruia ce i se cuvine.
Iubirea de oameni
8 Nimănui să nu-i fiţi datori cu nimic, doar cu iubire unul faţă de altul, fiindcă cel care-l iubeşte pe celălalt a împlinit Legea. 9 Pentru că poruncile: să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu pofteşti şi orice altă poruncă este cuprinsă în acest cuvânt, adică: să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi . 10 Iubirea nu-i face rău aproapelui, prin urmare iubirea este împlinirea Legii.
11 Şi aceasta întrucât cunoaşteţi timpul: că este deja vremea să vă treziţi din somn, fiindcă acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am primit credinţa. 12 Noaptea este pe sfârşite, s-a apropiat ziua. Să lepădăm faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13 Să trăim cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânări şi fapte de ruşine, nu în ceartă şi invidie, 14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi să nu faceţi din grija pentru trup prilej pentru pofte.