Legi privitoare la dreptate
1 Să nu răspândești zvonuri neadevărate . Să nu te unești cu cel rău ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2 Să nu te iei după mulțime ca să faci rău și la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați dreptatea. 3 Să nu părtinești săracul la judecată. 4 Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuți să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Ferește-te de o învinuire nedreaptă și să nu-i omori pe cel nevinovat și pe cel drept, căci nu-l voi ierta pe cel vinovat! 8 Să nu primești daruri, căci darurile îi orbesc pe cei ce au ochii deschiși și sucesc hotărârile celor drepți. 9 Să nu asuprești străinul ; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.
Dragostea de aproapele
10 Timp de șase ani, să semeni pământul și să-i strângi rodul. 11 Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi. 12 Timp de șase zile să-ți faci lucrarea. Dar în ziua a șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale și străinul să aibă răgaz și să răsufle. 13 Să păziți tot ce v-am spus și să nu rostiți numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieșind din gura voastră.
Păzirea sărbătorilor
14 De trei ori pe an să prăznuiești sărbători în cinstea Mea. 15 Să ții Sărbătoarea Azimelor; timp de șapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ți-am poruncit, căci în luna aceasta ai ieșit din Egipt; și să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16 Să ții Sărbătoarea Secerișului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp. Și să ții Sărbătoarea Strângerii Roadelor, la sfârșitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an, toată partea bărbătească să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeu. 18 Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineața. 19 Să aduci în Casa Domnului, Dumnezeului tău, pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
Dumnezeu îi izgonește pe canaaniți
20 Iată , Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hitiți, fereziți, canaaniți, heviți și iebusiți și-i voi nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi capiștile. 25 Voi să-I slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvânta pâinea și apele; și voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în țara ta nici femeie care să-și lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta. 28 Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și îi vor izgoni dinaintea ta pe heviți, pe canaaniți și pe hitiți. 29 Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării. 31 Îți voi întinde hotarele de la Marea Roșie până la marea filistenilor și de la pustie până la Râu (Eufrat). Căci îi voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.”
Legi privitoare la dreptate
1 Să nu răspândești zvonuri neadevărate . Să nu te unești cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2 Să nu te iei după mulțime ca să faci rău și la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați dreptatea. 3 Să nu părtinești pe sărac la judecată. 4 Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuți să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Ferește-te de o învinuire nedreaptă și să nu omori pe cel nevinovat și pe cel drept, căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8 Să nu primești daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschiși și sucesc hotărârile celor drepți. 9 Să nu asuprești pe străin ; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.
Dragostea de aproapele
10 Timp de șase ani, să semeni pământul și să-i strângi rodul. 11 Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp.
Tot așa să faci cu via și măslinii tăi. 12 Timp de șase zile să-ți faci lucrarea. Dar în ziua a șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale și străinul să aibă răgaz și să răsufle. 13 Să păziți tot ce v-am spus și să nu rostiți numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieșind din gura voastră.
Păzirea sărbătorilor
14 De trei ori pe an să prăznuiești sărbători în cinstea Mea. 15 Să ții Sărbătoarea Azimilor; timp de șapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ți-am poruncit – căci în luna aceasta ai ieșit din Egipt – și să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16 Să ții Sărbătoarea Secerișului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; și să ții Sărbătoarea Strângerii Roadelor, la sfârșitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an, toată partea bărbătească să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeu. 18 Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineața. 19 Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului.
Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
Dumnezeu izgonește pe canaaniți
20 Iată , Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar, dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hetiți, fereziți, canaaniți, heviți și iebusiți și-i voi nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi capiștile. 25 Voi să slujiți Domnului Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvânta pâinea și apele și va depărta boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în țara ta nici femeie care să-și lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta. 28 Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și vor izgoni dinaintea ta pe heviți, canaaniți și hetiți. 29 Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării. 31 Îți voi întinde hotarele de la Marea Roșie până la marea filistenilor și de la pustie până la râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.”