PSALMUL 76
Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cântare
1 Dumnezeu este cunoscut în Iuda ,
mare este Numele Lui în Israel!
2 Cortul Lui este în Salem,
și locuința Lui, în Sion;
3 acolo a sfărâmat El săgețile,
scutul, sabia și armele de război. (Oprire)
4 Tu ești mai măreț, mai puternic decât munții răpitorilor.
5 Despuiați au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi;
n-au putut să se apere toți acei oameni viteji.
6 La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov,
au adormit și călăreți, și cai.
7 Cât de înfricoșător ești Tu!
Cine poate să-Ți stea împotrivă când Îți izbucnește mânia?
8 Ai rostit hotărârea de la înălțimea cerurilor;
pământul s-a îngrozit și a tăcut
9 când S-a ridicat Dumnezeu să facă dreptate
și să-i scape pe toți nenorociții de pe pământ. (Oprire)
10 Omul Te laudă chiar și în mânia lui,
când Te îmbraci cu toată urgia Ta.
11 Faceți-I juruințe Domnului, Dumnezeului vostru, și împliniți-le!
Toți cei ce-L înconjoară să-I aducă daruri Dumnezeului celui înfricoșător.
12 El frânge mândria domnitorilor,
El este înfricoșător pentru împărații pământului.
PSALMUL 76
Către mai-marele cântăreților.
De cântat cu instrumente cu coarde.
Un psalm al lui Asaf. O cântare
1 Dumnezeu este cunoscut în Iuda ,
mare este Numele Lui în Israel.
2 Cortul Lui este în Salem
și locuința Lui, în Sion;
3 acolo a sfărâmat El săgețile,
scutul, sabia și armele de război. (Oprire)
4 Tu ești mai măreț, mai puternic decât munții răpitorilor.
5 Despuiați au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi;
n-au putut să se apere toți acei oameni viteji.
6 La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov,
au adormit și călăreți, și cai.
7 Cât de înfricoșat ești Tu!
Cine poate să-Ți stea împotrivă când Îți izbucnește mânia?
8 Ai rostit hotărârea de la înălțimea cerurilor;
pământul s-a îngrozit și a tăcut
9 când S-a ridicat Dumnezeu să facă dreptate
și să scape pe toți nenorociții de pe pământ. (Oprire)
10 Omul Te laudă chiar și în mânia lui,
când Te îmbraci cu toată urgia Ta.
11 Faceți juruințe Domnului Dumnezeului vostru și împliniți-le!
Toți cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoșat.
12 El frânge mândria domnitorilor,
El este înfricoșat pentru împărații pământului.