PSALMUL 50
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeu , da, Dumnezeu, Domnul, vorbește
și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
2 Din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârșite,
de acolo strălucește Dumnezeu .
3 Dumnezeul nostru vine și nu tace.
Înaintea Lui merge un foc mistuitor,
și împrejurul Lui – o furtună puternică.
4 El strigă spre ceruri sus
și spre pământ, ca să-Și judece poporul:
5 „Strângeți-Mi-i pe credincioșii Mei,
care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”
6 Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui,
căci Dumnezeu este cel ce judecă. (Oprire)
7 „Ascultă , poporul Meu, și voi vorbi;
ascultă, Israele, și te voi înștiința!
Eu sunt Dumnezeu , Dumnezeul tău.
8 Nu pentru jertfele tale te mustru,
căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea.
9 Nu voi lua tauri din casa ta,
nici țapi din staulele tale,
10 căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor,
toate fiarele munților cu miile lor.
11 Eu cunosc toate păsările de pe munți,
și tot ce se mișcă pe câmp este al Meu.
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție,
căci a Mea este lumea și tot ce cuprinde ea.
13 Oare mănânc Eu carnea taurilor?
Oare beau Eu sângele țapilor?
14 Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri
și împlinește-ți juruințele făcute Celui Preaînalt!
15 Cheamă-Mă în ziua necazului,
și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
16 Dumnezeu îi zice însă celui rău:
„Ce tot înșiri tu legile Mele
și ai în gură legământul Meu,
17 când tu urăști mustrările
și arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoț, te unești cu el
și te însoțești cu preacurvarii.
19 Dai drumul gurii la rău,
și limba ta urzește vicleșuguri.
20 Stai și vorbești împotriva fratelui tău,
îl clevetești pe fiul mamei tale.
21 Iată ce ai făcut, și Eu am tăcut.
Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine.
Dar te voi mustra și îți voi pune totul sub ochi.
22 Luați seama dar, voi, care Îl uitați pe Dumnezeu,
ca nu cumva să vă sfâșii și să nu fie nimeni să vă scape!
23 Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește,
și celui ce veghează asupra căii lui,
aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”
PSALMUL 50
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeu , da, Dumnezeu, Domnul, vorbește
și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
2 Din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârșite,
de acolo strălucește Dumnezeu .
3 Dumnezeul nostru vine și nu tace.
Înaintea Lui merge un foc mistuitor
și împrejurul Lui, o furtună puternică.
4 El strigă spre ceruri sus
și spre pământ, ca să judece pe poporul Său:
5 „Strângeți-Mi pe credincioșii Mei,
care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”
6 Atunci, cerurile vor vesti dreptatea Lui,
căci Dumnezeu este Cel ce judecă. (Oprire)
7 „Ascultă , poporul Meu, și voi vorbi;
ascultă, Israele, și te voi înștiința!
Eu sunt Dumnezeu , Dumnezeul tău.
8 Nu pentru jertfele tale te mustru,
căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea.
9 Nu voi lua tauri din casa ta,
nici țapi din staulele tale.
10 Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor,
toate fiarele munților cu miile lor.
11 Eu cunosc toate păsările de pe munți
și tot ce se mișcă pe câmp este al Meu.
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție,
căci a Mea este lumea și tot ce cuprinde ea.
13 Oare mănânc Eu carnea taurilor?
Oare beau Eu sângele țapilor?
14 Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri
și împlinește-ți juruințele făcute Celui Preaînalt!
15 Cheamă-Mă în ziua necazului
și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
16 Dumnezeu zice însă celui rău:
„Ce tot înșiri tu legile Mele
și ai în gură legământul Meu,
17 când tu urăști mustrările
și arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoț, te unești cu el
și te însoțești cu preacurvarii.
19 Dai drumul gurii la rău
și limba ta urzește vicleșuguri.
20 Stai și vorbești împotriva fratelui tău,
clevetești pe fiul mamei tale.
21 Iată ce ai făcut, și Eu am tăcut.
Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine.
Dar te voi mustra și îți voi pune totul sub ochi!
22 Luați seama dar, voi, care uitați pe Dumnezeu,
ca nu cumva să vă sfâșii și să nu fie nimeni să vă scape.
23 Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește,
și celui ce veghează asupra căii lui,
aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”