Îndemn la rugăciune
1 Încolo, fraților, rugați-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească și să fie proslăvit, cum este la voi, 2 și să fim izbăviți de oamenii nechibzuiți și răi, căci nu toți au credința ! 3 Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de Cel Rău. 4 Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceți și veți face ce vă poruncim. 5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!
Să se despartă de cei neascultători
6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă îndepărtați de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi. 7 Voi înșivă știți ce trebuie să faceți ca să ne urmați, căci noi n-am trăit în neorânduială între voi. 8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci, lucrând și ostenindu-ne , am muncit zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat. 10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic , ci se țin de nimicuri. 12 Îi îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște. 13 Voi, fraților, să nu osteniți în facerea binelui! 14 Și dacă nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l și să n-aveți niciun fel de legături cu el, ca să-i fie rușine! 15 Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate.
Încheiere
16 Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel! Domnul să fie cu voi cu toți! 17 Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă: așa scriu eu. 18 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin!
1 Încolo, fraților, rugați-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească și să fie proslăvit, cum este la voi, 2 și să fim izbăviți de oamenii nechibzuiți și răi, căci nu toți au credința . 3 Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău. 4 Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceți și veți face ce vă poruncim. 5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos! 6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi. 7 Voi înșivă știți ce trebuie să faceți ca să ne urmați; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi. 8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând și ostenindu-ne , am muncit zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat. 10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic , ci se țin de nimicuri. 12 Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște. 13 Voi, fraților, să nu osteniți în facerea binelui. 14 Și dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l și să n-aveți niciun fel de legături cu el, ca să-i fie rușine. 15 Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate. 16 Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toți! 17 Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; așa scriu eu. 18 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.