1 Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel lui Iehu , fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa: 2 „Eu te-am ridicat din țărână și te-am pus mai-mare peste poporul Meu, Israel; dar pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam și ai făcut poporul Meu, Israel, să păcătuiască, ca să Mă mânii prin păcatele lor, 3 iată că îi voi mătura pe Baeșa și casa lui și casa ta o voi face ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat. 4 Cine va muri în cetate din casa lui Baeșa va fi mâncat de câini și cine va muri pe câmp dintr-ai lui va fi mâncat de păsările cerului.” 5 Celelalte fapte ale lui Baeșa, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 6 Baeșa a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Tirța . Și în locul lui a domnit fiul său Ela. 7 Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu , fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa și împotriva casei lui pe de o parte pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui și ajungând ca și casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentru că lovise casa lui Ieroboam.
Domnia lui Ela
8 În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. 9 Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. 10 Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis, în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui. 11 Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa; n-a lăsat să scape nimeni din ai lui – nici rudă, nici prieten. 12 Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu, 13 din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșiseră Baeșa și fiul său Ela și în care îl târâseră și pe Israel, mâniindu-L prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 14 Celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel?
Zimri
15 În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit șapte zile la Tirța. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului , care era al filistenilor. 16 Și poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit și chiar l-a ucis pe împărat!” Și în ziua aceea tot Israelul l-a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oștirii. 17 Omri și tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton și au împresurat Tirța. 18 Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, 19 din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam și făcându-l și pe Israel să păcătuiască. 20 Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 21 Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat în două părți: jumătate din popor voia să-l facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, și jumătate era pentru Omri. 22 Cei ce-l urmau pe Omri i-au biruit pe cei ce-l urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, și Omri a domnit.
Domnia lui Omri
23 În al treizeci și unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit șase ani la Tirța, 24 a cumpărat de la Șemer muntele Samariei cu doi talanți de argint, a întărit muntele și a pus cetății pe care a zidit-o numele Samaria , după numele lui Șemer, domnul muntelui. 25 Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului și a lucrat mai rău decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 26 A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și s-a dedat la păcatele în care îl târâse Ieroboam pe Israel, mâniindu-L prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Israel? 28 Omri a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și în locul lui a domnit fiul său Ahab.
Ahab și Izabela
29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci și doi de ani peste Israel la Samaria. 30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 31 Și ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat-o de nevastă și pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniților , și i-a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui. 32 I-a ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a zidit la Samaria, 33 și i-a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toți împărații lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să-L mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 34 Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăși Ierihonul, i-a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul lui născut, și i-a pus porțile cu prețul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.
1 Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Iehu , fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa: 2 „Eu te-am ridicat din țărână și te-am pus mai-mare peste poporul Meu Israel; dar, pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam și ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentru ca să Mă mânii prin păcatele lor, 3 iată că voi mătura pe Baeșa și casa lui și casa ta o voi face ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat. 4 Cine va muri în cetate din casa lui Baeșa va fi mâncat de câini și cine va muri pe câmp dintr-ai lui va fi mâncat de păsările cerului.” 5 Celelalte fapte ale lui Baeșa, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 6 Baeșa a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Tirța . Și în locul lui a domnit fiul său Ela. 7 Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu , fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa și împotriva casei lui, pe de o parte, pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui și ajungând ca și casa lui Ieroboam, iar pe de alta, pentru că lovise casa lui Ieroboam.
Domnia lui Ela
8 În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. 9 Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. 10 Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui. 11 Când s-a făcut împărat și a șezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeșa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui, nici rudă, nici prieten. 12 Zimri a nimicit toată casa lui Baeșa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeșa prin prorocul Iehu, 13 din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșise Baeșa și fiul său Ela și în care târâseră și pe Israel, mâniind, prin idolii lor, pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 14 Celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
Zimri
15 În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit șapte zile la Tirța.
Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului , care era al filistenilor. 16 Și poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit și chiar a ucis pe împărat!” Și în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oștirii. 17 Omri și tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton și au împresurat Tirța. 18 Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el 19 din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam și făcând și pe Israel să păcătuiască. 20 Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 21 Atunci, poporul lui Israel s-a dezbinat în două părți: jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, și jumătate era pentru Omri. 22 Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, și Omri a domnit.
Domnia lui Omri
23 În al treizeci și unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit șase ani la Tirța, 24 a cumpărat de la Șemer muntele Samariei cu doi talanți de argint, a întărit muntele și a pus cetății pe care a zidit-o numele Samaria , după numele lui Șemer, domnul muntelui. 25 Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului și a lucrat mai rău decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 26 A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 28 Omri a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria. Și în locul lui a domnit fiul său Ahab.
Ahab și Izabela
29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci și doi de ani peste Israel la Samaria. 30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. 31 Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă și pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniților , și a slujit lui Baal și s-a închinat înaintea lui. 32 A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a zidit la Samaria, 33 și a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toți împărații lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 34 Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăși Ierihonul, i-a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul lui născut, și i-a pus porțile cu prețul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.